Majoritatea monedelor de marginea zonei euro au preluat joi tendinţa de depreciere a celei unice. Leul a făcut excepţie şi a reuşit să se întărească faţă de euro.
Miercuri seară, la scurt timp după anunţarea deciziei de politică monetară a Fed, cotaţia euro a atins un minim de 4,8960 lei, însă tranzacţiile de joi se realizau într-un culoar foarte îngust, 4,8990 – 4,903 lei, ceea ce a făcut ca media să scadă de la 4,9113 la 4,9010 lei.
Majorarea de către Rezerva Federală a ratei sale de referinţă la 3,75 – 4% şi afirmaţia făcută de Jerome Powell că este „foarte prematur” să se încetinească ritmul actual, semn că va urma o a cincea creştere consecutivă a dobânzii-cheie cu 0,75 puncte de bază, a redus semnificativ apetitul pentru risc şi a permis dolarului să urce cu circa 1,5% faţă de un coş de valute de referinţă.
Cotaţiile euro au scăzut la 0,9730 – 0,9839 dolari iar media monedei americane a urcat de la 4,9624 la 5,0344 lei, evoluţie care va afecta negativ preţul la materiile prime importate de România şi va pune presiune pe inflaţie.
Creşterea dobânzilor din Statelor Unite nu a influenţat evoluţia indicilor ROBOR, piaţa monetară aflându-se încă sub efectul controlului realizat de către Consiliul Concurenţei la cele 10 bănci importante ale căror cotaţii stau la baza calculării indicilor.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a revenit joi de la 8,20 la 8,19%. Indicele la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 8,31 la 8,30%, valoare identică cu cea de acum o săptămână, iar indicele la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, s-a oprit la nivelul stabilit marţi de 8,44%.
Media francului elveţian a coborât de la 4,9757 la 4,9653 lei.
Cursul lirei sterline a scăzut la 5,6649 lei dar ar putea creşte vineri, după ce Banca Angliei a decis să majoreze dobânda sa de politică monetară cu 0,75 puncte de bază la 3%, maxim al ultimilor 14 ani, în condiţiile în care ea estimează o inflaţie pentru finalul anului de 11%, un maxim al ultimilor 40 de ani, dar şi intrarea Regatului Unit în recesiune, care va dura până la jumătatea anului 2024.
Aprecierea monedei americane a provocat scăderea metalului galben la 1.617 – 1.639 dolari/uncie. În piaţa locală, preţul gramului de aur a coborât la 262,3884 lei.
În regiune, media monedei maghiare s-a depreciat la 409,54 forinţi/euro iar a celei poloneze la 4,7101 zloţi/euro.
Începând cu 28 octombrie, cotaţiile criptomonedelor au fost relativ stabile. Bitcoin fluctua joi între 20.057 şi 20.385 dolari iar ether se mişca în culoarul 1.514 – 1.557 dolari.
Sunt folosite date şi informaţii disponibile până la ora 14:00
Radu Georgescu