realitatea politicã mehedinţeanã
Ştirea politicã a sãptãmânii trecute rãmâne aceea referitoare la faptul cã, în mod tactic şi ireversibil, Constantin Gherghe a fost eliminat din funcţia de preşedinte al organizaţiei muncipale a Partidului Democrat Liberal, decizie intempestivã luatã în cadrul unei şedinţe a biroului politic judeţean al fostului partid de guvernãmânt. Pun pariu cã mulţi şi uitaserã cã onorabilul primar era şeful PDL severinean pânã mai ieri.
În contextul în care se vehicula zvonul cã actualul primar ar candida pentru şefia PDL Mehedinţi, cot la cot cu senatorul Marius Bãlu, decizia amintitã mai sus era totuşi destul de previzibilã. Dar şi cam tardivã. Nu vãd ce i-a împiedicat pe democrat-liberali sã tranşeze problema Gherghe mai devreme şi chiar în termeni mai duri. Puteau chiar sã-l excludã din partid şi sã facã tam-tam chiar dupã rezultatele controversate de la locale. Dar nu au fãcut-o şi au lãsat lucrurile aşa, în coadã de peşte. Aşa se face cã, pe nepusã masã, Constantin Gherghe a apãrut la un moment dat “la braţ’’ cu Elena Udrea, când fostul ministru avea aspiraţii de preşedinte de partid şi vizita Severinul sã-şi lanseze moţiunea. Şi atunci reacţia democrat-liberalilor a fost destul de moale, destul de evazivã. Ba mai mult Constantin Gherghe a aşteptat gongul final al alegerilor centrale din PDL, când a câştigat Blaga, fãrã sã fie deranjat de niciun democrat-liberal mai intransigent. Abia când în joc a început sã se punã problema cine va fi şef peste partidul lãsat baltã de Mihai Stãnişoarã cazul Gherghe a fost, în fine, tranşat prin hotãrârea de dizolvare a organizaţiei pe care chiar Constantin Gherghe a condus-o, încã din 2009 încoace, când l-a înlocuit în funcţie pe Mircea Grosu, cel care a pierdut atunci alegerile prezidenţiale în Severin, pe atunci fief PDL.
Acum Mircea Grosu redevine lider local, interimar. De data aceasta peste o organizaţie mai mult formalã, nu ca în 2009 când era doldora de “personalitãţi’’ şi figuri locale care ai fi putut jura cã dorm sub pernã cu poza Elenei Udrea şi a lui Emil Boc. Personaje care ar fi luat foc doar dacã ziceai cã nu-ţi place freza lui Bãsescu sau felul suav în care se hãhãia aiurea. Erau cât frunzã şi iarbã. O întreagã armatã încolonatã frumuşel în spatele liderului incontestabil- Mihai Stãnişoarã.
Acum, din vechea armatã au mai rãmas câţiva soldaţi devotaţi gata sã lupte la baionetã pânã se semneazã capitularea.
Rãmâne însã mai mult decât onorabil faptul cã Mircea Grosu mãcar nu a trecut repejor în tabãra adversã, aşa cum au fãcut alţii, ci a rãmas fidel formaţiunii care l-a consacrat la un moment dat ca viceprimar. Probabil cã pânã la urmã consecvenţa îi va fi rãsplãtitã, dacã va avea suficientã rãbdare şi tact.
Liberalii se joacã pe puntea Titanicului
Ca şi cum lucrurile nu ar fi fost destul de complicate pentru liberalii mehedinţeni, a mai venit şi chestiunea aceasta a Iniţiativei lui Chiliman. Nicio reacţie pe meleagurile mehedinţene vizavi de dizidenţa grupãrii lui Andrei Chiliman. Cine şi ce reacţie sã aibã, la Severin, din partea PNL? Ce sã zicã şi mai ales cine sã zicã? PNL Mehedinţi nu mai are lider de luni bune. Nu are un centru de putere şi de reacţie iar prezenţa PNL în concertul judeţean al USL e distroficã şi formalã.
O micã dizidenţã de tip Chiliman existã şi-n PNL Mehedinţi. Au fost voci care au criticat felul în care, în plan local, PNL se raporteazã la PSD. Voci cãrora nu le convine relaţia cu social-democraţii mehedinţeni care deţin, în viziunea liberalã, mai multã putere decât deţin adepţii lui Crin Antonescu. Raporturile dintre PNL şi PSD în Mehedinţi nu mai sunt clare încã din timpul campaniei pentru parlamentare, când Liviu Mazilu a fost exclus de la şefia PNL prin decizia controversatã şi radicalã a lui Crin Antonescu. Cu atât mai puţin clare au devenit aceste raporturi odatã cu cooptarea de cãtre liberali a fostului lider judeţean al PDL, deputatul Mihai Stãnişoarã, şi nu numai.
Aşteptãm cu interes alegerile interne din PNL, clarificarea lucrurilor într-un context în care grupãri adverse se aflã într-o disputã de culise. Vechea gardã adunatã în jurul ex-preşedintelui Liviu Mazilu poate cã nu a renunţat încã la luptã, dar în PNL jocurile se pare cã sunt fãcute în favoarea noii grupãri agreatã de Crin Antonescu – Sorin Frunzãverde. Crin Antonescu nu mai are rãbdare şi tact sã repare rãul pe care l-a fãcut organizaţiei prin excluderea lui Liviu Mazilu (chiar ar fi fost un parlamentar mai bun decât Tudor Chiuariu, pentru Mehedinţi).
Se apropie alegerile pentru Cotroceni şi deciziile se vor lua la nervi, fãrã emoţii, pe bazã de calcule reci. Şansele de revenire ale lui Liviu Mazilu la timona PNL par reduse, deşi dacã PNL Mehedinţi e azi unde este e şi meritul lui Liviu Mazilu. PNL Mehedinţi nu-şi mai poate permite sã priveascã decât înainte, aşa cum e voia lui Crin Antonescu. Cel puţin un an-doi aşa vor sta lucrurile.



