De-a lungul timpului, programul nuclear românesc a avut numeroase suişuri şi coborâşuri. Investiţiile au fost pornite sau stopate dupã cum a fost pofta guvernelor. În final, o industrie extrem de finã şi cu un înalt grad de securitate a fost adusã la limita supravieţuirii de indecizia şi interesele guvernanţilor. Intenţionãm sã prezentãm mai jos o istorie obiectivã a realizãrilor şi eşecurilor programului nuclear românesc
Ideea unui programul nuclear naţional a apãrut la începutul anilor ’70. Pe vremea aceea, Ceauşescu dorea sã transforme România într-o mare putere energeticã şi “o salbã” de reactoare nucleare, 16 la numãr, urmau sã fie presãratã pe harta ţãrii. La sfârşitul anilor ‘80, România avea pus la punct tot ceea ce ţinea de cercetare şi know-how pentru dezvoltarea acestui program şi se începuse construirea primului grup de patru reactoare nucleare la Cernavodã.
Dupã revoluţia din 1989, Programul Nuclear Naţional (PNN) a fost considerat o prioritate şi investiţia pentru finalizarea primului reactor nuclear a continuat sub guvernarea PDSR. Au fost alocate importante sume de bani, necesare atât formãrii specialiştilor în exploatarea centralei nucleare cât şi pentru formarea şi dezvoltarea unei industrii capabile sã producã componente şi materiale necesare unui domeniu atât de pretenţios din punct de vedere al siguranţei şi calitãţii.
Astfel, România dezvoltase o industrie extrem de pregãtitã şi avea capacitatea de a produce intern toate componentele pentru construirea şi funcţionarea unui reactor nuclear. Avea institute de proiectare la Mãgurele, institut de cercetare nuclearã la Mioveni, uzinã de producere a apei grele la Turnu Severin şi o mulţime de fabrici în toatã ţara care produceau componente cu un înalt nivel de calitate necesare pentru funcţionarea reactoarelor. În total, în aceastã industrie pe orizontalã erau implicate peste 20 de unitãţi de producţie unde lucrau peste 30.000 de oameni.
Importanţa deciziei politice
În perioada 1990-1996, guvernul PDSR din acea perioadã a investit intens pentru finalizarea primului reactor de la Cernavodã. În paralel s-au dezvoltat importante relaţii cu agenţiile internaţionale pentru energie atomicã, industria româneascã creându-şi astfel o nişe pe o piaţã extrem de pretenţioasã, aceea a cercetãrii şi producţiei pentru industria nuclearã.
Dupã investiţiile fãcute de PDSR, cu mare pompã în 1997 alianţa CDR taie pamblica primului reactor al centralei nucleare de la Cernavodã. În acelaşi timp cu cealaltã mânã taie fondurile pentru construirea reactorului doi al centralei nucleare. Timp de patru ani unitãţile din industria nuclearã se zbat pentru supravieţuire. Chiar în acelaşi an salariaţii combinatului de apã grea sunt trimişi în şomaj, institulelor de cercetare li se taie fondurile, industria producãtoare de componente încearcã sã se reorienteze pentru a putea supravieţui. Specialiştii încep sã pãrãseascã unitãţile şi totul devine o luptã pentru supravieţuire.
Dupã eşecul coaliţiei CDR, în anul 2000 PDSR-ul se întoarce la guvernare şi odatã cu el, specialiştii care reuşesc sã reporneascã programul nuclear. Se reîncep investiţiile pentru reactorul 2 de la Cernavodã şi odatã cu el unitãţile specializate îşi reiau activitatea. România se face remarcatã pe plan internaţional prin 3 exporturi de apã grea realizate de combinatul de la Turnu Severin, reactorul produce energie electricã în condiţii de înaltã siguranţã. Totodatã, la Agenţia Internaţionalã pentru Energie Atomicã (IAEA) de la Viena este numit guvernator Şerban Constantin Valeca, un specialist format la Institutul de Cercetãri Nucleare de la Mioveni, Piteşti.
În acest context industria nuclearã a renãscut rapid şi cei patru ani pierduţi au fost repede recuperaţi de pasiunea specialiştilor şi a celor care au înţeles cã energia ieftinã este una din cele mai importante resurse. Totul a ţinut de decizie şi voinţã politicã, de hotãrârea de a avea o strategie energeticã şi de cunoaşterea resurselor umane, tehnice şi materiale de care dispunea România.
2005 – 2012 o frânã prea lungã pentru energetica nuclearã
Dupã investiţia masivã impusã de guvernul PDSR în nuclear, reactorul 2 de la Cernavodã este pornit cu surle şi trâmbiţe în 2006 de alianţa DA (PNL-PD). În acelaşi timp, cu cealaltã mânã şi ei taie fondurile pentru reactoarele 3 şi 4 deşi se formase Energonuclear, un grup investiţional care includea parteneri strãini interesaţi de producerea energiei ieftine pe cale nuclearã. În acelaşi timp au cãpuşat întreg sistemul energetic prin apariţia “bãieţilor deştepţi”.
Pentru firmele care lucrau în domeniul nuclear, cei opt ani au fost o perioadã extrem de grea în care au pierdut numeroşi specialişti, cea mai importantã resursã a acestui sistem. Firmele partenere în compania Energonuclear au început sã se retragã, nemulţumite de nehotãrârea guvernanţilor. În aceste condiţii, punerea în funcţiune a reactoarelor 3 şi 4 pãrea o utopie.
Ceea ce a pierdut România în aceastã perioadã este greu de contabilizat. În primul rând a pierdut o mare parte din industria pe orizontalã şi totodatã mii de oameni specializaţi. A pierdut renumele pe care şi-l câştigase în rândul agenţiilor internaţionale din domeniul nuclear. A pierdut încrederea investitorilor şi partea acestora de finanţare.
Şi poate cel mai important, a pierdut 1400 de MW de energie ieftinã, aproape 20% din necesarul intern!
Energetica nuclearã – şanse grele de a renaşte
Dupã la instalarea Guvernului USL la jumãtatea anului 2012, s-au reluat discuţiile pentru relansarea programului nuclear. Au fost reluate discuţiile cu companiile care s-au retras din Energonuclear şi foarte important, în acest proiect au fost atraşi parteneri chinezi. Industria nuclearã româneascã ar putea avea şansa de a se relansa însã indecizia foştilor guvernanţi va costa România poziţia prioritarã de 50%+1 spre care tindea. Conform declaraţiilor recente ale ministrului Vosganian se vor cãuta alte variante deoarece în momentul de faţã statul român nu poate susţine o participaţie de 50% pentru a avea o poziţie prioritarã.
