Validarea a adus apreciere în linie a leului

Validarea de către CCR a mandatului de preşedinte a candidatului independent Nicuşor Dan a indus un sentiment de optimism în piaţa valutară iar leul s-a apreciat în linie faţă de principalele valute.

Cursul euro a scăzut de 5,0730 la 5,0564 lei, iar tranzacţiile se realizau în culoarul 5,056 – 5,074 lei.

Atenţia pe care o arată BNR cursului euro/leu a menţinut un nivel scăzut al lichidităţii din piaţa monetară, ceea ce a adus o uşoară creştere a indicilor ROBOR. Până la primul tur al alegerilor prezidenţiale excedentul de monedă naţională se ridica zilnic la circa 30 miliarde lei, pentru ca în perioada 5 – 16 mai el să se restrângă la circa 10 miliarde lei.

Indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut joi de la 7,27 la 7,28%, faţă de 5,90 – 5,94%, înainte de alegeri. Cel la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 7,37 la 7,39% iar cel la 12 luni de la 7,42 la 7,44%.

Nivelul mai redus de lichiditate s-a reflectat şi în cazul emisiunii de titluri de stat cu scadenţa în august 2025 care a fost redeschisă joi de Trezoreria. Statul s-a împrumutat cu 323 milioane lei, faţă de o valoare programată de 500 milioane, şi a acceptat să achite până la scadenţă o dobândă de 7,33%/an.

Euro a continuat să câştige teren şi se tranzacţiona în culoarul 1,1290 – 1,1345 dolari. În piaţa locală cursul monedei americane a alunecat de la 4,4781 la 4,4749 lei.

Media francului elveţian a scăzut de la 5,4280 la 5,4163 lei iar cea a lirei sterline la 6,0028 la 5,9985 lei.

Preţul gramului de aur a scăzut marginal de la 476,6088 lei la 476,1060 lei, iar metalul galben fluctua între 3.280,20 şi 3.345,80 dolari/uncie.

În regiune, media monedei poloneze s-a depreciat marginal la 4,2447 zloţi/euro iar a celei maghiare la 403,20 forinţi/euro.

În 20 ianuarie, imediat după preluarea funcţiei de preşedinte de către Donald Trump, care se declarase un partizan al pieţei cripto, bitcoin a atins un record de 109.024 dolari. Acesta a rezistat până joia aceasta, când principala monedă digitală a urcat la 111.862 dolari, câştigul din ultimele 30 de zile fiind de peste 33%.

Evoluţia se datorează faptului că investitorii aşteaptă aprobarea proiectului legislativ Genius Act, care va deveni prima reglementare federală a activelor digitale (stablecoin) în Statele Unite.

La rândul său, ethereum s-a apreciat la 2.547 – 2.692 dolari.

Sunt folosite date şi informaţii disponibile până la ora 14:00

Radu Georgescu