Dacã spre finalul anului trecut şefii principalelor state europene afişau un aer destul de calm şi un ton optimist în ceea ce priveşte perspectivele pentru 2012, începutul noului an a tras efectiv cortina din faţa paradei de vorbe, iar spectacolul scepticismului european se poate deja contempla. Soarta euro rãmâne pe mai departe incertã, ca şi condiţia marelui proiect comun.
Viitorul UE nu sunã deloc roz iar acest lucru îl resimţim şi noi, din plin, şi aproape nimeni nu-şi mai face iluzii cã doamna crizã e o damã uşor de dus de nas. În vreme ce greii Europei se agitã sã salveze ce au construit din greu, cu sula greceascã în coaste, în planul politicii noastre se poartã însã acelaşi joc mediocru şi provincial, joaca de-a Boc. S-a ajuns pânã la accese de un patetism hilar, aşa cum am vãzut pe blogul Elenei Udrea unde, pe un ton impersonal, ni se sugera fãrã nicio subtilitate cã ar trebui sã fim mulţumiţi de actualul guvern care în 2012 va reuşi sã plãteascã şi pensiile şi salariile, aşa cã, în consecinţã, ar trebui sã votãm din nou partidul lui Boc, Igaş, Blaga şi Berceanu, în noiembrie.
Dacã marea reuşitã a acestui guvern în anul în curs va fi, aşa cum ne spune Elena Udrea pe blogul dumneaei, plata salariilor şi pensiilor, înseamnã cã stãm foarte rãu, mai rãu decât au curajul sã ne spunã actualii mateloţi de pe puntea vasului condus de primul marinar al ţãrii. Înseamnã şi cã mari speranţe de redresare nu avem, nici în 2012, şi cã suntem departe de a o zãri pe celebra Luminiţa la capãtul tunelului. Avem, indiscutabil, cel mai lipsit de credibilitate guvern din istoria democraticã a ţãrii, şi acesta nu e deloc un titlu de glorie. Guvernul Boc a surclasat la antipatie chiar şi guvernul Nãstase, despre care credeam la un moment dat cã este cel mai teribil impas politic şi democratic al noii democraţii româneşti. Iatã însã cã se poate.
Planând suveran şi obtuz deasupra realitãţii româneşti, guvernul Boc se pregãteşte în 2012 de nişte alegeri pe care tot încearcã sã le organizeze astfel încât sã tragã un profit maxim, chiar dacã încalcã astfel cutume, invocând argumente de economisire a banului public. În fond însã e vorba doar de voinţa oarbã de putere, de dorinţa disperatã de a rãmâne la cârmã. Îngrãmãdind alegerile de primari şi consilieri cu cele de senatori şi deputaţi, PDL vrea sã creeze doar o ceaţã politicã, o perdea de fum, o stare de confuzie astfel încât mahãrii portocalii sã se poatã strecura mai uşor. Ce legãturã are aceastã holomocealã cu spiritul democratic? Niciuna. Sau doar una formalã. PDL vrea un vot controlat, prin primarii pe care a reuşit sã-i capteze, pentru viitorul parlament, deci pentru noul guvern, totul cu sprijinul lui Bãsescu.
Nu ar fi acesta cel mai rãu lucru din lume. Foarte bine, sã câştige PDL alegerile. Sã formeze un nou guvern, condus tot de Boc sau poate de Elena Udrea, de ce nu? Doar cã nu avem nici cea mai palidã garanţie cã oamenii ãştia pot redresa situaţia economicã a ţãrii. De la teza lui “sã trãiţi bine’’ la teza “vom plãti salariile şi pensiile’’ e o cale foarte lungã, cam tot atât de lungã cât decepţia noastrã, cât neîncrederea noastrã.
Tribulaţiile şi maşinaţiunile politice nu ne intereseazã în sine, şi nu intereseazã pe nimeni decât în mãsura în care oamenii simt fie şi un mic progres, o speranţã, un bine general. Preferãm sã avem şi un guvern de roboţi, doar ca lucrurile sã meargã mai bine în aceastã ţarã. Cãci nu merg. E singurul lucru clar pe care îl resimţim acum, la început de nou an.
