SCINDARE: Singurul partid românesc din Serbia, sfâşiat de lupte interne şi acuzaţii de trãdare a intereselor naţionale

La doar câteva zile dupã ce a încercat sã schimbe, fãrã succes, conducerea Partidului Democrat al Românilor din Serbia, singurul partid politic al comunitãţii româneşti din Valea Timocului, vicepereşedintele PDRS – Dragan Demici rupe tãcerea într-o conferinţã de presã, desfãşuratã la Kladovo, în care îi aduce acuzaţii grave de trãdare a intereselor naţionale româneşti liderului PDRS, doctorul Predrag Balaşevici. Demici îl mai acuzã pe preşedintele partidului de comportament dictatorial şi duplicitate în relaţia cu autoritãţile din România care se ocupã de apãrarea drepturilor românilor din afara ţãrii.

Singurul partid politic românesc din Serbia, activ în zona Vãii Timocului se scindeazã, dupã mai mulţi ani în care românii de aici şi-au pus speranţele în el. La vârful Partiei Democrate a Rumânilor din Serbia (VDSS – în limba sârbã) izbucneşte un scandal de amploare în care colaboratorii lui Predrag Balaşevici vorbesc despre unele abuzuri comise de acesta. Partidul se prãbuşeşte în popularitate de circa doi ani, timp în care a fost mãcinat de orgolii şi de un nedrept proces de autodistrugere. Disensiunile s-au amplificat dupã ce, în anul 2012, PDRS a pierdut ruşinos alegerile locale şi parlamentare din Serbia şi contrar aşteptãrilor nu a reuşit sã impunã decât un numãr de 12 consilieri locali şi nu a reuşit sã obţinã niciun post de deputat în Parlamentul Serbiei. La aceste alegeri, liderul PDRS s-a lãsat atras într-o capcanã, fãcând o bizarã alianţã cu un partid slab şi cvasinecunoscut în localitãţile din Valea Timocului – Mişcarea Muncitorilor şi Ţãranilor. Alungat din partid, prin jocuri politice parcã împrumutate din viaţa polticã româneascã (vot exercitat de delegaţi nelegitimi, presiuni şi proceduri nestatutare), fostul vicepreşedinte al PDRS, Dragan Demici spune cã excluderea sa este o consecinţã directã a reproşurilor aduse, reproşuri legate de greşelile de neiertat pe care le-a fãcut în anul electoral 2012 şi care au condus la înregistrarea unor rezultate catastrofale. Demici a explicat în conferinţa de presã faptul cã semnele clare ale trãdãrii intereselor naţionale ale minoritãţii româneşti din Timoc au fost comportamentul dictatorial şi alianţele neinspirate cu partide sârbeşti de sorginte securistã. „Motivele suspiciunii mele faţã de preşedintele PDRS, Predrag Balaşevici, s-au clarificat odatã cu intrarea în coaliţia  preelectoralã cu Mişcarea Muncitorilor şi Ţãranilor (MMT), în fruntea cãreia stãtea Zoran Dragişici, profesor la Facultatea de Securitate din Belgrad. Asta în condiţiile în care PDRS avea şanse sã intre într-o coaliţie mult mai fericitã cu Partidul Liberal Democrat sau cu Partidul Progresist Sârb (SNS – acualul partid de guvernãmânt al preşedintelui Serbiei – Tomislav Nicolici)”, spune Demici. De asemenea, preşedintele PDRS – Predrag Balaşevici mai este acuzat şi de o apropiere nefireascã de ideologii Consiliului Naţional al Vlahilor, care doresc introducerea în şcoli a unui alfabet al unei limbi artificiale, denumitã limba vlahã, dupã modelul limbii moldoveneşti din Republica Moldova. Demici spune cã Balaşevici ar fi refuzat sã pledeze pentru introducerea în şcoli a limbii române literare, dorind introducerea unui hibrid cãruia îi spune „limba românã în grai”, adicã un amestec de cuvinte româneşti şi sârbeşti ce stã la baza aşa-zisei limbi vlahe. Balaşevici a mai fost acuzat şi de o duplicitate agresivã, el comportându-se în România ca un român şi în Serbia ca un duşman al românilor. „Balaşevici doreşte ca asimilarea românilor de cãtre sârbi sã se realizeze foarte subtil, printr-un fel de individualizare a vlahilor din Serbia de Rãsãrit, deosebiţi de naţiunea românã din România”, mai spune fostul vicepreşedinte al PDRS – Dragan Demici.

„De ce a minţit domnul preşedinte!”

Dragan Demici a explicat, în premierã, la conferinţa de presã de la Kladovo, cã a realizat de ce a minţit preşedintele şi fostul sãu coleg Predrag Balaşevici. „I-am explicat domnului preşedinte cã alianţa electoralã cu MMT este o capcanã întinsã de securitatea sârbã, care va duce la patru ani de stagnare. Coaliţia cu MMT mi-a clarificat în totalitate de ce domnul preşedinte a minţit şi nu a susţinut direcţia partidului pe linia celor trei orientãri politice principale”, mai spune ex-vicepreşedintele PDRS. Orientãrile politice principale erau urmãtoarele: difuzarea TV Voivodina în limba românã în toatã Serbia de Rãsãrit; introducerea orelor de limba românã cu elemente de culturã naţionalã în şcolile din Serbia de Rãsãrit; obţinerea de aprobãri de construcţie pentru bisericile româneşti cerute instituţiilor statului sârb şi celor internaţionale, care în timp ar fi adus drepturile minoritãţii române/vlahe. În opinia lui Dragan Demici, atitudinea preşedintelui Balaşevici a fost tocmai invers: „Limba în mass-media sã fie în grai, aşa cum se vorbeşte la noi (stricatã cu multe cuvinte sârbeşti) şi nu limba românã literarã aşa cum se foloseşte la TV Voivodina; predarea limbii în şcoli sã fie în grai, motivând cã nu o sã înţeleagã copiii limba literarã”. „Prin urmare, el vrea sã distrugã sinonimia român – vlah, de care se ţine doar declarativ, iar din români sã rãmânã numai vlahii, care la un moment dat sã fie transformaţi în sârbi. Din aceastã cauzã, se poate spune foarte clar cã domnul Balaşevici, preşedintele PDRS, a trãdat interesele naţionale ale românilor din Serbia”, a declarat Dragan Demici.

Demici vrea un alt partid românesc mai puternic şi mai credibil

La conferinţa de presã au mai participat câţiva foşti lideri marcanţi ai PDRS, îndepãrtaţi de Balaşevici „pentru nesupunere”. Este vorba despre Vlasta Babici – fostul vicepreşedinte de la Kucevo, Damir Şerbanovici – fost vicepreşedinte din zona Homolie, Ljubomir Brînduşan – fost vicepreşedinte pentru Majdanpek şi Tihan Matasarevici – fost vicepreşedinte pentru zona Kladovo.

Dragan Demici a anunţat cã nu se mai întoarce în PDRS şi cã va forma un nou partid politic serios şi credibil, pentru care are sprijinul a peste 60 la sutã dintre membri PDRS plus sprijinul tuturor celor care au fost alungaţi din PDRS de cãtre Predrag Balaşevici. Mai exact, Demici susţine cã liderul PDRS a mai rãmas cu doar trei filiale fidele, dar şi acelea destul de slabe: Bor, Zajecear şi Boljevac„Am ridicat vocea împotriva trãdãrii şi am fost exclus din partid! Dar sã nu plângem dupã ulciorul spart. Alternativa Românilor din Serbia va fi un nou partid românesc, puternic, în care vor intra şi românii din Voivodina, români pe care preşedintele PDRS i-a ignorat dintotdeauna. Politica noastrã va fi una absolut româneascã, fãrã compromisuri în problema limbii române şi a denumirii de român”, a punctat Draga Demici. Noua formaţiune politicã va lua fiinţã pânã în toamna acestui an.

Cetãţenia dublã poate fi salvarea în Timoc

Printre dorinţele şi obiectivele noului partid românesc se numãrã şi un lobby eficient şi consecvent pentru modificarea legii cetãţeniei, pentru ca şi românii din Serbia sã poatã beneficia de dubla cetãţenie. Demici spune cã dacã aceastã lege ar fi aprobatã, numãrul românilor declaraţi din Serbia ar creşte la circa 200.000, în timp ce ultimul recensãmânt al populaţiei din Serbia relevã un numãr de doar 2600 de români în Valea Timocului.

O politicã de alianţe distructivã

Alegerile locale din primãvara anului 2012 l-a gãsit total nepregãtit pe Predrag Balaşevici, atât din punct de vedere al popularitãţii, cât şi din punct de vedere al fondurilor necesare unei campanii electorale de succes. Lipsa banilor de campanie, dar şi sfaturile unora dintre colaboratorii sãi, l-au împins pe preşedinte cãtre alianţe politice. Miza era una îndrãzneaţã: un numãr mare de consilieri locali în comunele cu populaţie majoritarã româneascã din Valea Timocului, dar şi obţinerea unui post de deputat în parlamentul unicameral al Serbiei. Predrag Balaşevici ar fi trebuit sã devinã deputatul minoritãţii româneşti, dacã viziunea sa politicã ar fi fost una inteligentã. Soluţiile erau multiple, dar majoritatea fragile. Colaboratorii sãi, lideri de filiale locale, i-au cerut sã fie lãsaţi sã facã alianţã dupã specificul fiecãrei comune, pentru a putea accede în consiliile locale. O altã variantã ar fi fost candidatura PDRS ca partid al minoritãţilor, caz în care pragul electoral ar fi fost unul mai mic şi mai uşor de trecut. Balaşevici nu a vrut sã audã şi a recomandat alianţa cu MMŢ, chiar dacã în multe din comunele româneşti din Timoc aceastã formaţiune era necunoscutã sau asimilatã cu securitatea sau, chiar mai rãu, cu grupãri ale fostului luptãtor controversat Arkan. Rezultatul a fost un dezastru total – PDRS a capacitat undeva la 2000 de voturi şi a scos doar 12 consilieri municipali, asta doar acolo unde şefii de filiale PDRS au ignorat ordinele lui Balaşevici şi au intrat în alianţe favorabile, fie cu Partidul Democrat, fie cu SNS (partidul progresist al preşedintelui Nikolici). Analiza rezultatelor alegerilor a fost fãcutã într-o şedinţã cu scântei, în care mulţi dintre liderii locali i-au cerut lui Balaşevici sã demisioneze. Acesta nu numai cã a refuzat, dar se pare cã i-a îndepãrtat pe disidenţi. O mare parte din oamenii de bazã au demisionat, mulţi dintre ei regãsindu-se în garnitura care îl sprijinã azi pe Dragan Demici.

O mizã uriaşã

Miza acestui rãzboi fratricid din PDRS pare sã fie una legatã de viitorul comunitãţii româneşti din Timoc şi de duplicitatea de abordare a teoriei sinonimiei român – vlah. Demici susţine cã nu vrea o scindare dictatã de principiul „Divide et impera” sau una dupã modelul scindãrii celui mai puternic partid de minoritãţi din România, URMR, în care a apãrut o aripã a Forumului Civic Maghiar, ci doreşte un nou partid curat şi românesc care ar putea ataca cu succes una dintre cele mai teribile confruntãri electorale din anul 2014: Alegerile pentru consiliile naţionale ale minoritãţilor naţionale, când românii din Timoc ar putea trimite reprezentanţi în Consiliul Naţional al Minoritãţii Româneşti şi nu în Consiliul Naţional al Minoritãţii Vlahe, de aici venind şi dorinţa declaratã a lui Demici de a construi viitorul partid împreunã cu reprezentanţii românilor din Voivodina.

Bojan Barbucici –

preşedintele IRS:

„De ani de zile, în Valea Timocului, este favorizat doar un grup de persoane din Partidul Democrat al Vlahilor din Serbia (traducerea fidelã a denumirii sârbe a PDRS – Vlaşka Demokratska Stranka Srbjie) şi din Asociaţia Ariadnae Filum care, în timp ce în România se prezintã ca apãrãtori a indentitãţii românilor, aici, în Serbia, sunt înscrişi oficial ca membri al minoritãţii naţionale vlahe, adicã ca o naţiune vlahã diferitã de cea românã”

Vlasta Babici – fost vicepreşedinte PDRS şi preşedinte al filialei Kucevo, exclus din partid:

„Îmi cer scuze dacã am sã vorbesc mai greu în româneşte, pentru cã noi aici am fost privaţi de dreptul de a învãţa româneşte. Vreau sã vã spun cã domnul preşedinte Balaşevici s-a comportat întotdeauna dictatorial, pentru el cei care au ridicat glasul şi i-au cerut explicaţii pentru ceea ce face, pentru cum s-au cheltuit banii partidului, au fost daţi afarã. Trebuie sã terminãm odatã cu acest gen de politicã şi sã facem un partid românesc adevãrat şi puternic în Serbia”

Ljubomir Brînduşan – fost preşedinte PDRS Majdanpek, demisionar din partid:

„Este timpul sã aducem ceva nou pentru românii noştri şi sã le apãrãm drepturile, nu cred cã modul în care s-a fãcut politica la PDRS a folosit minoritãţii româneşti. Eu susţin ideea formãrii unui nou partid puternic şi pur românesc în Timoc”

Tihan Matasarevici – fost preşedinte PDRS Kladovo, demisionar din partid:

„Ceea ce spune acum şi aici domnul Demici este adevãrat, eu însumi am pierdut alegerile aici la Kladovo din cauza alianţelor dictate de Balaşevici. Nu am primit niciodatã niciun ajutor de la preşedinte, nu ne-a bãgat în seamã şi nu ne-a susţinut, iar atunci când a trebuit sã îşi dea demisia de onoare, nu a fãcut-o. Voi susţine un nou partid românesc!”

Damir Şerbanovici – fost vicepreşedinte pentru regiunea Homolje, preşedinte PDRS Jagubica:

„La noi în regiunea Homolje am avut pierdere mare la alegeri, nu am fost sprijiniţi şi nu ne-a ascultat nimeni. Am pierdut de multe ori din cauza domnului preşedinte şi eu cred cã el nu mai are susţinere şi nu mai reprezintã interesele noastre ale românilor din Serbia. Nu mai putem merge alãturi de el!”

Romeo Crişmaru

 

Tags: