* La începutul acestei sãptãmâni, deci dupã aproape o jumãtate de an de la sentinţa de condamnare a lui Adrian Nãstase, a sosit şi motivarea acesteia. O motivare extrem de arborescentã, de stufoasã (peste 460 de pagini!!!), o… cãrãmidã de motivare care, iacã poznã, nu motiveazã nimic! Aşa ceva? Da, stimaţi concetãţeni, aşa ceva! Trãim în ţara unde, pentru a se acoperi o mizerie fãrã margini a Justiţiei, se scriu, la ordin politic, justificãri la kilogram! Justificãri care, repet, în loc sã scoatã la luminã motivele pentru care fostul premier al României, Adrian Nãstase, a fost aruncat în închisoare, mai rãu le îngroapã. Pe undeva, este şi explicabil. Peste ani, probabil, nimeni nu va mai trebui sã ştie cã, în România, ţarã europeanã a anului 2012, Justiţia devenise voinţa explicitã a unui Satrap. Pe scurt, în respectiva motivare se recunoaşte, negru pe alb, cã nu existã probe directe care sã-l incrimineze pe Adrian Nãstase, dar cã era nevoie de un exemplu pentru a-i descuraja pe alţii sã facã la fel. Sã facã, adicã, anume ce? Alo, bãi bãieţi, cine v-a învãţat pe voi cã sentinţele în justiţie se dau pe bazã de pãreri personale, de impresii de moment, de umori diverse şi nicidecum pe bazã de probe? Naşul pe care-l pãstraţi în suflete? Prieteni, vouã nu vã este ruşine? Voi nu realizaţi cã pânã şi pentru voi, care aţi ajuns sã vã credeţi un fel de Dumnezei, va veni un moment al scadenţei, când va trebui sã daţi socotealã pentru toate aceste mizerii? Ce înţeles daţi voi sintagmei „Justiţie independentã”? Cumva înţelesul de „Justiţie independentã pânã şi de ideea de Justiţie”? Dupã câte se pare, da. În sfârşit, motivarea aceasta de-a oferit încã un milion de motive pentru a cere, încã o datã şi încã o datã, LIBERTATE PENTRU ADRIAN NÃSTASE!
* Imposibilul de suportat preşedinte al României, Bãsescu Traian, şi-a fãcut un obicei – acela de a ieşi, searã de searã, mereu la ora 1830, sã ne gãvãreascã una-alta despre cât de dãştept e dumnealui şi cât de repede îi face harcea-parcea pe alde Ponta, Antonescu şi, mai nou, Dobriţoiu („Moş Teacã”!). Uneori, bãiatul mai e stimulat de la „galerie” şi de câteva ziarizde, cu creierul cât nuca, dar cu fiţe-n cururile bãsiste cât cuprinde. Atunci se simte chiar bãgat în seamã şi, drept urmare, îşi dã drumul, cum se spune. Evident, la prostioare cu moţ. Dacã bãieţii de la ARD şi-ar da seama cât rãu le fac aceste ieşiri de searã ale lui Bãsescu, i-ar bãga un embargou cât pentru zece vieţi. Dar cum ei îl iubesc sincer, pânã la uitarea de sine…
* Meşterul Duicu,şef peste Consiliul Judeţean Mehedinţi, dar şi peste PSD-ul local, a crezut cã, dacã aduce 30 de primari ai PDL în strâmta salã de la sediul propriului partid şi îi prezintã ca pe nişte susţinãtori ai candidaţilor USL în alegerile de la 9 decembrie, cu precizarea cã ei rãmân membri ai PDL, dã cu roţile-n sus întreaga clasã politicã româneascã. Îl asigurãm cã şi-a fãcut nişte socoteli greşite. Pentru mehedinţeni, asta nu era o ştire: în toatã perioada trecutã de la locale, Duicu s-a fãlit cu succesul de care s-ar bucura printre primarii PDL, care vin buluc cãtre PSD. Bun, şi? Traseism din acesta, în grup, s-a mai vãzut pe meleagurile noastre şi el, fenomenul la care ne referim, nu a fãcut decât sã contribuie galopant la degradarea moravurilor de pe scena politicã. Cauzele lui sunt multiple, iar justificarea cea mai des invocatã este „interesul cetãţeanului”. Parol, boieri? În sfârşit, nu-i treaba noastrã. Dar, dincolo de toatã aceastã sinistrã mizerie, care nu face bine nimãnui, rãmâne ciudata satisfacţie a lui A. Duicu de a le-o fi „tras-o” pedeliştilor, ceea ce, din punctul nostru de vedere, denotã un subconştient îmbibat de reflexe autoritariste, rod al unei structuri primitivist despotice. Pe acest plan, el nu-i departe de Bãsescu. Doar ãsta se mai lãuda cã a terminat un partid pentru a-i aduce rãmãşiţele sub comanda sa. Prietenii ţãrãnişti ştiu de ce… Din aceastã asemãnare s-a nãscut, probabil, refrenul proaspãtului imn al primarilor PDL iubitori de USL: „Adi Duicu, pentru noi,/ E Traian Bãsescu doi!”.
