Creşterea datoriilor guvernamentale la nivel mondial a ridicat în ultima vreme costurile împrumuturilor. Cel mai recent exemplu major este cel al Marii Britanie care a acceptat marţi să se împrumute la cea mai ridicată dobândă începând cu 1998.
În aceste condiţii, România se va confrunta anul acesta cu probleme mari atunci când va apela la piaţa internă sau externă pentru a se împrumuta. Agenţiile de rating pot să înrăutăţească notele de ţară, aşa cum a făcut Fitch la sfârşitul anului trecut, când a menţinut ratingul la BBB- dar ne-a trecut perspectiva de la stabil la negativ. Deciziile acestora sunt influenţate, în principal, de situaţia politică locală.
Trezoreria şi-a propus să împrumute în ianuarie minim 5,77 miliarde de lei. Joi, au avut loc primele licitaţii de titluri de stat din această lună. Finanţele au atras 985 milioane lei, faţă de o valoare programată de 500 milioane lei. Scadenţa emisiunii este ianuarie 2026 iar statul a acceptat să plătească o dobândă medie anuală de 7,09%, valoare care depăşeşte consistent rata de referinţă a BNR care este de 6,50%. Statul s-a împrumutat, de asemenea, cu 303,5 milioane lei, faţă de o valoare programată de 500 milioane lei. Trezoreria a acceptat o dobândă medie anuală de 7,39% până la scadenţa din aprilie 2029.
Reglarea nivelului de lichiditatea din piaţa monetară a asigurat stabilitatea indicilor ROBOR, la valorile stabilite miercuri.
Indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,91%. Indicele la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 5,97%, iar cel la 12 luni la 6,02%.
Creşterea ofertei de valută de la începutul acestui an, atât comercială cât şi din partea statului, a permis aprecierea monedei naţionale. Cursul euro a scăzut joi la 4,9736 lei, faţă de 4,9741 lei la sfârşitul lui 2024, iar cotaţiile au coborât la 4,972 – 4,974 lei.
Înainte de declaraţiile aşteptate din partea oficialilor Rezervei Federale, euro se tranzacţiona în culoarul 1,0284 – 1,0324 dolari, valori apropiate de cele de miercuri. Media monedei americane a urcat de la 4,8217 la 4,8269 lei.
Cursul francului elveţian a crescut la 5,2922 lei. În schimb, cel al lirei sterline a scăzut de la 6,0012 lei la 5,9269 lei, urmare a incertitudinilor referitoare la datoria publică a Regatului Unit.
Preţul gramului de aur a crescut de la 411,42 la 414,0962 lei, consecinţă a aprecierii monedei americane şi a metalului galben la 2.655,40 – 2.676,80 dolari/uncie.
În regiune, media monedei maghiare s-a întărit la 413,80 forinţi/euro iar a celei poloneze s-a depreciat la 4,2794 zloţi/euro.
Bitcoin a scăzut 91.811 – 95.318 dolari iar ethereum la 3.211 – 3.355 dolari.
Sunt folosite date şi informaţii disponibile până la ora 14:00
Radu Georgescu