POMPIERII MEHEDINŢENI AU ADUS ZÂMBETUL PE CHIPUL UNUI COPIL

Pompierii mehedinţeni s-au deplasat luni, 29 aprilie, ac., în oraşul Vânju Mare, pentru a aduce o razã de luminã  pe chipul unui copil de numai 12 ani.

În prag de sãrbãtori, când Lumina Sfântã aduce în casa fiecãrui creştin, linişte, bucurie şi speranţã, pompierii din cadrul ISU „Drobeta” al judeţului Mehedinţi au adus un strop de bucurie în sufletul unui copil din oraşul Vânju Mare.

Pompierii nu au putut uita chipul copilului, care prin implicarea sa a prevenit producerea unui eveniment tragic, au cumpãrat hãinuţe noi şi alimente şi s-au deplasat în oraşul Vânju Mare, acolo unde, l-au gãsit pe bãiat alãturi de tatãl sãu, aşteptându-i cu nerãbdare.

În luna februarie a acestui an, pompierii mehedinţeni au fost solicitaţi sã intervinã pentru asanarea unui element de muniţie, descoperit în oraşul Vânju Mare. Grenada fusese descoperitã de Adrian, un bãiat de numai 12 ani, în timp de mergea spre şcoalã. Acesta şi-a dat seama cât de periculos este un element de muniţie şi imediat a anunţat conducerea instituţiei şcolare şi ISU Mehedinţi. În plinã iarnã, imaginea copilului, cu ochii în lacrimi şi îmbrãcat sumar, tremurând de frig sau de teamã, a rãmas în sufletul pompierilor, care au gãsit momentul oportun pentru a-i face o bucurie.

Cadourile oferite de pompieri au fost achiziţionate prin contribuţia benevolã a cadrelor ISU Mehedinţi, care, în fiecare an, în prag de sãrbãtori, încearcã sã aducã un zâmbet pe chipul celor care trec prin clipe dificile.

PURTÃTOR DE CUVÂNT Plt. Ramona NISTOR

Tags: