Destul de mulţi au strâmbat din nas cu scepticism atunci când s-au pus bazele, ca sã zicem aşa, celebrei coabitãri Ponta-Bãsescu, deşi raţiunile unui asemenea demers nu erau dificil de înţeles: dupã eşecul referendumului antibãsist de anul trecut, un pact de neagresiune era mai mult decât necesar dacã nu ne-am fi dorit transformarea scenei publice într-un interminabil şi fatal rãzboi politic între partizanii pro şi anti-Bãsescu. Ce am fi câştigat din acest rãzbel? Probabil nimic. Probabil şi mai multã urã şi intoleranţã în spaţiul dezbaterilor publice.
Guvernul Ponta a câştigat astfel aproape un an de relativã linişte, chiar dacã a fost vorba, la urma urmei, de un compromis greu înghiţit de Crin Antonescu. Oricum, eşecul unei relaţii paşnice cu Traian Bãsescu nu surprinde pe nimeni. Preşedintele e un tip cât se poate de ofensiv, un politician dificil, care se hrãneşte din conflicte, din fronde, din provocãri, şi pe logica acestui algoritm coabitarea nu putea avea o viaţã lungã. De la mici şicane la provocãri deschise, Traian Bãsescu a fãcut tot posibilul ca relaţia cu premierul Victor Ponta sã ajungã în punctul nevralgic de azi, când deja unii din prim planul politicii autohtone, vizibil exasperaţi, spun cã ar fi cazul unei readuceri în discuţie a suspendãrii, pe cale parlamentarã. Doar cã lui Traian Bãsescu nu-i mai e teamã de nicio suspendare. La anul va pãrãsi cu brio palatul Cotroceni, şi o ştie foarte bine. Nu mai are nimic de pierdut. Ceea ce îl intereaseazã intens în aceastã perspectivã ce-l vulnerabilizeazã este sã-şi pãstreze cumva nişte poziţii de forţã pe prima scenã a ţãrii. PDL, cu Blaga cu tot, a fost abandonat. PDL nu mai constituie pentru actualul preşedinte un partener viabil, un câine de pazã, un bastion serios. Poate cã abia aşteptatul partid Mişcarea Popularã va putea juca acest rol necesar pentru Traian Bãsescu în perioada post-prezidenţialã. Un partid nou-nouţ, cu o Elena Udrea vivace şi fidelã, gata sã sarã în apãrarea fostului preşedinte Traian Bãsescu. Mulţi din PDL se vor ataşa noului partid, într-o încercare ultimã de salvare politicã şi în speranţa cã Bãsescu va reuşi cândva sã ridice acest partid-bebeluş la cotele de ieri ale PDL.
Pentru Victor Ponta coabitarea a fost un exerciţiu pânã la urmã util, chiar dacã unul cu gust amar. A mai pãţit-o şi Cãlin Popescu Tãriceanu, ştim povestea. Coabitarea cu Traian Bãsescu e practic imposibilã iar eşecul ei aruncã politica româneascã, din nou, pe traiectul unui conflict devenit deja clasic, de manual. Toamna ce se apropie va definitiva liniile de contur ale acestui conflict, astfel încât 2014 se va profila ca un an politic extrem de dificil, extrem de tensionat, şi greu de dus pentru politicieni, dar şi mai greu de dus pentru populaţia care vede cum temele sociale majore vor intra la apã, vor fi iarãşi abandonate, din raţiuni electorale. Ceea ce Traian Bãsescu nu înţelege e faptul cã nu politica şi jocul arogant şi belicos al ironiilor poate salva situaţia, ci responsabilitatea şi cooperarea. Deocamdatã aceste douã dimensiuni sunt iluzorii şi totalmente inaplicabile la structura lui Traian Bãsescu.
