Un bãrbat din Mehedinţi a stat trei ani cu douã pense medicale uitate în abdomen

Un bãrbat din localitatea mehedinţeanã Dãnceu a trãit aproape trei ani de zile cu douã pense în stomac. Gicu Crãiaşu a ajuns pe mâna medicilor în data de 31 august 2010, când a fost victima unui accident de circulaţie. A fost adus în stare gravã la spital, a fost operat de urgenţã şi, din câte se pare, medicul a uitat în abdomenul acestuia 2 pense autostatice lungi de 17 centimetri.

Un accident stupid avea sã-i aducã numai necazuri lui Gicu Crãiaşu, de 45 de ani, din Dãnceu. În ziua de 31 august 2010 se afla pe un moped, când a fost lovit de o cãruţã. O bucatã de lemn din cãruţã i-a secţionat stomacul, astfel cã bãrbatul a ajuns în stare gravã la Spitalul Judeţean de Urgenţã din Drobeta Turnu Severin. Diagnosticul pus de medici la acea vreme a fost urmãtorul: evisceraţie post-traumaticã prin plagã deschisã multiplã a abdomeniului, şoc  hemoragic, hematom retroperitoneal. A rãmas internat în spital pânã în data de 15 septembrie 2010, când a fost externat, pe biletul de ieşire din spital fiind menţionat “Evoluţie favorabilã, dar lentã. Se externeazã vindecat chirurgical”.

S-a întors acasã, bucuros cã a scãpat cu viaţã din accident. Nu avea sã bãnuiascã o clipã cã în timpul operaţiei, douã pense de câte 17 centimtri lungime îi fuseserã uitate în abdomen. Dupã o vreme însã a simţit cã ceva îl taie în stomac şi la sugestia fiicei sale a pus un magnet. Nu a mai fost niciun dubiu cã în stomacul sãu se aflau nişte corpuri strãine metalice. Din pãcate sãrãcia în care se zbate şi faptul cã în fiecare zi munceşte pe unde gãseşte pentru a aduce o pâine celor trei copiii, l-au împiedicat pe Gicu Crãiaşu sã vinã mai devreme la medic pentru a scoate pensele.

“Când stãteam într-o dungã ieşeau coarnele de la o pensã, ieşeau puţin prin piele şi se observau. Nu am mers la doctor cã mã simţeam bine, am muncit. Am auzit la televizor cã s-au mai întâmplat cazuri de ãstea şi au stat şi 10 ani cu aşa ceva, aşa cã am zis cã nu oi fi eu primul care moare. Am ştiut de o pensã cã o simţeam, dar nicidecum de douã.  Am zis cã trebuie sã  muncesc sã-mi cresc copiii şi n-am avut nici curaj sã mã duc. Fetiţa mi-a spus sã pun magnetul şi atunci mi-am dat seama cã am un corp strãin în corp”, povesteşte bãrbatul.

“Mi-a spus cã am

atelier mecanic”

Luna trecutã, pe 3 aprilie, lui Gicu Crãiaşu i s-a fãcut rãu. Familia a sunat la 112 şi din nou a ajuns la Urgenţe la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin. Douã zile mai târziu avea sã fie operat, ocazie cu care i-au fost scoase din stomac cele douã pense.

“M-am împiedicat de bordura de la fântânã şi am cãzut aşa într-o parte. Atunci am simţit cã m-a înţepat ceva. M-am gândit în acel moment cã mi s-a rupt ceva în intestin şi cã nu o mai duc. Când am ajuns la spital şi mi-au fãcut razii, doctoriţa de acolo mi-a spus cã am atelier mecanic. <<Doamnã, eu ştiu cã am o pensã>>. <<Pe naiba ,mã, ai douã>>. M-au internat, m-a luat domnul doctor Harcãu Sorin, cã el era de gardã.

S-a infectat unul dintre intestine acolo, era puroi, mi-a şi spus domnul medic Harcãu Sorin: <<Bã, bãiatule dacã mai stãteai o sãptãmânã, salut, te duceai. Norocul tãu cã venişi acum, încã venişi la timp>> M-a curãţat dumnealui acolo, cred cã a pus vreo 10 sticluţe cu apã oxigenatã ca sã dizolve puroiul acela, sã mã cureţe. Operaţia a durat vreo 9 ore, dupã cum am auzit şi mâna a rãmas cu semiparezã cred cã de la anestezie”, a povestit bãrbatul.

Cã în stomacul acestuia au zãcut bine merci cele douã pense atâta amar de vreme reiese clar analizând diagnosticul pus de medicul care l-a operat în data de 3 aprilie a.c.: ABCES INTRA ABDOMINAL ÎNCHISTAT (RETENŢIE CORPI STRÃINI METRICI), hemiparezã stânga, peritonitã plasticã generalizatã, eventraţie postoperatorie voluminoasã încarceratã, subocluzie intestinalã.

“Pacient cu abdomen multi cicatrial patogen se interneazã prin serviciul de urgenţã pentru o eventraţie postoperatorie voluminoasã şi simptomatologia unui sindrom sub ocluziv. Este investigat clinic şi paraclinic pregãtit preoperator şi în data de 5.04.2013 se intervine chirurgical. Intraoperator se constatã un proces de perivsceritã supra şi sub mezocolicã aderente fibroase visceroviscerale şi visceroparietale, abces intra abdominal prin retenţie de corp strãini (douã pense autostatice). S-a practicat visceroliza, extragerea corpilor strãini metalici, extirparea abcesului”, se aratã în biletul de externare din data de 30 aprilie a.c.

Sora bãrbatului, Ionica Ionescu a depus o plângere la Colegiul Medicilor din Mehedinţi, şi, în paralel, se va adresa şi justiţiei pentru a se face dreptate în cazul fratelui sãu. Pentru cã starea de sãnãtate a acestuia nu îi permite deplasarea la Turnu Severin, dar şi pentru cã un bilet de autobuz este mult prea scump pentru Gicu Crãiaşu, sora acestuia se ocupã de actele care trebuie depuse în instanţã. Familia lui este hotãrâtã sã meargã pânã în pânzele albele pentru ca medicul care a greşit sã plãteascã.

“Fratele meu tot spunea cã îl doare şi cã îl înţeapã ceva, dar tot nu am crezut cã s-a putut întâmpla aşa ceva. În operaţie, pe 5 aprilie, a stat aproximativ 9 ore, a fãcut un accident vascular,  iar acum este paralizat de mâna stângã, nu mai poate sã-şi mişte mâna stângã. Domnul doctor care l-a operat în 2010 a uitat aceste pense în el şi de aici i se trag toate, iar acum nu mai poate munci. Are toţi muşchii abdominali terminaţi. Dânsul spune cã îi pare rãu, dar copiii fratelui meu nu trãiesc cu pãreri de rãu, ei trebuie sã mãnânce. Fratele meu acum este acasã, nu ştie nimeni cã acei copii nu au ce mânca.

Trebuie sã plãteascã cineva pentru ceea ce a pãţit ca sã-şi poatã creşte copiii pentru cã el nu va mai putea munci.  A stat cu pensele în burtã, a avut noroc cã trãieşte pentru cã doi ani şi aproape şapte luni a avut toatã burta necrozatã” a spus Ionica Ionescu, sora bãrbatului.

Colegiul Medicilor Mehedinţi a fost sesizat şi urmeazã sã se pronunţe în acest caz

“Avem o sesizare fãcutã de sora unui pacient care reclamã faptul cã în data de 31 august 2010 fratele, în urma unui accident de moped, a suferit o intervenţie chirurgicalã în urgenţã. Dupã doi ani de zile, pacientul revine la spital şi se practicã în data de 5.04.2013, conform biletului de ieşire din spital, o intervenţie. Printre afecţiuni se menţioneazã şi retenţia de corpi strãini, adicã douã pense autostatice. Colegiul Medicilor, conform statutului, va întruni comisia de specialitate care este abilitatã sã vadã ceea ce s-a întâmplat şi va lua mãsurile în cauzã”, a precizat Delia Mazilu, purtãtorul de cuvânt al Colegiului Medicilor Mehedinţi.

“Nu cred cã trebuie sã luãm capul nimãnui pentru o ştire”

Deocamdatã conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin nu a demarat o anchetã internã.

“Având în vedere sesizãrile d-voastrã  (n.r. ale jurnaliştilor) o sã facem şi noi analiza noastrã. Din primele impresii pe care le-am cules am înţeles cã a fost un caz grav în momentul în care a fost operat. Pacientul era într-o stare de şoc, a fost nevoie sã fie resuscitat, operaţia iniţialã a trebuit sã fie foarte mult scurtatã din punct de vedere al faptului cã anesteziştii trebuiau sã susţinã funcţiile vitale ale pacientului. Probabil cã tendinţa de a închide foarte repede bolnavul, graba cu care s-a lucrat acolo pentru a salva viaţa pacientului şi probabil cã asta va şi dovedi analiza noastrã cã a condus la aceastã deficienţã. Dar trebuie sã menţionãm cã a salva viaţa unui pacient şi un risc secundar, fie el şi de a uita un instrument acolo, o compresã,  pânã la urmã nu i-a pus viaţa în pericol. A fost o durere abdominalã care s-a rezolvat operator şi care nu a pus nicio o clipã viaţa în pericol. În schimb, pacientul a fost salvat din starea iniţialã de şoc, cu care a venit, trãieşte şi acum, bolnavul este bine şi ca dovadã cã el nu a avut o plângere deosebitã împotriva medicului este cã nu el personal a fãcut aceastã plângere, ci o rudã a pacientului care a gândit cã probabil un scandal mediatic este binevenit . (…) Nu cred cã trebuie sã luãm capul nimãnui numai pentru o ştire”, a declarat managerul spitalului, Doina Borugã.