Marius Screciu – liderul incontestabil al PSD Drobeta Turnu Severin

Marius Screciu a fost reales, la sfârşitul sãptãmânii trecute, în funcţia de preşedinte al PSD Drobeta Turnu Severin. Acesta a fost, de altfel, şi singurul candidat pentru cea mai importantã funcţie a unei organizaţii locale. Faptul cã a existat doar un singur candidat la aceste alegeri nu poate fi interpretat ca o posibilã temere a unor colegi de partid ci, pur şi simplu, aceştia au realizat cã Marius Screciu este, într-adevãr, cel mai potrivit politician care sã conducã destinele acestei organizaţii. De altfel, de ani buni, Marius Screciu s-a identificat cu PSD Drobeta Turnu Severin, o organizaţie politicã localã pe care o conduce cu mult devotament şi responsabilitate. Implicarea sa în activitatea de partid a fost una pe cât de susţinutã, pe atât de încununatã de succese politice şi electorale.

 

PSD Severin, cea mai puternicã organizaţie localã

Aportul preşedintelui Marius Screciu în cadrul PSD Drobeta Turnu Severin a fostul unul semnificativ. Dovada implicãrii eficiente şi responsabile a sa în activitatea politicã a organizaţiei municipale o reprezintã succesele electorale înregistrate pe tot parcursul anului 2012. PSD Drobeta Turnu Severin a obţinut un procent foarte bun la alegerile locale, în ciuda faptului cã actualul primar al oraşului, Constantin Gherghe, candidat al unei alianţe electorale adversare, avea în spate o serie de realizãri administrative. Meritul lui Marius Screciu a fost acela cã a ştiut sã mobilizeze propriul electorat social-democrat, dar şi sã se constituie în lider autentic al USL Drobeta Turnu Severin, fiind, practic, port-stindardul acestei alianţe politice locale. Scorul electoral foarte bun obţinut a permis acestei alianţe sã obţinã cele douã posturi de viceprimari, Marius Screciu devenind, astfel, un important ales local. De fapt, preşedintele PSD Severin chiar merita aceastã funcţie administrativã, datã fiind contribuţia sa, fie ca om politic local, fie ca implicare în campania electoralã. De asemenea, Marius Screciu a avut abilitatea politicã necesarã de a pãstra unitã organizaţia PSD Severin, de a insufla în rândul acesteia sentimentul victoriei şi de a crede în potenţialul ei politic.

Toate acestea aratã cã Marius Screciu este, într-adevãr, liderul incontestabil al PSD Drobeta Turnu Severin, un om politic care a înţeles şi şi-a asumat pe deplin rolul sãu de preşedinte de organizaţie. Din acest punct de vedere, reconfirmarea sa în funcţia politicã este o dovadã a recunoşterii capacitãţilor sale politice şi organizatorice.

 

O mare responsabilitate

Realegerea lui Marius Screciu în funcţia de preşedinte al PSD Drobeta Turnu Severin constituie, fãrã îndoialã, o mare responsabilitate. Aceasta trebuie înţeleasã atât din punct de vedere politic, dar mai cu seamã administrativ. Pentru cã Marius Screciu deţine o funcţie administrativã importantã, aceea de viceprimar al municipiului-reşedinţã de judeţ, calitate în care trebuie sã rãspundã nevoilor cetãţenilor care i-au acordat votul şi cred în partidul pe care îl reprezintã. Aşteptãrile locuitorilor Severinului sunt mari, iar Marius Screciu ştie foarte bine acest aspect. Tocmai de aceea, implicarea sa în zona administrativã localã trebuie sã fie una pe mãsura aşteptãrilor cetãţenilor. Sunt multe de fãcut, iar Marius Screciu a conştientizat aceste necesitãţi de interes local. Aşa cum s-a manifestat pânã în prezent, şi în calitatea de viceprimar Marius Screciu va depune tot efortul pentru a nu înşela încrederea care i-a fost acordatã de cãtre cetãţenii municipiului.

Nu în ultimul rând, Marius Screciu are şi o responsabilitate politicã. Pentru cã Marius Screciu este, în egalã mãsurã, şi om politic, preşedinte de organizaţie, motiv pentru care este direct interesat de consolidarea PSD Drobeta Turnu Severin. Colegii sãi l-au reales în funcţia de preşedinte tocmai pentru cã au mare încredere în capacitatea sa politicã, iar datoria lui Marius Screciu este nu-i dezamãgeascã pe membrii şi simpatizanţii formaţiunii pe care o conduce. Evident, de modul cum va evolua PSD Drobeta Turnu Severin depinde într-o mãsurã considerabilã prestaţia sa ca viceprimar, rezultatele administrative obţinute. Însã la fel de importantã este şi prestaţia sa politicã, pentru cã Marius Screciu va trebui sã rãmânã acelaşi preşedinte deschis, ferm şi implicat în activitatea politicã pe care o va desfãşura pe parcursul mandatului încredinţat.

Toate acestea pentru pregãtirea candidaturii la funcţia de primar al municipiului Drobeta Turnu Severin, la viitoarele alegeri.

Tags: