Atac la Sistemul Hidroenergetic şi de Navigaţie Porţile de Fier II

Efective ale structurilor specializate de intervenţie (Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Mehedinţi, Gruparea  de Jandarmi Mobilã ,,Fraţii Buzeşti” Craiova, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Mehedinţi, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţã ,,Drobeta,,  Sectorul Poliţiei de Frontierã Porţile de Fier II şi Direcţia Judeţeanã  de Informaţii Mehedinţi) au acţionat  joi, 18 iulie 2013, în cadrul unei aplicaţii tactice de cooperare privind modul de intervenţie în cazul pãtrunderii în forţã şi atacului armat asupra unui obiectiv aflat în responsablitatea Jandarmeriei Mehedinţi.

Potrivit scenariului, un grup infracţional înarmat a forţat intrarea în Punctul Control de Trecere a Frontierei de la Porţile de Fier II, încercând sã introducã  fraudulos în ţarã, armament muniţie şi produse de contrabandã. Totodatã un alt obiectiv strategic vizat de infractori a fost ecluza Porţile de Fier II, prin care se încerca  preluarea controlului traficului naval pe fluviul  Dunãrea.

Trei infractori au deschis focul asupra agentului de pazã şi personalului de la turnul ecluzei şi au preluat controlul traficului naval. S-a solicitat sprijinul efectivelor din cadrul Detaşamentului Mobil al Jandarmeriei Mehedinţi, Grupãrii de Jandarmi Mobile ,,Fraţii Buzeşti”  Craiova, Sectorului Poliţiei de Frontierã Porţile de Fier II, care au realizat securizarea obiectivului şi au capturat elementele infractoare.

Aplicaţia tacticã a  urmãrit aprofundarea cunoştinţelor participanţilor privind formele şi procedeele de acţiune pentru îndeplinirea misiunilor specifice, dezvoltarea cooperãrii între forţele  participante la îndeplinirea misiunii şi descurajarea eventualelor acţiuni ilegale sãvârşite în zona de dispunere a Sistemul Hidroenergetic şi de Navigaţie Porţile de Fier II.

Acţiunea forţelor de intervenţie a fost sprijinitã de  Formaţiunea Salvamont din judeţul Mehedinţi în domeniul pregãtirii şi materialelor specifice.

INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN MEHEDINŢI

Compartimentul Informare Relaţii Publice şi cu Publicul