„Politica care” este una din cacofoniile acceptate în limba românã şi care nici nu trebuia sã fie inclusã la excepţii. Realitatea o aratã cã în România funcţioneazã ca în asocierea celor douã cuvinte. O dovadã în acest sens şi una extrem de crudã este rezultatul politicii care face şi drege şi pânã la urmã rãmâne asocierea celor doi „ca”. De regulã, partidele politice vin cu politici publice, ar trebui sã aducã aşi în management de ţarã şi marketing, în imagine, vânzãri, finanţe, bãnci, economie şi în orice, nu doar o grãmadã de inşi care vor şi ei ceva. Din pãcate, în România politica care s-a fãcut nu a adus niciun fel de beneficii organizaţiei, respectiv ţãrii, ci doar grupului.
Sunt lucruri care au intrat deja în mentalitatea colectivã, cum cã politicienii nu sunt buni de nimic, pentru cã doar promit şi nu fac mai nimic din ceea ce promit. E mai bine sã nu promitã nimic şi sã mai aparã câte ceva în urma lor. De regulã promit lucruri greu de realizat şi la care aspirã de veacuri tot românul, adicã un trai mai bun şi liniştit. Dacã nu pentru el, mãcar pentru copiii sãi. Dacã nu pentru copiii sãi, mãcar pentru nepoţi. Ori cu verticalitatea la români este ca şi cu politica care. Legile sunt fãcute mereu pentru ceilalţi şi nu pentru noi. Cam aşa funcţioneazã lucrurile, mai ales când vine vorba de politicieni. Ei, deşi sunt angajaţi sã facã timp de patru ani o treabã bunã, de obicei fac o treabã mare. Unii, mai omenoşi, nu fac decât treaba micã şi iau şi salariu pentru chestia asta. Politicienii sunt salariaţi ai poporului român, dar timp de patru ani funcţioneazã cu mentalitatea cã şi politicienii care au fost înaintea lor au fãcut la fel şi cã doar nu or fi ei mai proşti şi, uite aşa, mai dispare o piele de pe spatele ţãrii, pânã s-au ales numai oasele de capul ei.
Românii ştiu cã nu au nicio şansã cu actuala clasã politicã: nici cu cei tineri, nici cu cei bãtrâni. Toţi sunt o apã şi un pãmânt şi au transformat ţara într-o cacofonie. Guvernarea şi treburile ţãrii sunt realizate din inerţie şi cum s-o nimeri, cã doar nu are nimeni un manual de bunã guvernare sau de bune practici la guvernare. Administraţia e coruptã bine, justiţia are elemente profunde de corupţie, armata nu mai existã, sãnãtatea e plinã de corupţie, ineficienţã şi habarnism, mai ales la nivel local. Guvernul se vede cã nu îi observã pe cei 90% din medicii şpãgari, din România. Ar trebui construitã o puşcãrie denumitã „Sãnãtatea”, în care sã intre un milion de angajaţi din sistemul sanitar sau câţi or mai fi în momentul de faţã. Ar mai trebui construitã o puşcãrie denumitã „Justiţia”, pentru poliţiştii, procurorii şi funcţionarii corupţi şi ar mai fi necesarã o închisoare pentru cei care au tot promis în politicã şi nu s-au ţinut de cuvânt. Una peste alta ar cam fi nevoie de vreo patru-cinci milioane de români dupã gratii câţiva ani de zile pentru a se lecui de corupţie şi pentru a învãţa civilizaţia bunelor maniere. Cine ar mai rãmâne sã conducã România? Poate vreun ţãran cu patru clase, alãturi de consoarta sa, tot cu patru clase. Parcã s-a mai întâmplat modelul asta, dar acum multe zeci de ani, când toţi intelectualii au fost epuraţi sau au fugit din ţarã.
Este destul de greu sã faci treabã când de zeci de ani sau poate chiar de 80 – 90 de ani, lumea cu minte şi cuminte tot pleacã din ţarã şi generaţiile se nasc din ce mai rãmâne. Cât o fi şi filonul genetic de mare şi tare, cam tot ce a fost mai bun a plecat. E adevãrat cã am mai exportat şi vreo câteva sute de mii de cozi de topor, dar astea parcã au mai revenit din când în când. Politica nu mai este o variantã bunã pentru conducerea României. Ar trebui inventat un alt sistem, dacã o mai putea fi inventat ceva dupã grecii antici sau alţii mai moderni. Este România o ţarã de neguvernat sau o ţarã care nu a avut niciodatã guvernanţi?
Îşi asumã cineva coarnele taurului sau mergem încet-încet cãtre o gaurã neagrã sau cãtre ce o fi, nu conteazã ce?!
