Realitatea politicã mehedinţeanã

Ion Mihart viseazã cu ochii deschişi

Actualul preşedinte al organizaţiei judeţene a PPDD Mehedinţi, Ion Mihart, trebuie sã recunoaştem, nu e cine ştie cine  în politica mehedinţeanã. Conduce serviciul judeţean de Ambulanţã, se spune cã e un om foarte bogat şi pare un om foarte de treabã, nimic de zis. Dar ca om politic nu am şti ce sã vã spunem despre dumnealui. Nu am auzit sã fi fãcut mãcar vreo declaraţie politicã mai belicoasã sau sã demareze vreun demers politic, ceva, prin care sã iasã cumva în evidenţã. E şi asta, discreţia, poate o tacticã de tip nou, şi nu avem noi habar. Ceea ce declarã dumnealui ne-a cam binedispus, ca sã zicem aşa: „Eu personal voi face ca partidul sã creascã cât mai mult, voi aduce un numãr mai mare de membrii noi, voi face ca la alegerile europarlamentare care vor veni sã depãşesc pragul de 15 la sutã. Alãturi de o echipã nouã, vreau sã ajung la 20 la sutã”. Serios?  20% ce? Sigur, şi noi vrem multe, nu ne doare gura sã visãm cu ochii deschişi şi sã facem declaraţii. Dar de aici şi pânã la…    europarlamentare mai e cale lungã. Nu cã ar fi imposibil de obţinut 20%, dar e foarte foarte greu. Dacã politica o ţine tot aşa nu ar fi de mirare sã avem europarlamentare fãrã… electorat sau cu electorat 0. În aceste condiţii nu e greu sã obţii 20% sau chiar 120%, ca la referendum.

Conservatorii nici mãcar nu se sinchisesc

   Stând fain frumuşel în umbra fratelui mai mare PSD, Partidul Conservator e la loc sigur, umbros, fãrã sã-şi facã mari griji atâta timp cât Antenele emit. Cã are 1 sau 2 sau 10% dupã unii, din preferinţele electoratului mehedinţean (noi facem pariu cã au fix 1%, mai exact 1,8 %) PC nici nu-şi bate capul. Puţini, dar discreţi, conservatorii mehedinţeni au locuri asigurate la guvernare, se descurcã foarte bine şi fãrã sã facã zgomot, pe aceiaşi tacticã de tip nou a discreţiei de care vorbeam mai sus.

Câtã vreme PSD va fi mare şi tare, PC va fi şi el la masa de protocol, mic dar voinic, taman lângã feliile de cozonac. Liderul judeţean, Nicu Tudorescu, a reuşit sã-şi atingã ţintele de partid, sã-şi punã oamenii în poziţiile dorite. Ce va face PC la euro-parlamentare?  Depinde, spuneam, mai mult de audienţa Antenei 3 decât de “talentul’’ politicienilor locali.

Vara unele partide dorm

   Nu am mai auzit nimic despre cândva vajnicul PRM. Disputat ba de Vadim, ba de Funar, PRM e mai mult umbra PRM de altã datã. Unde sunt vremurile când rãposatul Iancu Holtea, Dumnezeu sã-l odihneascã în pace, reuşea sã facã din PRM un partid adevãrat, combativ, de care se ţinea seama pe scena politicã de la noi? Iancu Holtea chiar a fost un lider autentic şi un politician deschis, pentru dialog. Pãcat cã exemplul domniei sale nu a fost urmat aşa cum ne aşteptam.

Mişcãrile lui Eugen Golea

   Eugen Golea e liderul Mişcãrii Populare în Mehedinţi, o formaţiune politicã nou-nouţã şi de la care se aşteaptã multe. E posibil ca din toamnã proaspãtul lider popular sã întregeascã rândurile opoziţiei şi sã iasã, în fine, la atac, aşa cum e şi de aşteptat, asta dupã ce în perioada aceasta se întãreşte organizatoric. Golea construieşte, asta e sigur, iar cei care cred cã e de joacã s-ar putea sã aibã mari surprize.

Opoziţia o pune de putere

   Opoziţia, cã tot vorbeam despre ea, prinde pas cu pas contur, fiind centratã în jurul PNL, cu o aripã durã în PDL şi o alta în Mişcarea condusã de Eugen Golea, plus, sã nu uitãm Darie, UNPR-ul deputatului Eugen Nicolicea, formaţiune extrem de importantã în aceastã ecuaţie. Va fi o bãtãlie de toatã frumuseţea, ca în Stãpânul Inelelor.

Cine e Stãpânul Inelelor vã lãsãm pe dumneavoastrã sã ghiciţi.

Liberalii au ales opoziţia

   Votându-l pe Daniel Cârjan în defavoarea lui Ion Sârbulescu liberalii severineni au ales, dupã un veritabil tur de forţã intern, optând pentru o formulã “fãrã fratele mai mare PSD’’. Au refuzat total tutela social-democratã, şi nu mai e mult pânã la o formulã fãţiş anti-PSD. Europarlamentarele de la anul nu aratã deloc calme şi plãcute pentru cele douã partide cândva fraterne. PNL, fãrã Mazilu, Vâlcu şi Bãdãnoiu, a întors armele ca la 23 august împotriva PSD-ului. Ce va ieşi de aici numai a pace şi prietenie nu sunã!

Tags: