* Dacã maestrul Boc a încercat, cât de cât, sã-şi regleze tirajul de mitralierã stricatã al discursului sãu, rostit în cadrul şedinţei extraordinare a camerelor reunite ale Parlamentului, inşi absolut rudimentari, pãtrunşi prin efracţie în politica româneascã, precum Ioan Oltean sau Elena Udrea au fãcut, cu acelaşi prilej, o impresie deplorabilã. Oltean ãsta parcã era un fel de haga-waga scãpat din lanţ de paznicii de la Zoo, iar sfertodocta Udrea se dãdea preţioasã şi „ironicã” nevoie-mare. Dacã nu ar fi atât de enervantã, prin absolut orice apariţie, cucoana asta imposibilã ar fi putut servi la o demonstraţie a ceea ce înseamnã ridicolul în stare purã. Deocamdatã, de la ridicolul absolut şi de la dispreţul public o mai salveazã, din când în când, Traian Bãsescu, un preşedinte care fuge de bãile de mulţime cu aceeaşi vitezã cu care odinioarã le cãuta. Sic transit…
* Amuzant e cã Opoziţia crede cã Traian Bãsescu ar putea lãsa sceptrul cotrocean de bunã voie. Sfântã naivitate! Aşa de bine îl cunoaşteţi, stimabililor? Pãi, dacã face asta, este pierdut. Dar ştiţi cum? Pierdut, pierdut, pour toujours and para siempre. Dar el ştie asta şi, zic unii connaisseurs, a devenit foarte grijuliu cu pielicica proprietate personalã, fiindu-i o fricã de moarte sã mai iasã sã se îmbãieze prin frecare cu mulţimile. Deh, de când, vorba romanţei, l-a aflat mulţimea ce-i poate pielea… Ca sã dea, totuşi, semne cã mai respirã, mai zilele trecute, a convocat la Trei Coceni câţiva ambasadori rãtãciţi ca sã le spunã niscaiva braşoave rãsuflate despre „primãvara arabã”, în binecunoscutu-i stil cacealmist. A lãsat o impresie jalnicã, dar a demonstrat dumnealui cã rãmâne acelaşi Trãienicã Fãrã Fricã? Aş, a demonstrat doar cã s-a metamorfozat în Trãienel Care Cam Face Pe El. Ce face? Pãi, iaca, face pantomimã cu flacãra violet, pe tema „pe unde scot acum cãmaşa”.
* Toate ca toate, dar strigãtura cea mai frecventã din Piaţa Universitãţii rãmâne, cu toate diversiunile puse la cale, de unii sau de alţii, „Jos Bãsescu!”. Da, jos, Maistre, e singurul lucru înţelept pe care l-ai putea face spre a mai putea restaura, cât de cât, liniştea în ţarã. Şi, poate, multe dintre pãcatele dumitale vor fi uitate.
* Aşa-zisul partid al lui Dan Diaconescu şi-a ţinut, în recentul week-end, primul congres. Am râs de ne-am îndoit. Dacã ar fi sã ne luãm dupã imposibila logoree a otevistului-şef, nici nu ar mai trebui organizate alegeri, cã el şi formaţiunea lui drapatã în foarte mult movaliu le-ar câştiga fluierând. Mã rog. Dar ceea ce deranjeazã cel mai mult la acest poutzã-blegoutzã este poza pe care vrea sã o acrediteze despre sine – aceea de copil sãrman care n-a avut televizor pânã la 20 de ani, care a venit în tenişi chinezeşti sã cucereascã Bucureştii şi care, acum, dupã ce are iahtul personal ancorat undeva, în Mediterana şi avionul (tot personal) ţinut la pãstrare în cine ştie ce hangar internaţional, de frica impozitelor autohtone, pretinde cã este cãutat de toate competenţele lumii, pe care le-ar fi apucat aşa, un dor nemãrginit sã punã umãrul la redresarea României. Adu-le aici, bãi, slugã bãsistã, pe toate competenţele astea, şi pune-le la treabã. Mai înainte de asta, nu uita sã ne dai câte 20.000 de euro, cum ne-ai promis, cã avem şi noi datorii şi obligaţii ce ne apasã. Dupã aia, mai vorbim… Şi poate chiar mai punem o vorbã bunã pentru tãlicã, „amãrâtule” mic!
