În amintirea rugãciunilor şi minunilor fãcute de Sfântul Nicodim pe plaiurile Mehedinţiului, pe vremea când erau bântuite de ciumã, dreptslãvitorii creştini se adunã an de an la Ciumarca satului Godeanu. Anul acesta, pe 12 iulie, rugãciunea a fost cu atât mai puternicã cu cât pe dealul Chiciora din comuna Godeanu, au slujit în sobor 3 arhierei, preoţi şi diaconi.
Sãrbãtoarea a început dis-de-dimineaţã, când alaiul Preasfinţiţilor Pãrinţi a fost întâmpinat de credincioşi îmbrãcaţi în straie populare la poalele dealului, de unde s-a plecat în procesiune solemnã pânã la locul special amenajat la înãlţime pentru sãvârşirea Sfintei Liturghii Arhiereşti.
La aceastã sãrbãtoare credincioşii s-au închinat cu evlavie la icoana Maicii Domnului cu Pruncul, copie dupã icoana fãcãtoare de minuni de la mãnãstirea Nicula-Cluj.
La invitaţia Preasfinţitului Pãrinte Nicodim, alţi doi ierarhi, membri ai Sfântului Sinod au fost prezenţi la ceremonia religioasã: Preasfinţitul Pãrinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, şi Preasfinţitul Siluan, Episcopul românilor ortodocşi din Ungaria.
Au mai participat la rugãciunea obşteascã, alãturi de cele câteva sute de credincioşi, monahi şi monahii de la mãnãstirile din judeţ. În cadrul Sfintei Liturghii au fost rostite ectenii şi rugãciuni speciale pentru ferirea şi tãmãduirea de boli molipsitoare. La finalul Sfintei Liturghii, arhiereii au vorbit creştinilor prezenţi despre semnificaţia sãrbãtorii, una dintre cele mai importante de pe planul spiritualitãţii locale.
“Ori de câte ori sãrbãtorim Ciumarca, gândurile şi inimile noastre se îndreaptã spre Dumnezeu. Cerem de la Domnul sã ne fereascã de toate relele, necazurile, bolile, suferinţele şi greutãile prin care au trecut şi strãmoşii noştri, locuitori ai acestor plaiuri binecuvântate. Fãrã rugãciune nu putem realiza nimic. Numai prin rugãciune ne putem apropia de Dumnezeu, iar prin acelea pe care le înãlţãm în vremea Sfintei Liturghii şi cele pe care le citim din cartea numitã Molitfelnic, pentru îndepãrtarea bolilor molipsitoare şi a toatã lucrarea vrãjmaşului, ducem mai departe buna rânduialã care a fost aici de-a lungul sutelor de ani” a mãrturisit Preasfinţitul Pãrinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei.