Gane nu e prea încântat de noutãţile gãsite la reunire
Deşi majoritatea componenţilor din tur au pãrãsit echipa severineanã, antrenorului Ionel „Jerry” Gane i-au fost aduşi o serie de jucãtori de valoare îndoielnicã
Actualul antrenor principal de la CS Turnu Severin nu e încântat de toţi cei 7 jucãtori greci sosiţi de prin eşaloanele inferioare şi vrea întãriri de Liga I. Atacantul craiovean Mihai Dina şi fundaşul severinean Dorel Stoica s-au prezentat zilele trecute sub comanda sa, dar aşteaptã ca grecii care au preluat managementul la penultima clasatã sã mai pluseze la oferta iniţialã, pentru a semna contractul. „Vin la CS Turnu Severin pentru mine, dar şi pentru tatãl meu, care m-a rugat sã joc pentru echipa din oraşul în care m-am format ca jucãtor. Nu vin pentru bani, pentru cã ştiu situaţia de la club, dar trebuie sã vãd exact oferta care mi se face. Eu îmi doresc sã evoluez aici, acasã, dar nu depinde doar de mine. Mi-aş dori sã ajut echipa sã se salveze, fiindcã e pãcat ca pe acest stadion superb sã nu se joace şi sezonul viitor meciuri din Liga I”, a precizat Stoica. Acesta n-a mai jucat din luna mai un meci oficial, pe când activa la Dinamo. Fundaşul de 34 de ani semnase în toamnã cu Al Shorta Damasc, dar n-a apucat sã joace pentru echipa arabã. Din cauza rãzboiului intern, Stoica a fugit din Siria! „Nu pot spune cu certitudine cã rãmân, fiindcã mai trebuie puse la punct câteva detalii contractuale. Am avut o discuţie şi aştept un rãspuns zilele acestea. Sunt aproape de casã şi nu consider cã e un pas înapoi venirea mea la Severin, fiindcã voi juca la un club de Liga I. A venit şi Dorel, îl aştept şi pe Florin Costea, şi sper sã facem o echipã bunã aici. Dacã vor mai veni şi alţi jucãtori de valoare şi dacã va fi stabilitate, ne putem salva de la retrogradare. Am jucat pe acest stadion cu Universitatea în urmã cu trei ani şi ştiu cã publicul severinean iubeşte fotbalul. Aştept spectatorii în numãr cât mai mare la meciurile din retur”, a spus şi Dina, care ultima datã a jucat al Gyor, în prima ligã maghiarã. Jerry Gane viseazã şi la vâlceanul Florin Costea, deşi acesta nu pare tentat de oferta „subţire” a Severinului. “Mi-l doresc pe Dina în lot, fiindcã e un jucãtor care ne poate ajuta sã ne salvãm de la retrogradare. La fel şi Dorel Stoica. Sper sã-i putem opri pe amândoi şi sã rãmânã şi cât mai mulţi dintre titularii din tur. Aştept un rãspuns şi de la Florin Costea. Ca sã ne salvãm de la retrogradare, e clar cã trebuie sã facem mai multe puncte ca în tur, dar pentru asta trebuie sã am un nucleu de jucãtori valoroşi. În fotbal s-au vãzut multe. Chiajna avea iarna trecutã la fel de puţine puncte ca şi noi, dupã care a schimbat aproape tot lotul, iar în retur a fãcut de trei ori mai multe puncte şi a încheiat campionatul la jumãtatea clasamentului. Laurenţiu Reghecampf a fãcut o treabã extraordinarã şi sper sã gãsim şi noi jucãtorii care sã se plieze pe sistemul nostru”, a spus Gane, care momentan se mulţumeşte cu jucãtorii aduşi de team-managerul Stathis Smyris.
Dintre jucãtorii greci aduşi la malul Dunãrii, cel mai cunoscut e Leonidas Panagopoulos. Aceasta a câştigat campionatul cu Olympiakos Pireu, din postura de al treilea portar, dupã care a jucat la Panionios Atena, iar în acest sezon a apãrat 11 etape în liga secundã, la Vysaz. „Nu am venit aici pentru bani. Câştigam bine şi la Vysaz, dar am ales Turnu Severin fiindcã vreau sã joc la alt nivel, sã apãr cât mai mult şi sã ajut echipa sã scape de retrogradare. Fotbalul românesc e bine vãzut în Grecia. Stelea a apãrat acolo”, a spus Panagopoulos, al cãrui salariu la Turnu Severin nu depãşeşte 1500 euro/lunar. Tot la Vysaz a jucat şi fundaşul Nikolaos Moustakis, care vara trecutã a fost în România. „Am fost în varã cu AEK Atena şi am jucat un amical cu Petrolul, la Ploieşti. Mi-a plãcut atmosfera din tribune. Nu am fost oprit în lot şi am plecat de la AEK. Am revenit în România în decembrie şi am vãzut meciul Severin – FC Braşov, din ultima etapã. Echipa a jucat foarte bine şi nu înţeleg cum de e aşa jos în clasament”, a spus fundaşul dreapta Moustakis. Cel mai familiarizat cu fotbalul românesc e apãrãtorul Alexandros Biris, care a activat în Liga a III-a. „ªtiu cã la meciul cu Dinamo, din prima etapã, tribunele au fost pline. Am vãzut de la oficialã meciul cu FC Braşov şi stadionul era aproape gol. Sper sã-i aducem pe spectatori la stadion, prin rezultatele noastre. Noi vom da totul pentru echipã. M-am adaptat la fotbalul din Romania. Am jucat în tur la Juventus în toate partidele”, a precizat Biris. Anonimii Iosipou Stavros (Agaleo Atena), Konstantinidis Giorgos (Diagoras Rhodos), Christos Tripsas (Tilikratis Lefkada) şi Tsianos Adamantios (Agaleo Atena) au ajuns şi ei la malul Dunãrii, alãturi de croatul Antonio Asanovic (Hajduk II Split) şi sârbul Aleksandar Arezina (Djerdap Kladovo), ultimii doi semnând şi contractul.
Luni CS Turnu Severin va pleca în primul cantonament, la Kladovo, fãrã majoritatea titularilor din tur. Astfel, Alex Zaharia şi Cosmin Vancea au semnat deja cu Oţelul, Alex Dandea e la un pas de FC Braşov, Andrei Marinescu a fost declarat liber de contract şi poate ajunge şi el sub Tâmpa, Alex Giurgiu s-a înţeles cu Astra, Alex Neacşa e aproape de Dinamo, Alin Buleicã merge la Pandurii Târgu Jiu, iar Milan Mitic şi Hugo Moutinho aşteaptã zilele acestea decizia LPF şi ar putea juca la Iaşi.