Cea de-a patra ediţie a Congresului Intrenaţional al Jurnaliştilor Români, organizat de Forumul Internaţional al Jurnaliştilor Români, desfãşuratã la Donji Milanovac – Serbia s-a transformat într-un adevãrat moment istoric. Tema ediţiei din acest an a fost şi ea una deosebit de generoasã: „EUROPA – MANIPULARE – MINORITATE”. O prezenţã deosebitã din partea autoritãţilor statului român s-a consemnat la aceastã ediţie. Ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni – Cristian David – preşedintele ICR – Andrei Marga, secretarul de stat Stejãrel Olaru – şeful Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, consilierul primului ministru Victor Ponta – Corneliu Vişoianu, au deschis lucrãrile congresului.
Dupã Severin – Kladovo, Chişinãu şi Cernãuţi, cea de-a patra ediţie a Congresului Internaţional al Jurnaliştilor Români a fost organizat în Serbia, la Donji Milanovac. O adevãratã provocare şi totodatã un moment istoric, având în vedere cã Serbia, în special Valea Timocului, este o zonã destul de sensibilã în ecuaţia respectãrii drepturilor legitime ale minoritãţii române, o minoritate care numãrã aici peste 300.000 de membri, împãrţiţi dupã un principiu devastator: un popor trei minoritãţi (români, vlahi şi români/vlahi). O coincidenţã teribilã ca semnificaţie face ca în ziua în care la hotelul Lepenski Vir urma sã se deschidã lucrãrile congresului, în 12 şcoli din comunele Bor, Zajecear şi Negotin se deschideau oficial cursurile pilot de limba românã cu elemente de culturã naţionalã. Jurnalişti de la publicaţii de limba românã din Serbia, Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria au venit la lucrãrile congresului la care, pentru prima oarã, preşedintele FIJR – Romeo Couţi a lansat o provocare interesantã: o sesiune de lucrãri cu teme variate despre problemele presei din comunitãţile congenere din afara graniţelor României.
Mesajul primului ministru
Consilierul pe probleme ale românilor de pretutindeni al premierului român Victor Ponta, Corneliu Vişoianu, a dat citire unui mesaj emoţionant trimis special pentru jurnaliştii participanţi. „Felicit Forumul Internaţional al Jurnaiştilor Români, organizaţie care se adreseazã celor aproximativ 10.000 de jurnalişti ce activeazã în mass-media de limba românã din afara graniţelor, pentru perseverenţa şi energia cu care a promovat identitatea acestei categorii profesionale. Faptul cã astãzi se desfãşoarã cel de-al IV-lea Congres al Forumului demonstreazã cã organizaţia reprezintã credibil interesele profesionale ale jurnaliştilor de limba românã din statele unde existã comunitãţi româneşti importante, în principal Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Serbia, Bulgaria, dar şi Spania, Italia sau Statele Unite ale Americii. Sunt încredinţat cã dezvoltarea mass-media de limba românã rãspunde unor nevoi reale ale românilor şi comunitãţilor româneşti din strãinãtate pentru cã le oferã şansa de a-şi conserva identitatea culturalã şi de a transmite copiilor şi nepoţilor lor bogãţia spiritualã generatã de multiculturalism. Dar de câştigat are şi ţara mamã, pentru cã românii din strãinãtate reprezintã o punte a României cu lumea, punte extrem de folositoare în aceastã lume a globalizãrii.
Aşa cum am promis în Angajamentul USL pentru România, lansat la Cluj, oraşul în care s-a nãscut Forumulu Iternaţional al Jurnaliştilor Români, guvernul României îşi propune sã creeze un nou model de societate, aşezatã pe repere morale, construitã pe solidaritate, respect şi toleranţã”, se aratã în mesajul special al primului ministru Victor Ponta.
Ministrul Cristian David: „Rolul presei e din ce în ce mai important!”
Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, a vorbit cu emoţie despre românii de pretutindeni, drepturile lor fundanentale şi strategia statului român cu privire la respectarea acestor drepturi. „Avem ca prioritãţi susţinerea şi apãrarea drepturilor legitime ale românilor, oriunde s-ar afla ei; Apãrarea identitãţii naţionale româneşti; integrarea românilor în comunitatea în care au ales sã trãiascã; crearea şi consolidarea unei punţi de legãturã cu familiile din ţarã; Promovarea imaginii şi intereselor României”, a explicat ministrul delegat. Acesta a mai precizat: „Rolul presei e din ce în ce mai important în lumea de astãzi, presa ca suport al circulaţiei informaţiei, a diseminãrii ei, are un rol fundamental în apãrarea drepturilor, libertãţilor şi identitãţii românilor de pretutindeni”. În ceea ce priveşte efortul României, David s-a arãtat destul de ferm: „trebuie sã ne batem pentru ca spiritul european de respectare a drepturilor minoritãţilor sã se afirme pretutindeni unde trãiesc români”-
Andrei Marga: „Ne trebuie institute culturale cât mai multe în afara graniţelor României!”
Preşedintele ICR, Andrei Marga, a declarat în deschiderea lucrãrilor congresului cã România trebuie sã aibã în vedere deschiderea unor institute culturale în afara graniţelor, deşi aceste eforturi pot fi destul de costisitoare. „Un institul cultural în exterior poate costa pânã la un milion de euro pe an, dar cu toate acestea propunerile noastre sunt dintre cele mai variate şi generoase. La Belgrad, Kiev, Bejing, Atena (sau Salonic), Cairo şi chiar Seul, putem deschide filiale ale ICR”, a precizat Marga.
Daniel Banu: „Românii din Serbia se vor bucura de respectarea drepturilor lor fundamentale!”
„Ideile unui grup de entuziaşti s-au concretizat, au devenit tradiţie, suntem la cea de-a patra ediţie. Importanţa misiunii jurnaliştilor şi a rolului primordial în informarea publiclui larg despre problema minoritãţilor sunt definitorii. Salut prezenţa reprezentanţilor mijloacelor de informare din Serbia. Cu greutate, aceştia aduc în casele românilor informaţii. În cadrul discuţiilor şi întâlnirilor pe care le avem, problematica minoritãţtilor naţionale se aflã în atenţia noastrã. Desigur vorbeam de rolul deosebit pe care presa în limba maternã îl joacã, o activitate complexã a etnicilor români pentru afirmarea valorilor culturale şi spirituale şi a limbii romane. Limba românã reprezintã emblema identitãţii noastre. Apãrarea drepturilor, accesul la învãţãmânt în limba maternã, reprezentarea, dreptul la informare şi la mijloace de informare, execitarea dreptului religios, sunt drepturi fundamentale de care românii de pe tot cuprinsul Serbiei se vor bucura din plin. Impulsionarea procesului educaţional, şi mã refer la acest proiect pilot demarat în Serbia pe 5 aprilie, a dus la o victorie istoricã. 600 de copii din 12 şcoli, timp de douã luni şi jumãtate, participã la cursuri de limba românã, urmând ca aceastã disciplinã sã fie introdusã în programa şcolarã acolo unde existã solicitãri. Numãrul copiilor este de peste 1600, iar dupã o anchetã a ministerului educaţiei din Serbia urmeazã, ca de la 1 septembrie, sã se încheie acest proces”, a precizat ambasadorul României la Belgrad – Excelenţa Sa domnul Daniel Banu.



