* România trece printr-o perioadã fastã, grandioasã! Situaţia aceasta nu rezidã, desigur, din tragismul survenit din sãrãcie, din dictaturã şi manipulare, din minciunã şi imoralitate, din multe altele asemenea, ci din unitatea de care ea dã dovadã manifestând în stradã de-a lungul a peste zece zile! Guvernanţii contestã aceastã solidaritate întru protest prevalându-se de numãrul mic al protestatarilor ieşiţi cu bannere, slogane, eşarfe, pancarte pe strãzile oraşelor… Pentru guvernanţii aceştia, pe cale de consecinţã, ar fi trebuit sã fim cu toţii, 22 de milioane, în stradã pentru ca ei sã fie convinşi cã revendicãrile chiar sunt reale, cã dor, cã au atins un grad enorm de insuportabilitate, cã osul naţiei este strãpuns adânc de cuţitul nevoilor neostoite!
Guvernanţii aceştia simuleazã, de fapt, aceastã motivaţie, ei cunosc rãdãcina durerii populare, şi ştiu cã e falsã atitudinea lor, la fel, cã ea nu serveşte la nimic, eventual doar tragerii de timp… De ce se trage de timp? Pentru cã decizia de a gãsi o soluţie nu mai depinde, de multã vreme, de ei! Decizia guvernãrii a fost de mult transferatã creditorilor numiţi fie Banca Mondialã, fie Fondul Monetar Internaţional, fie… Ei ştiu cã aceastã ţarã nu mai este a românilor decât la nivel de simbol atâta vreme cât economia fundamentalã – energie, bunuri de folosinţã îndelungatã, fond funciar montan şi câmpenesc, iar, în curând, extracţia de minereuri rare – a fost trecutã, cu arme şi bagaje, în proprietatea firmelor strãine din Austria, Italia, din Israel şi Liban, Kazastan şi Danemarca, din nord la sud şi de la est la vest… România nu ne mai aparţine, faptic vorbind, decât într-o indmisibil de micã mãsurã, iar ceea ce a mai rãmas – zona ruralã, îndeosebi – va fi curând vândutã din cauza sãrãciei şi a depopulãrii, dezvoltatorilor din Orientul mijlociu, a celor din estul îndepãrtat, dar mai ales a celor care de multã vreme vor sã se stabileascã pe aceste meleaguri… Iar bietul ţãran român, îmbãtrânit şi sãrãcit pânã-n fundul sufletului, va fi fericit într-un viitor nu prea îndepãrtat, urmare a acestei politici spoliatoare, sã vândã, sã ia cât o lua – puţin, în orice caz – numai sã scape de rãsturnarea tuturor fundamentelor vieţii sale… O “fericire” la care guvernanţii noştri lucreazã de mult, vânduţi, conştient sau nu, dar ademeniţi, cu siguranţã, de mirajul averilor înjghebate peste noapte!
* Austria a cumpãrat la un preţ de nimic Petrom, iar anul acesta a realizat un profit care a depãşit 2000 la sutã doar din aceastã investiţie! Petrolul românesc exploatat de austrieci a produs atât de mult profit încât sãrãcia României, dacã firma ar fi rãmas a noastrã, nu ar fi fost vândutã doar de dragul tranzacţiei şi a comisioanelor, nu ar mai fi existat, sau ar fi fost mult mai suportabilã! Petrolul, deci, numai el, dintr-o altã perspectivã, ne-ar fi fost un reazãm formidabil, care ne-ar fi permis menţinerea salariilor ciuntite din iunie 2010!
* Cu nici trei sãptâmâni în urmã, guvernanţii noştri dãdeau semne prin presã cã vor sã stimuleze agricultura, cã Bãrãganul va fi reconsiderat, cã în Câmpia Dunãrii şi-n cea a Banatului, în sudul Moldovei şi pe vãile Prutului şi ale Siretului se pot face investiţii în cultura de grâu, de porumb, de floarea soarelui, rapiţã, secarã, orz şi ovãz… Mãi, sã fie, descoperã şi ei roata, apa caldã şi respiratul pe gurã, cum s-ar spune! Unde aţi fost, stimabililor, pânã acum? Unde, rãspundem tot noi: în birouri, de unde au încurajat importurile de grâu şi mere, timp în care lanurile noastre se deşertificau, iar livezile se umpleau de bãlãrii şi omizi, iar acum, când terenurile mãnoase au fost şi ele vândute strãinilor – nici un reproş nu facem investitorilor de bunã credinţã şi nici ideii de afacere în domeniul imobiliar, inclusiv funciar! – au intrat în posesia marilor noastre suprafeţe fertile, unice în Europa şi-n mare parte a continentelor învecinate, între care Asia şi Orientul mijlociu sunt, practic, nisip şi piatrã, acum, ziceam, guvernanţii noştrii încurajeazã agricultura, dar o fac doar pentru a încasa alte comisioane din alocaţiile bugetare ce vor ajunge în buzunarele noilor stãpâni. Aceştia, dacã vor face, într-adevãr agriculturã, şi nu vor vinde afacerea pentru o alta mai lejerã, cã agricultura e anevoioasã, muncã zi de zi, cu riscuri mari în privinţa recoltei, a rezultatelor finale… ªi vom rãmâne, noi, românii de rând, grosul ţãrii, cu ochii în soare, fãrã “pâinea cea de toate zilele”, muritori de foame. Culmea este cã, din aceastã situaţie, tot ei, şmecherii, vor câştiga profitând din nou de situaţie, aducându-ne pâine din… import! Iar noi le vom fi recunoscãtori, cã ne vor scoate din foame, cum se spune…
* România trece prin momente, acum, la mijloc de ianuarie 2012, prin momente faste, pe care ar trebui sã le ia de reper, sã nu renunţe pentru cã aceasta este esenţa demnitãţii. Liberatea nu este întreagã dacã nu este obţinutã demn. Libertatea este rotundã când este învelitã în lumina demnitãţii. Practic, pentru comparaţie, şi Traian Bãsescu este liber, dar el şi-a pierdut demnitatea, iar atâta vreme cât nu şi-o va recãpãta prin renunţarea la capcanele funcţiei, se va scufunda iremediabil în nedemnul unei cariere pe care a deturnat-o samavolnic spre un interes meschin, fie de partid slugarnic, fie personal, total nerecomandat, care-l ejecteazã în afara Istoriei, cu I mare…
Românii şi-au recãpãtat demnitatea. Cei care au fost acolo, în şi pe strãzile acestui ianuarie fierbinte, au salvat o onoare pe care mulţi o credeau pierdutã sau cel puţin leşinatã.
Demnitatea unei ţãri numitã România…
Slavã, Domnului, cinste celor din strãzile acestui ianuarie stelar!
