Am intrat din nou într-o cursã contracronometru pentru formarea unui nou guvern. Un guvern, de data aceasta, pe deplin legitim, rezultat în urma unor alegeri, nu-i aşa, libere, democratice şi, nu-i aşa, cât se poate de corecte. „Cârlanul tânãr” Victor Ponta (care a fost, totuşi, desemnat sã formeze guvernul de cãtre Traian Bãsescu, în ciuda tevaturii pe aceastã temã, ce a agitat, pânã la temperatura de fierbere, toatã clasa politicã şi mass-media româneşti în ultima lunã şi ceva) vrea, cu tot dinadinsul, sã bage noul executiv „în pâine” pânã la Crãciun. Ambiţios proiect, dar, repet, ce atâta grabã? La cât timp s-a pierdut inutil, în jurul atâtor „cauze”, mai mult sau mai puţin pierdute, în dauna unui act de guvernare eficient şi responsabil, câteva zile acolo, nici nu mai conteazã. Oricum, în România de azi, din ajunul Crãciunului şi pânã la jumãtatea lui ianuarie, se munceşte pe… sãrite. Din motive binecuvântate şi ultracunoscute. Iar bugetarii care fac parte din echipa guvernamentalã nu fac excepţie de la aceastã regulã, instituitã de regulile democraţiei postdecembriste. În sfârşit, graba asta a lui Victor Ponta, oricât ar fi ea de lãudabilã în sine (poate şi în ochii cetãţenilor),trãdeazã un soi aparte de oportunism demagogic, un soi de voluntarism pionieresc, o dorinţã fierbinte de a bifa, cât mai repede, încã o acţiune din planul trimestrial de activitãţi. Mã gândeam, însã, cã dl. Victor Ponta, urmare a experienţelor sale politice din ultimul an, cunoaşte mai bine decât mulţi dintre noi morala profundã a proverbului „graba stricã treaba”. Altminteri, ar fi evitat precipitarea de acum şase luni de a încropi un guvern, care sã gestioneze treburile ţãrii pânã la alegeri, o precipitare soldatã cu cooptarea în respectiva echipã a unei trupe compacte de miniştri incompatibili sau plagiatori, ce-l includea, cel puţin la nivel de bãnuialã, chiar şi pe dumnealui. Astfel de întâmplãri, provocate sau nu de adversarii politici au avut „darul” de a pãstra proaspãta şi mult prea repede peticita echipã de guvernare a lui Victor Ponta în bloc-starturi, anchilozându-i orice iniţiativã mai de Doamne-ajutã. Cum spuneam, aceeaşi stare de… pripealã l-a cuprins şi acum pe Victor Ponta. La nici cinci minute de la anunţarea scorurilor de cãtre exit-poll-uri, cel care avea sã fie însãrcinat din nou cu formarea guvernului a anunţat, aproape gâfâind, cã va coopta UDMR la actul de guvernare, stârnind stupoare, atât printre adversarii, cât şi, mai ales, printre adepţii sãi politici. Culmea este cã avea şi nişte „argumente” pe lângã care betonul armat fãcea figura caşului proaspãt. Nu mai insist. Este suficient a aminti cã perseverând în a-i readuce la guvernare pe cei mai fideli aliaţi ai adversarului lor politic, Victor Ponta şi-a pus în cap pe toatã lumea, prieteni şi duşmani, deopotrivã. Luni, dupã negocieri insistente şi obositoare, Victor Ponta nu şi-a mai gãsit puterea de a-i convinge pe al de Kelemen şi Marko, astfel cã proiectul sãu de a-şi cãuta aliaţi şi prieteni acolo unde nimeni nu i-ar fi aflat vreodatã a picat cu succes. La ora când mã pregãtesc sã trimit spre redacţie aceste rânduri, frecuşurile privind alcãtuirea noii echipe guvernamentale continuã. Asist la o bursã a zvonurilor care aduce cu un fel de bombardament, aşa de repede se revarsã peste noi ipotezele privind cele mai neaşteptate formule de echipã. Spectacolul acesta atinge, când şi când, cotele grotescului, în şuvoiul de nume fãcându-şi loc tot felul de ciudaţi, de pozne ale firii, în dreptul cãrora nimeni nu a reuşit sã treacã vreo performanţã mai acãtãrii. La un moment dat, se vehicula o formulã de guvern cu patru (!!!) viceprim-miniştri, între ei figurând şi deputatul Nicolae Pãun, reprezentantul în Parlament al Partidei Romilor. Dacã mai amintim şi de creşterea numãrului de ministere sau de divizarea unora dintre acestea avem o imagine aproape completã a ceea ce ne aşteaptã în viitorul cât se poate de apropiat. Dar sã nu anticipãm…
