Nimic nou pe frontul politicii mehedinţene. Partidele politice, personalitãţile şi personulitãţile vieţii publice stau la soare, amorţite dupã masa de Paşti, aşteptând vara care se apropie cu paşi repezi.
Nici nu e de mirare cu apatia aceasta politicã dupã un an şi mai bine de lupte corp la corp. Forţele încearcã sã se regrupeze în aşteptarea unei toamne ce se anunţã deja problematicã, având teme mari de asumat: reformulãri constituţionale, regionalizarea şi spectrul ei neliniştitor.
Una peste alta PSD dominã viaţa politicã mehedinţeanã, aproape fãrã nicio emoţie, la fix un an de guvernare. PSD joacã şi a jucat şi pânã acum rolul principal în scenariul guvernãrii USL, alãturi de un PNL în evidentã stare de descumpãnire şi de un PC oarecum doar simbolic.
PSD, prin Adrian Duicu şi Marius Screciu a reuşit în mai puţin de un an sã devinã principalul şi cel mai puternic partid politic din Mehedinţi, în vreme ce aliaţii liberali, rãmaşi fãrã Liviu Mazilu, încã îşi cautã vigoarea pierdutã şi nu au reuşit nici pânã azi sã o regãseascã. Pe umerii PSD stau şi de acum încolo provocãri imense: şomajul, lipsa locurilor de muncã – sunt poate cele mai mari temeri şi teme pentru PSD. De felul în care va şti sã gestioneze aceastã situaţie dramaticã va depinde şi soarta sa la alegerile viitoare.
În ceea ce priveşte opoziţia, din pãcate pentru climatul democratic, chiar şi ea bate pasul pe loc, molcom, fãrã convingere. Lipsitã de un lider autoritar opoziţia e mai degrabã formalã şi intimidatã de gabaritul şi temperamentul PSD.
