În toatã istoria sa localã, PNL Mehedinţi a fost un partid care a performat politic, dar mai cu seamã electoral. PNL Mehedinţi a dat, de-a lungul timpului, importanţi aleşi locali: parlamentari, aleşi în fruntea administraţiei judeţene şi locale, consilieri. Mai mult, PNL Mehedinţi a avut tot timpul continuitate în ceea ce priveşte reprezentarea în cele mai importante foruri administrative locale, cel judeţean şi cel municipal severinean.
PNL Mehedinţi, un partid cu o continuitate parlamentarã
PNL Mehedinţi este, de-asemenea, un partid care, alãturi de PSD, a avut cei mai mulţi parlamentari. Practic, din anul 1996, adicã timp de 5 legislaturi consecutive, PNL Mehedinţi a reuşit sã obţinã la alegerile generale un parlamentar, indiferent cã a candidat prin forţe proprii sau pe listele unei alianţe politice. Fostul preşedinte al partidului, Alexandru Ioan Morţun, devenea, în anul 1996, primul senator liberal, deschizând, astfel, drumul unor alţi lideri ai partidului de a deveni parlamentari. A urmat apoi Ion Sârbulescu, ales tot senator în legislatura 2000-2004, urmat apoi, tot în aceeaşi calitate, de Alexandru Moţun. Din anul 2008, parlamentar din partea PNL Mehedinţi este Viorel Palaşcã, aflat la cel de-al doilea mandat consecutiv de deputat. Fãrã îndoialã cã aceastã continuitate este semnul cã PNL Mehedinţi a fost şi este un partid autentic, de forţã, cu structuri teritoriale bine organizate şi cu o activitate politicã pe mãsurã. Cei doi preşedinţi experimentaţi ai PNL Mehedinţi, Alexandru Ioan Morţun şi Liviu Mazilu, au luptat, în toatã perioada când au condus destinele acestui partid, pentru ca formaţiunea pe care o reprezentau în cea mai înaltã funcţie sã se impunã în toate alegerile.
Evident, nu este numai meritul lor, ci şi al altor membri importanţi, însã faptul cã aceşti lideri politici liberali au ştiut sã-şi aleagã cei mai buni colaboratori este demonstrat de performanţele politice şi electorale repurtate. În momentul de faţã, atât Alexandru Ioan Morţun, cât şi Liviu Mazilu, adicã acei oameni care au contribuit cel mai mult la afirmarea PNL Mehedinţi în judeţ, sunt traşi pe o linie moartã. Primul, nemaifiind atât de interesat dupã pierderea funcţiei de preşedinte, cel de-al doilea demis din fruntea partidului într-un mod cu totul nejustificat şi printr-un gest total imoral din punct de vedere politic.
Ion Mîţu – un politician fãţarnic, cu un caracter uman pe mãsurã
În urmã cu câteva luni, Ion Mîţu era anunţat, într-o conferinţã de presã, drept membru al PNL Mehedinţi. Dacã într-adevãr liberalii mehedinţeni îşi doresc în partid un lider de talia lui Ion Mîţu înseamnã cã nu pun niciun preţ pe tradiţia localã şi pe performanţele electorale ale PNL Mehedinţi din ultimii ani. Pentru cã Ion Mîţu, dincolo de aparenţa unui politician providenţial afişatã la propria televiziune, nu este altceva decât un politician histrionic, demagog, fãrã nicio anvergurã şi consistenţã. Ion Mîţu nu a câştigat niciodatã o competiţie electoralã în variantã uninominalã, iar la ultimele alegeri parlamentare a suferit o înfrângere lamentabilã. Asta demonstreazã cã Ion Mîţu nu se bucura de o apreciere considerabilã în rândul electoratului, cu toate cã a fost aproape patru ani prefect al judeţului. Pentru cã, dacã într-adevãr avea o mare notorietate, cel puţin diferenţa ar fi fost mult mai strânsã în competiţia cu Tudor Chiuariu pe Colegiul 2 Senat. Acum Ion Mîţu crede cã poate sã-şi relanseze cariera politicã în cadrul PNL Mehedinţi, având în spate un post de televiziune care, printre altele, toacã în fiecare zi la primarul Gherghe, edil care, spre deosebire de Ion Mîţu, lasã infinit mai multe realizãri decât a înfãptuit fostul prefect. Probabil Ion Mîţu doreşte sã-i ia locul primarului Constantin Gherghe, la viitoarele alegeri, uitând cã socoteala de acasã nu se potriveşte cu cea din târg, altfel spus calculele politice ale sale nu coincid obligatoriu şi cu intenţia severinenilor.
P.S. Aflu cã unii dintre colegii mei de la RTS au tras de Ion Mîţu, cãutându-l insistent, pentru a-şi recupera salariul pe ultima lunã, în timp ce subsemnatul nu a primit niciun leu, noul patron motivând, într-un mod total mincinos, cã nu mi-a fost lãsat de cãtre fostul patronat al trustului. Acesta este caracterul uman al Ion Mîţu.
şi mai vreau sã-i spun ceva liberalului Ion Mîţu, anume cã îi voi aminti acest aspect în mod public, la toate conferinţele de presã pe care le va face în calitatea sa de membru al PNL Mehedinţi, un partid în care nu poate sã facã altceva decât sã întineze trecutul şi performanţa electoralã obţinutã pânã în prezent.


