Dupã Strauss-Kahn, din nou vîlvãtaie, percheziţii, indicii. Regele banului F.M.I. la gard e pus de lacheii cu vicii, gata-gata sã-şi piardã coroana şi sceptrul! Rînd pe rînd, în ziare, îşi dau arama pe faţã mişeii. În ţeapã sînt traşi la buletine de ştiri. Şi atît. Uite cum se scoate din maşina stricatã cîte-o piesã de lux, pe linie moartã, la gard. F.M.I. redeschide sezonul de bal! Foarte bine! Se vor duce cu toţii pe fund de ocean, cu ecou scufundat, ca nişte cutii de conserve golite, nu pline. Istoria se repetã! Ce micã e lumea! Senzualul f.m.i. ne vrea jupuiţi de bani şi de vii, stropiţi cu noroaie la modã. Mãi sã fie de bal, concept anapoda e pentru ei demnitatea! Corupţia e pe val, libertatea hoţiei, în vogã, eu, scribul modest, militant pentru bine, sãracii, românii, hamali în porturi strãine. Banalitate, zic unii. Cu furie şi groazã în primejdii mã-mbãt, stau de pazã. Nu-i bai! Bal sã fie, de-i bal, între hoţi, la ceasul fixat. Într-un fel de antreu izolat, aşteptam de mult pe la gard cu condeiul în mînã… Pe scrisul meu n-am prea luat leţcaie, nu am nici opulenţã în odaie, am o luminã şi-o spãl zilnic, ce sã zic?, pe cinstea mea, nu-mi trebuie nimic. Nici nu mã plîng, am Patria în suflet şi-n cuvînt.
Pe la Guvern ne trebuie un ciomu, cu un alt bisturiu. În sãrãcie poporu-i vîrît ca-ntr-o teacã, acum pirpiriu, o barcã rãsturnatã, România, în U.E., se-apleacã. Sãrãcia umple uriaşe distanţe, în popor doar speranţe, tot mai mulţi nevoiaşi, mai bolnave toiege, românii. Corupţii se umflã în talii, palate-şi înalţã! Oho!, sãracii, pe uscat se zbat, precum caii, în spinare cu sacii. Paraziţii se-aşeazã în istorii de drum. Sã-i sari nici n-ai cum. Corupţia-i pe masã, fierbinte, gustoasã! Afaceri murdare, remize nedrepte, românii n-au cum sã vã ierte. Jos de pe trepte! În Parlament, pe canapele, paiaţe, sub cravate pitiţi nãduşeala îi trece, România-i pe hartã, cu sîngele rece, un cerb împuşcat. Pe scaune moi dorm trîntori cu minţile blege, capitalişti trufaşi şi frustraţi, miniştri proaspãt frezaţi, vorbesc în şoaptã şi semne, despre crizã, pesemne. Pãlãvrãgesc şi atît. Dau zor cu reforme diforme, cu hoţia dau zor, îşi chinuiesc ţeasta, sãracii! Ce-i aia, crizã, îşi zic? Ce e asta? Ridicîndu-şi palate în ţarã, la fel ca omul de rînd au sã moarã.
Trimiteţi urgent un detaşament afarã sã-i dea din avere, cusuţi la dosar, şnuruiţi, prinşi cu clame, capsaţi, puşi în rame, la r.e.m.a.t. cu îmbãtaţii de glorii! O coajã de pîine şi curaj, patriotului îi sînt de ajuns sã-şi reia, dupã tragerea-n ţeapã a hoţiei, mersul lui legendar. Ce exemplu ne dau vînzãtorii de cai de pe scenã? Ni se bagã pe gît modelul francez, englez, în fine, ce dilemã? Cum sã nu fie pusã la gard, dacã l-a ajutat pe Bernard, iar acesta, atent… urmãrind virulent în el însuşi, victorii. Nu-i glumã. Şef F.M.I. nu putea fi uns decît infiltratul cu afaceri de stat în afacerea lumii. Mi se pare corect… într-un fel, legal şi perfect. Vã spuneam mai demult, obiectele muncii F.M.I. au fost aceleaşi mereu, corupţia şi cãmãtãria la zi şi la greu. Alo, Bruxelles-ul! Scoateţi România şi Bulgaria de pe primele pagini. Dedicaţi-le stimaţilor care abuzeazã de funcţie, înşealã şi dispun, dupã plac, de finanţele lumii.
Dintr-un ritm în altul, mi-am adus aminte de inteligenţa dobitoacelor. Cu toate cã nu-mi pot închipui o gîscã înfuriatã, stînd şi socotind un pic, mi-am dat în cele din urmã seama cã lucru curat la mijloc nu-i, din moment ce mezina pe frunza verde dã vina, şi pe suratele din Bruxelles. Cum sã-şi vadã musca de pe cãciula proprie, cînd a fost lãsatã pe întuneric la Târgu Mureş? Pãtrunsã de solemnitatea parvenitului a continuat mãcãnitul în beznã, susţinîndu-şi surata falitã: douã gîşte au fãcut gãluşte, un gînsac a pus în sac. Vorba ceea: „Anglia are faliţii ei, Franţa are faliţii ei, Uniunea are faliţii ei şi, iacã, dupã 100 de ani Faliţii lui Caragiale sînt tot aici. Adicã, nu-i glumã deloc.
Ei bine! Ce zice soţietatea noastrã? Ce zicem noi?… Iatã ce zicem: aceastã stare de lucruri nu mai poate fi toleratã!” Hai sã scãpãm de palavragiii ãştia care se cheltuiesc în berbantlîcuri, recepţii şi mondenitãţi? De-ar fi fost belşug, bunãstare şi voie bunã în ţarã, n-ar fi avut nimenea, nimica, cu ele, cu ei, şi cu mandatele lor. Sã las acestea toate în seama istoriei! De suduit, oricum îi suduie lumea.
Aşadar, îmi trebuie oameni sã scutur niţel regimul, cu tot ce-i în el. Nu-i uşor protestul, vã spun pe cuvînt, de cãruţã rãmîi şi te pierzi cînd eşti singur, chiar de ai în condei luminã şi plumb.
Maria Diana Popescu, Agero
www.agero-stuttgart.de
