Şi în acest an, Episcopia Severinului şi Strehaiei a fost reprezentatã onorabil la cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Toacã, “Cântecul care zideşte”.
Elevele Andra Mihaela Giginã, clasa a II-a şi Alexandra Faier, clasa a VIII-a, se numãrã printre fericitele deţinãtoare ale unei diplome ce le atestã abilitatea de a bate toaca în mod profesionist la categoria lor de vârstã.
Andra Giginã a obţinut premiul al II-lea, iar Alexandra Faier s-a clasat pe locul al treilea, în urma unei strânse competiţii. Ambele concurente s-au aflat sub îndrumarea şi purtarea de grijã a Pr. Nicolae Giginã de la Catedrala Episcopalã din Turnu Severin, delegat al Episcopiei Severinului şi Strehaiei.
Organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Pãrinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, în perioada 8-10 iulie 2013, Festivalul Internaţional de Toacã a adunat în oraşul Victoria din Braşov peste 80 de copii, începând cu cei de grãdiniţã şi pânã la clasa a VIII-a.
Nãscut la iniţiativa pãrintelui iconom stavrofor Octavian Smãdu, parohul bisericii „Sfinţii Împãraţi Constantin şi Elena” din Victoria, festivalul a mai cuprins, în afara concursului de toacã, o paradã a portului popular, o expoziţie de icoane pe sticlã, un simpozion pe tema artei bisericeşti şi un pelerinaj la mãnãstirile din zonã.
La fiecare categorie de vârstã s-au acordat premiile I, II, III şi menţiuni. Juriul din acest an a fost format din monahia Parascheva de la Mãnãstirea „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Cãrţişoara, judeţul Sibiu, preotul Ioan Ciungara de la Parohia Copãcel, Protopopiatul Fãgãraş I, şi Viorel Vizante, epitropul de la Biserica „Sfinţii Împãraţi Constantin şi Elena“ din Victoria.
Scopul festivalului este de a amplifica sensibilitatea sufleteascã a copiilor în spiritul credinţei ortodoxe.