Botezul Domnului, prãznuit în Cetatea Severinului

În aceste zile, dupã ce lumea creştinã a gustat bucuria Naşterii Domnului, asistãm la o pregãtire duhovniceascã gradualã în scopul participãrii la un eveniment semnificativ pentru iconomia mântuirii, consacrat de Epifania şi Botezul de la râul Iordan, unde Hristos, Dumnezeu-Omul, primeşte botezul din mâna Sf. Ioan Botezãtorul, prilej cu care are loc arãtarea Sfintei Treimi şi mãrturisirea iubirii Paterne.

Urmând aşezãmintelor şi tradiţiilor strãmoşeşti, dupã praznicul Sfântului Vasile cel Mare, credincioşii severineni au purces pe drumul curãţirii sufleteşti şi trupeşti, gãtindu-şi casele în aşteptarea preotului, care le-a cãlcat pragul, botezându-i dupã datinã. Sãrbãtoarea baptismalã a început la Catedrala Episcopalã încã de sâmbãtã dimineaţa, din Ajunul Bobotezei.

Duminicã, 6 ianuarie, dupã ce au participat în comuniune la Sfânta Liturghie, preoţii şi credincioşii de la toate bisericile din municipiul Drobeta Turnu Severin au plecat într-o procesiune solemnã spre portul dunãrean pentru slujba sfinţirii Aghiasmei Mari.

În drumul lor, grupurile organizate de credincioşi s-au întâlnit cu procesiunea care a pornit de la Catedrala Episcopalã, în frunte cu Preasfinţitul Pãrinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. În cadrul procesiunii a fost purtatã Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce, Icoana Botezului Domnului şi steaguri înalte cu diferite scene biblice.

În port, slujba sfinţirii Aghiasmei Mari a fost sãvârşitã într-un loc special amenajat de cãtre Pãrintele Episcop Nicodim, dupã care ierarhul a binecuvântat apele fluviului.

În cuvântul de învãţãturã, Întâistãtãtorul Eparhiei a îndemnat fiii cetãţii la urmarea lui Hristos în faptã şi cuvânt, spre a se învrednici de vederea cea duhovniceascã asemenea celor din vechime, prezenţi la Epifania iordanicã. Gândul Arhipãstorului s-a îndreptat şi cãtre cei aflaţi în suferinţe şi lipsuri, cerând pentru aceştia de la Dumnezeu îndeplinirea cererilor celor de folos, sãnãtate şi viaţã îndelungatã. În încheierea cuvântului, Preasfinţitul Nicodim a mulţumit credincioşilor pentru prezenţa în numãr mare şi autoritãţilor locale pentru implicarea în organizarea procesiunii, ce a avut ca efect desfãşurarea ceremoniei religioase într-o atmosferã de adâncã rugãciune.

Rãspunsurile au fost date de grupul psaltic al Catedralei Episcopale „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” .

Creştinii au luat Aghiasma în recipiente speciale, au gustat-o şi au dus-o cu evlavie la casele lor.

Aghiasma mare se pãstreazã nestricatã vreme îndelungatã, rãmânând tot aşa de proaspãtã, de curatã şi de bunã la gust, ca atunci când a fost scoasã din izvor, fapt pe care îl remarcã, din vechime, Sfinţii Pãrinţi şi scriitorii bisericeşti.

Credincioşii severineni vor pãstra Aghiasma la loc de cinste, în sticle curate, în care se pune de obicei un fir de busuioc. Din aceastã apã se va  gusta pe nemâncate, în zile de post şi ajunare sau la sãrbãtori mari.

 

Tags: