Joi, leul s-a decuplat de celelalte monede din regiune şi s-a apreciat faţă de euro, chiar dacă volatilitatea din piaţă a fost redusă.
Cursul monedei unice a scăzut de la 4,9465 la 4,9403 lei, în timp ce transferurile s-au realizat în culoarul 4,938 – 4,941 lei.
O analiză a Băncii Transilvania indică drept factori de risc pentru evoluţia economiei naţionale pe termen scurt şi mediu, care pot afecta implicit şi evoluţia leului: „fluctuaţia percepţiei de risc pe pieţele financiare internaţionale, dinamica indicatorilor macroeconomici din SUA, China şi Zona Euro, tensiunile geo-politice, deciziile de politică economică pe plan intern în context pre-electoral şi electoral şi modificările climatice”.
După scăderile de săptămâna trecută, dobânzile interbancare s-au stabilizat în ultimele zile la valori comparabile cu cele de la sfârşitul lui iunie 2022. Pe de altă parte, în opinia analiştilor BCR, „BNR va menţine dobânda cheie la 7% pe tot parcursul anului 2023” iar ei anticipează „primele tăieri de dobândă în a doua jumătate a anului 2024”.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,45%, valoare stabilită luni. Indicele la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,54% iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a revenit de la 6,72 la 6,71%.
Euro s-a instalat în jurul valorii de 1,12 dolari (1,1197 – 1,1229 dolari), în aşteptarea şedinţei de politică monetară a Rezervei Federale, care se va desfăşura săptămâna viitoare. Cursul monedei americane a crescut marginal de la 4,4033 la 4,4061 lei.
Piaţa anticipează din partea Fed o majorare 25 de puncte de bază a ratei de referinţă la 5,25 – 5,50%, dar se aşteaptă la o încetinire a ritmului de creştere în perioada următoare după ce inflaţia an/an din iunie a coborât la 3%.
Scăderea indicelui anual al preţurilor de consum din Marea Britanie de la 8,7% în mai la 7,9% în iunie a continuat să depreciere lira sterlină faţă de euro, investitorii anticipând o temporizare a procesului de majorare a dobânzii de politică monetară de către Banca Angliei. Aceasta a făcut ca media să scadă la 5,69 lei, iar cea a francului elveţian a urcat marginal la 5,1330 lei.
Monedele din regiune aveau o evoluţie descendentă. Cea mai mare pierdere o suferea cea maghiară a cărei medie a urcat de la 374,55 la 379,87 forinţi/euro. Cursul celei poloneze s-a depreciat la 4,4511 zloţi/euro.
Preţul gramului de aur a crescut la 280,7095 lei, urmare a aprecierii monedei americane şi a metalului galben la 1.977 – 1.985 dolari/uncie.
Bitcoin creştea uşor la 29.903 – 30.411 dolari iar ether urca la 1.885 – 1.928 dolari.
Sunt folosite date şi informaţii disponibile până la ora 14:00



