Un an de traseism victorios
Uite aşa, încet-încet, a trecut un an de guvernare localã marca USL. Atât PSD, cât şi PNL şi PC şi-au pus oamenii pe funcţii. Şi cam asta a fost tot. Unii dintre aceştia deja au probleme mari cu sindicatele, Hidroserv, de exemplu. Mulţi primari şi-au schimbat rapid orientarea politicã, dintr-un oportunism uşor de înţeles. Şi nu e doar cazul primarilor. Şi mulţi dintre foştii guvernanţi PDL, cândva piloni locali de bazã ai regimului Bãsescu-Boc, şi-au gãsit culcuş în poala generoasã a USL, la loc cãlduţ, fãcând uitate vechile “pãcate’’ politice.
Unii, pe vremea guvernului Boc, fãceau spume la gurã la adresa pesediştilor, mai ales a lui Adrian Duicu, liderul social-democrat mehedinţean, pe atunci în opoziţie. Nu ne-am mira ca peste doi-trei ani mulţi dintre “readaptaţii’’ de azi sã treacã fix la adversarii de azi ai lui Adrian Duicu. De unde şi ideea cã de fapt politica e cea mai veche meserie din lume.
Parlamentarii se pregãtesc de vacanţã
Mulţi dintre noi ne-am dori un parlament redus. Atât de redus încât sã nici nu prea mai existe. Pur şi simplu pentru cã nu ne prea plac parlamentarii. Cel puţin unii nu ne plac deloc. A trecut o jumãtate de an de când ne-am ales cu parlamentari de Mehedinţi. Ei şi ce? Pe unii dintre ei nu i-am mai vãzut de la alegeri. Nu ştim ce fac pentru binele judeţelui. Probabil cã fac ceva. Dvs. ce pãrere aveţi? Linişte şi pace. Prea multã linişte chiar. Încã aşteptãm de la deputatul Rodin Traicu, de exemplu, sã punã degetul pe rana RAAN, sã spunã şi sã explice – doar e specialist în domeniu, nu? – cum a ajuns RAAN în aceastã situaţie dramaticã. De dragul transparenţei şi adevãrului, dacã nu de dragul salariaţilor care l-au votat, bieţii de ei, sperând cã va fi mai bine.
Ruptura din USL
Ceea ce s-a întâmplat, tot tembelismul cu sediul PNL Severin, cu schimbarea din funcţie a viceprimarului Daniel Cîrjan, cu impunerea lui Romulus Vâlcu ca viceprimar, proaspãt exclus din PNL, nu sunã deloc bine pentru USL Mehedinţi. Sunã a divorţ implacabil. Şi sunã a inabilitate crasã din partea celor ce au decis ce şi cum. Situaţia a fost foarte prost gestionatã de actorii politici. Cine iese în avantaj din toatã tãrãşenia? PNL, evident – pentru cã liberalii au reuşit sã se victimizeze, sã parã agresaţi de PSD. PNL -ului îi convine acum sã se delimiteze de PSD şi sã facã figurã de dizidenţã în plan local. Liberalii se redescoperã, brusc, uniţi, în faţa “adversarului’’ numit PSD, care, culmea, le e totuşi amic de alianţã. Ce a reuşit PSD este tocmai solidarizarea liberalilor, ceea ce nu e deloc puţin lucru. Dacã acum 6 luni PNL pãrea un partid în derivã, rãmas fãrã lider, azi e un partid care şi-a regãsit brusc identitatea odatã ce şi-a regãsit adversarul.



