E limpede ca bunã ziua sau ca o votcã ruseascã de calitate faptul cã preşedintele Traian Bãsescu e într-o perioadã de efervescenţã declarativã ceva de speriat, şi într-o dispoziţie belicoasã ce face din dumnealui port-stindardul cam trecut al unei opoziţii blege şi eunuce.
La un an de la suspendarea care l-a trimis de la Cotroceni într-un garaj privat sã ţinã conferinţe de presã pe tema ingratei lovituri de stat şi a bietului stat de drept aflat în pericol de moarte, Traian Bãsescu s-a întors acum sã joace într-o nouã serie a filmului Die hard, poate nu ultima, ca un Bruce Wills autohton infatigabil, gata sã salveze planeta, omenirea, democraţia originalã, justiţia plãpândã şi nevricoasã, şi ce o mai fi de salvat în aplauzele emoţionate ale comilitonilor în frunte cu neobositul şi neodihnitul Lãzãroiu.
Dupã ce s-a fãcut cã acceptã propunerile ’’indecente’’ de coabitare, cu inima strânsã de dorul fidelului Boc, preşedintele în exerciţiu nu mai are acum nicio fricã de nicio suspendare şi şterge pe jos cu respectiva coabitare, aproape zilnic mai aruncând câte un pahar de jack Daniel’s pe foc. Bronzat şi imberb ca pe vremea când era comandant de navã şeful statului bãsist are acum un nou aplomb, o nouã coafurã care rezistã intemperiilor, un nou discurs arţãgos ce nu prevesteşte decât o toamnã-iarnã-primãvarã fierbinţi.
Se apropie sfârşitul unor mandate, nu mai ştim câte, şi preşedintele nu mai are nimic de pierdut. Dimpotrivã. Cine îl vede pe primul marinar al ţãrii retrãgându-se frumuşel la vila de protocol şi bucurându-se de pensioara de fost preşedinte de ţarã europeanã se prea poate sã se înşele. Îl vedeţi dumneavoastrã pe Traian Bãsescu petrecându-şi viaţa de acum încolo citind, Doamne fereşte, Marcel Proust, ’’În cãutarea timpului piedut’’? Sau îl vedeţi scriindu-şi memoriile plin de nostalgie şi de bunãvoinţã faţã de semenii politici cu care a fost în certuri neobosite de ieri, din perioada guvernului CDR, pânã azi la Liviu Dragnea pe care nu-l are deloc la inimã? Noi nu prea îl vedem. Îl vedem în schimb antrenând-o pe Elena Udrea pentru ca distinsa doamnã a turismului sã poatã evolua la paralelele prezidenţiale de la anul, poate şi la sol şi la bârnã, pentru cã nimic nu e imposibil pentru regina frunzei verzi ca brand turistic de ţarã.
Îl vedem pe Traian Bãsescu vivace şi cocolitor pregãtind lotul de futbol al Mişcãrii Populare pentru a juca în cupa europarlamentarelor şi a campionatului intern pe fondul deziluziei populare faţã de restul partidelor. Îl vedem comparându-se în oglindã cu Putin, gata sã fie oricând şi premier şi preşedinte şi invers şi tot ce vrea dumnealui.
Nu ne-am mira sã-l vedem la un moment dat chiar premier, conducând un guvern care sã ne scoatã iar din rahatul turcesc în care suntem. Discursul de azi al lui Traian Bãsescu e mult prea elocvent ca sã nu se întrevadã adevãratele mize ale adevãratului Traian Bãsescu, micul nostru ţar de Dâmboviţa, fãrã de care viaţa politicã ar fi probabil plictisitoare şi normalã la cap.
