Citesc în presã, vãd la televizor, ascult şi la radio de câtãva cam multã vreme atacuri împotriva luptãtorilor din Revoluţia decembristã din 1989. Cine scrie, cine vorbeşte?
Toţi, dar absolut toţi cei care acum de pe treptele mass-mediei fãcându-şi tribunã, au lipsit la apelul din faţã de la Intercontinental în 21, de la CC în 22, de la Timişoara în 20, de la Braşov în 15. Unde erau? Pe ici, pe colo, pe sub un birou neştiind dacã-i bine sã scoatã nasul sau sã stea acolo la adãpost şi sã lase proştii sã lupte pentru ei. Adicã ce-i putem socoti pe ãştia , aşa de deştepţi cum se cred ei? Nimic altceva decât nişte ambuscaţi: adicã ascunşi, pitiţi de pitici ce erau şi sunt.
Ei bine, aceşti pitici de trup şi caracter, care prin 1989 nu mai puteau de dragul conducãtorului iubit şi-l proslãveau în texte omagiale prin reviste, la televizor sau radio, în organele presei comuniste sau pur şi simplu în omagii spuse de la catedre şi tribune universitare, fie ei lectori sau studenţi, aceşti pitici-media ca şi alţi ambuscaţi prin posturi şi postuleţe bine remunerate de stãpânii roşii: fie ele economice, diplomatice sau altele, productive pentru bişniţa cu cafea, blugi şi gablonzuri, aceşti ambuscaţi deci, iatã acum ridicã freza şi murdãresc cu balele lor numele morţilor, rãnile viilor, curajul celor care s-au ridicat şi au strigat LIBERTATE! Toţi Xoii , Xeştii , Xcii , Xenii , Xceştii şi alţii ca ei, care în cei 22 de ani de la 22 decembrie s-au umplut de bani, de funcţii, de diplome şi medalii, alãturi de diplomaţi inventaţi de nevoi electorale, militari de la apelul de searã, ziarişti culeşi de prin canalele media, afacerişti care li-au spãlat gradele şi şi-au turnat stelele în bijuterii de familie şi costume armaneşti, toţi aceştia care s-au îmbuibat peste poate punând rapid mâna pe frâiele politice şi mai ales economice ale ţãrii, înjurã de mama focului pe cei care prin jertfa lor le-au permis sã existe, sã devinã ceea ce sunt.
Sunt eroi morţii, de acord. Sunt eroi şi rãniţii, dar mai puţin, spun ei. Dar nu reprezintã nimic cei care au luptat şi au rãmas în viaţã. Cei care tocmai pentru cã au rãmas în viaţã nu au permis încercãrilor contrarevoluţionare din 23, 24, 25 şi mai apoi sã reuşeascã! Cei care au desãvârşit paramilitar, jurnalistic şi uneori politic Revoluţia! De ce? Tocmai pentru cã prin fapta lor au creat un model. În care ambuscaţii nu au loc. Ei nu se pot privi în oglinda revoluţionarilor, a oamenilor curajoşi; acolo li se vede adevãrata faţã: hâdã de fricã, roşie de ruşine şi verde de urã. Ce pot face – şi chiar fac atunci? Denigreazã, batjocoresc, mint şi determinã şi pe alţii, nevolnici de tineri la vremea schimbãrii din ‘89, sã facã la fel cu ei. Sãracii tineri cu şcoalã de trei ani învãţaţi de profesoraşi europeni proveniţi din prunci cominternişti!
Mari politicieni ca domnii Raţiu, Coposu, Câmpeanu, Ţepelea, Diaconescu, ca sã numesc numai din fostele partide istorice revenite pe scena ţãrii dupã ‘89, au recunoscut şi omagiat pe cei care au fãcut posibil prin sângele , curajul şi voinţa lor revenirea democraţiei în Romania. Au iniţiat chiar o Lege a recunoştiinţei în care, firesc, i-au adus şi pe veterani. Legea prevedea şi câţiva lei pentru cei ajunşi la vârsta pensiei. Minipoliticienii Xişti i-au tãiat.
De ce? Nu le ajungeau banii pentru investiţiile aranjate de firmele lor fãcute din ce au furat de la noi toţi? Poate. Nu le ajungeau banii de alegeri? Poate. N-aveau alte soluţii? Ba da. De ce nu taie banii de la antifascişti, care dupã cum ştim erau toţi comunişti?! De ce nu taie lefurile magistraţilor şi aşa prea mari pentru câtã dreptate fac? De ce nu cresc impozitele asupra marilor afacerişti? Şi, mai ales, de ce nu se ocupã în mod real de eradicarea corupţiei? Din amãrâţii de 2 lei din pensiile furate de la revoluţionari ca şi din necreşterea pensiilor celorlalţi amãrâţi sperã ei sã scoatã ţara din impas? Nu ţara, propriile gheşefturi doar. Am uitat: mai aveau o soluţie domnii X: sã nu mãreascã pensiile – şi aşa mari – ale anumitor categorii!
De aceea, pentru aceastã politicã de cadre criminalã, eu nu pot decât sã le doresc celor care o fac, dar şi celor care o susţin, tuturor Xilor din scrierea mea, sã aibã parte pânã la finele lor de doar o pensie de revoluţionar, de doar o sãnãtate de revoluţionar, de doar un respect de revoluţionar aşa cum ei îl acordã. Deşi sunt convins cã nici atât nu meritã! Sau, mai bine, sã plece în Europa, în lumea mare, pe unde o avea cineva nevoie de ei, de mintea lor, de politica lor, de vai de capul lor! Pãi nu asta-i politica şi indicaţia?
Sã plece.
