Dezbaterea „Învaţã despre românii din Serbia”

Elena Bãsescu considerã România un model de respectare a drepturilor minoritãţilor

La finele sãptãmânii trecute, la Biblioteca Judeţeanã „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova, a avut loc cea de-a treia dezbatere din cadrul campaniei de cunoaştere a românilor de peste Dunãre, intitulatã „Învaţã despre românii din Serbia”.

Proiectul se deruleazã pe parcursul unui an de zile şi prevede o serie de cursuri, dezbateri, mese rotunde şi seminarii despre istoria, geografia, cultura, tradiţia, spiritualitatea şi obiceiurile românilor din Valea Timocului. Sunt antrenaţi oficialitãţi din România şi Serbia, reprezentanţi ai ministerelor de resort, europarlamentari români, profesori universitari, studenţi, istorici şi, nu în ultimul rând, jurnalişti, organizatorii fiind Asociaţia Studenţilor Timoceni în parteneriat cu Biblioteca Judeţeanã, Consiliul Judeţean Dolj şi cotidianul regional „Cuvântul Libertãţii”. Tema dezbãtutã a fost „Obiceiurile şi tradiţiile românilor din Valea Timocului şi Banatul Sârbesc”, iar invitaţii speciali ai au fost europarlamentarii români Elena Bãsescu şi Marian Jean Marinescu, precum şi deputatul Eugen Tomac, preşedintele Comisiei pentru românii de pretutindeni din Camera Deputaţilor. La dezbatere au fost prezenţi şi lideri ai comunitãţii româneşti din Valea Timocului, precum Tihan Matasarevici – preşedintele Asociaţiei  pentru Cultura şi Tradiţia Rumânilor „Dunãrea” din Kladovo şi Zavişa Jurj – preşedintele Asociaţiei Culturale „Ariadnae Filum” din Bor. Cea mai emoţionantã intervenţie a aparţinut pãrintelui Boian Alexandrovici, care a venit special de la Negotin pentru aceastã dezbatere şi cu lacrimi în ochi a cerut ca ţara mumã sã nu-i pãrãseascã acum pe românii din Valea Timocului.

„România, un model de respectare a drepturilor minoritãţilor”

Elena Bãsescu a arãtat cã, în calitate de europarlamentar, a abordat subiectul în numeroase intervenţii în Parlamentul European şi a criticat actualul executiv susţinând cã nu are o strategie pentru românii din afara graniţelor. „În primul rând doresc sã vã mulţumesc pentru invitaţia de a lua parte la aceastã dezbatere având în vedere cã protejarea minoritãţilor etnice mã preocupã în mod deosebit. În calitate de europarlamentar am susţinut în repetate intervenţii necesitatea ca românii din statul vecin sã fie respectaţi exact aşa cum prevede legislaţia în materie privind protecţia minoritãţilor naţionale în Europa. Guvernul USL nu are o strategie clarã şi mãsuri concrete pentru românii care locuiesc şi muncesc peste hotare. Nu este numai datoria autoritãţilor sã se preocupe de protecţia minoritãţilor naţionale, este şi datoria noastrã, a europarlamentarilor, a celor care reprezentãm România la Bruxelles”’, a declarat europarlamentarul PDL. Elena Bãsescu a mai spus, de asemenea, cã modelul pentru susţinerea minoritãţilor din România poate fi implementat şi în Serbia şi cã românii din Valea Timocului ar trebui sã se bucure de aceleaşi drepturi şi libertãţi ca şi etnicii români din Serbia.

„Se încearcã o despãrţire a comunitãţii româneşti”

Europarlamentarul Marian Jean Marinescu a spus cã a avut ocazia sã meargã în Valea Timocului şi a rãmas plãcut surprins de faptul cã în regiune s-au pãstrat tradiţiile româneşti şi limba românã. Referitor la situaţia românilor din Serbia, el a pledat pentru eforturi comune pentru înfiinţarea de instituţii de învãţãmânt cu predare în limba românã dar şi o bisericã ortodoxã. „Din pãcate situaţia de acolo nu este bunã, pentru cã sârbii încearcã sã despartã comunitãţile românã şi vlahã, cu toate cã sunt toţi români. Trebuie insistat sã existe şi în aceste locuri şcoalã în limba românã şi bisericã ortodoxã în care sã se vorbeascã româneşte. Acestea sunt condiţii de bazã pentru pãstrarea identitãţii comunitãţii române din Serbia. De altfel, Serbia trebuie sã înţeleagã cã trebuie sã acorde respectul cuvenit minoritãţilor naţionale dacã îşi doreşte sã intre în Uniunea Europeanã’’, a precizat Marinescu.

„Ni s-au fãcut multe nedreptãţi!”

Pãrintele Boian Alexandrovici, protopopul Protopopiatului Bisericii Ortodoxe Romane de „Dacia Ripensis” a rostit un discurs emoţionant: „Eu cred cã nu existã popor în zona asta şi în întreaga Europã, la care i s-au fãcut mai multe nedreptãţi decât poporul român. Acum îi este la cineva fricã pentru ca suntem mulţi. Dar pentru ce le e fricã? Noi suntem popor paşnic. Dar, vã spun, acum poate de mai multe ori dau vreo declaraţie mai durã, dar gândiţi-vã, dacã sunteţi o oaie, ori trei oi înconjurate cu 300 de lupi. Noi nu putem sã tãcem la asta ce ni se face acum. Ei spun cã nu sunt români aici, cã sunt vlahi. Lasaţi-ne voi pe noi, ãia care zic cã sunt vlahi, nu sunt români, e treaba lor. Sã nu înveţe româna…”

Tags: , ,