FESTIVALUL INTERNAŢIONAL „JOC ROMÂNESC” a ajuns la cea de-a şaptea ediţie

Este al şaptelea an de când, cu eforturi finaciare considerabile, în satul Jîtcoviţa, din Timocul sârbesc, la micã distanţã de vestigiile cetãţii ce strãjuieşte Dunãrea la Golubãţ, un grup de oameni entuziaşti, îndrãgostiţi de cultura şi spiritualitatea nemuritoare ale poporului român organizeazã Festivalul Internaţional de Folclor al Românilor din balcani, sugetiv intitulat „JOC ROMÂNESC”. Între 19 şi 22 iulie 2013, în micul sat românesc sunt etalate din nou valorile şi tradiţiile româneşti.

Manifestãrile culturale naţionale şi internaţionale care vor avea loc în satul Jâtcoviţa din Serbia de Rãsãrit, între 19 şi 22 iulie 2013, au caracter educativ, competitiv şi de trecere în revistã. Aşa ne explicã neobosiţii organizatori ai deja celebrului festival românesc, Iviţa Glişici – directorul Festivalului Internaţional şi Lucian MARINA – directorul artistic al Festivalului şi preşedinte al Societãţii de Limba Românã din Voivodina. Aceşti inimoşi români, unul din valea Timocului, iar celãlalt din Banatul sârbesc – Provincia Voivodina, au trecut în aceşti şapte ani prin multe greutãţi şi nu de puţine ori, lipsiţi de o atenţie şi o finanţare corespunzãtoare, au cheltuit banii lor proprii pentru ca acest vis sã nu moarã. Iar visul de a permanentiza o manifestare a românilor din Balcani nu a murit şi, probabil, nu va muri niciodatã. Timp de trei zile, în premierã, redactorii sãptãmânalului „Obiectiv Mehedinţean” vor fi la faţa locului pentru a imortaliza evenimentele şi pentru a vã povesti cum se mândresc românii din Balcani cu originea, istoria, cultura şi tradiţiile lor milenare.

Programele educative

În premierã, anul acesta s-au introdus douã sesiuni de comunicãri deosebit de importante despre istorie şi folclor, unde oameni de specialitate vor dezbate probleme sensibile ale existenţei româneşti pe aceste meleaguri greu încercate de istorie. Lucian Marina ne-a explicat cum a ţinut mult la organizarea eveimentelor educative, acestea constând în douã sesiuni, una sâmbãtã, 20 iulie 2013, iar cealaltã, duminicã 21 iulie 2013. „Colocviul despre istoria aromânilor, istro-românilor, rumânilor şi valahilor va reuni personalitãţi ale vieţii culturale, dar şi istorici din Serbia, România, Macedonia şi va fi o discuţie liberã şi sincerã despre românii de pretutindeni, indiferent cum se numesc ei. Duminicã vom avea o masã rotundã despre folclorul românilor din Peninsula Balcanicã şi ţãrile dunãrene”, a precizat directorul artistic al Festivalului, Lucian Marina. Suntem onoraţi de faptul cã din România va participa în calitate de istoric şi colegul nostru de „Obiectiv mehedinţean”, profesorul Liviu Dãnilã.

Programele competitive

Un capitol important al manifestorilor este constituit de ineditele competiţii, specifice doar acestui minunat festival. Titul acestora nu mai are nevoie de niciun comentariu: Cel mai bun solist vocal; Cel mai bun solist instrumentist; Cel mai bun ansamblu folcloric; Cel mai frumos costum naţional; Cea mai frumoasã ie – Cel mai frumos ciupag. Competiţia internaţionalã va excela şi în prepararea mâncãrurilor tradiţionale româneşti: Cea mai calitativã brânzã; Cea mai gustoasã colieşã-mãmãligã. Nu vor lipsi nici concursurile de frumuseţe, asta pentru cã româncele sunt frumoase pe tot globul: ROMÂNCA MISS SERBIA; MISS FESTIVALUL JOC ROMÂNESC.

Programele de trecere în revistã

La acest capitol avem de a face cu: Pregãtirea mâncãrii tradiţionale valahe ,,Jumere de nuntã“; Parada porturilor naţionale şi a obiceiurilor valahe; Expoziţia de costume naţionale şi lucrãri de mânã; Expoziţia de fotografii şi documente despre români; Expoziţia de acuarelã şi picturi în ulei pe pânzã; Expoziţia de icoane pe sticlã.

Valorile neamului românesc nu trebuie uitate

Directorul artistic al festivalului, Lucian Marina, spune cã vine în fiecare an cu plãcere la aceastã manifestare şi cã ea are o valoare sentimentalã extraordinarã. „Facem acest festival din dragoste pentru vlorile tradiţionale româneşti, dar şi pentru a demonstra cã indiferent unde trãiesc români în Balcani pe aceştia îi uneşte aceleaşi obiceiuri strãmoşeşti, aceeaşi dragoste de limbã şi de neam şi aceeaşi determinare. La fel ca şi în anii trecuţi îi aşteptãm cu braţele deschise pe toţi oaspeţii noştri”, ne-a declarat Lucian Marina. Preşedintele Iniţiativa Româneascã,  Boian Barbucici, spune, de asemenea: „Nu am lipsit niciodatã de la aceatã întâlnire cu fraţii mei români de pretutindeni, pentru mine este un prilej de bucurie şi de excelenţã sã vãd cum tradiţiile noastre sunt pãstrate şi conservate cu sfinţenie”. Iviţa Glişici, directorul festivalului, originar din Jîtcoviţa, este mereu emoţionat când vorbeşte despre acest festival: „Este ca şi un copil al meu acest festival, aştept mereu în fiecare an sã vinã vara şi sã putem organiza aceastã manifestare şi chiar dacã nu întotdeauna am primit finanţare suficientã, am fãcut tot ce am putut pentru a continua aceastã minunatã poveste a românilor din Balcani”.

Tags: