Laptele şi mierea nu vor curge nici din 2013, nici mai târziu

Votãm sau nu?

Interesant este faptul cã pentru alegerile de duminicã nicio forţã politicã localistã nu s-a chinuit sã-şi facã un sondaj politic serios, sau, dacã la o adicã şi-or fi fãcut – pentru a-şi cântãri şansele în ochii electorilor mehedinţeni – aceste sondaje au rãmas în propriile lor sertare, departe de ochii publicului. În absenţa acestor mãsurãtori sociologice transparente nu ne rãmâne decât sã luãm în calcul sondajele realizate la nivel naţional şi doar sã aproximãm evoluţia electivã din 9 decembrie.

Dacã ar fi sã ne ghidãm dupã sondajele CCSB sau CURS, prezenţa la vot va fi undeva între 48-57%, ceea ce nu ne-ar mira deloc. Nici la alegerile locale unde miza teritorialã era mult mai mare iar implicarea actorilor politici (primari, consilieri) mult mai intensã nu a fost o prezenţã mai rãsãritã. Iar dacã mai luãm în calcul şi frigul şi lipsa de apetit a alegãtorilor nu putem estima o prezenţã la vot mai mare decât a fost la alegerile locale, dimpotrivã. Potrivit unui recent sondaj realizat de CURS şi Grupul de Studii Socio Comportamentale Avangarde, pentru Camera Deputatilor şi Senat, sondaj realizat în perioada 27 noiembrie – 2 decembrie 2012 pe un esantion de 4.957 de respondenţi, cu vârste de 18 ani şi peste, 57% dintre cei chestionaţi ar vota cu USL, 17% cu ARD, 15% cu PP-DD, 5% cu UDMR. Prezenţa la vot va fi undeva la  49-50%, potrivit CURS. Aceasta înseamnã cã vor veni la vot nici jumãtate din cei ce ar trebui sã-şi valideze reprezentanţii în Parlament. Jumãtatea cealaltã nu e interesatã de respectiva reprezentare în legislative sau nu se regãseşte deloc în candidaţii propuşi de partide şi alianţe. Ca de fiecare datã va decide jumãtatea activã a electoratului.

În ceea ce priveşte campania electoralã ce stã sã se încheie s-a desfãşurat sub semnul crasei lipse de onoare. Te uiţi la ditamai bãrbaţi în toatã firea cum se porcãie cu orice prilej iar acest spectacol e unul efectiv  jenant, cei mai mulţi uitând cã existã viaţã şi dupã 9 decembrie.

Cine câştigã? Cine pierde?

Dacã ar fi sã ne luãm dupã tendinţele momentului, USL deja pozeazã în învingãtoare în vreme ce ARD abia dacã ar reuşi sã facã o figurã pateticã în concertul politic al momentului, şi aceasta  în vreme ce PP-DD începe sã devinã un actor politic influent. Dacã ne-am întreba de ce USL, dupã ani de opoziţie furibundã, nu are certitudinea unei majoritãţi zdrobitoare ar trebuie sã ne uitãm chiar la PP-DD al cãrui capital politic se hrãneşte tocmai din zona USL, a nemulţumirilor legate de mica guvernare Ponta din aceste luni. PP-DD a crescut enorm în câteva luni şi în noul parlament va juca cât se poate de tare, cel puţin o vreme. La ce capãt va juca rãmâne de vãzut.

Scandalul desemnãrii premierului e în curs, iar noua guvernare va avea mari bãtãi de cap interne pe un fond de maximã nemulţumire şi aşteptare. Dincolo de entuziasmul instalãrii în fotoliile de parlamentari, vine iureşul întocmirii guvernului şi, din 2013 încolo, tribulaţiile unei guvernãri cât se poate de anevoioase social şi economic, dar şi politic. Erodarea va fi una agresivã. Cu un populism PP-DD în coaste şi un PDL gãlãgios, cu sindicatele pe cap, cu o populaţie care aşteaptã mãsuri ferme şi imediate, plus FMI şi Traian Bãsescu pândind la colţ, guvernul USL va avea o viaţã destul de amarã. La polul opus PDL, eliberat de iluzia puterii, micşorat şi nervos, nu va avea decât grija opoziţiei, post care-i convine de minune. Iar din 2013 încolo orice rãsturnare de guvern şi de situaţie. Laptele şi mierea nu vor curge nici din 2013, nici mai târziu.

Tags: