COMUNICAT DE PRESĂ Dr.Tr.Severin, 02.09.2022
Reprezentanţi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mehedinţi vor participa, luni, 5 septembrie 2022, alături de elevi, profesori şi părinţi, la festivităţile organizate cu ocazia începerii noului an şcolar.
În anul de învăţământ 2022-2023, jandarmii vor participa, în sistem integrat, la menţinerea ordinii şi liniştii publice, în zona celor 27 de instituţii de învăţământ, aflate în responsabilitate, din municipiile Drobeta Turnu Severin şi Orşova, precum şi din oraşele Strehaia, Baia de Aramă, Vânju Mare.
Jandarmii vor acţiona în cadrul patrulelor mixte şi echipajelor constituite în zona adiacentă instituţiilor de învăţământ preuniversitar. Scopul prezenţei jandarmilor este de a preveni producerea faptelor de natură să afecteze siguranţa şi liniştea elevilor, cadrelor didactice şi procesului de învăţământ.
Totodată, pentru creşterea gradului de siguranţă, traseele de deplasare ale elevilor, la şi de la şcoală, au fost incluse în itinerariile de patrulare ale echipajelor de jandarmi. De asemenea, jandarmii vor avea o prezenţă activă în aceste zone pentru descurajarea oricăror încercări de încălcare a normelor de convieţuire socială.
Deosebit de importante sunt şi internatele şcolare unde, există riscul producerii unor fapte care să aducă atingere siguranţei elevilor cazaţi în aceste locaţii. În acest sens, se va avea în vedere relaţionarea cu personalul internatelor pentru cunoaşterea eventualelor situaţii ce presupun risc la adresa elevilor şi luarea măsurilor eficiente de contracarare a acestora.
Pe întreg parcursul anului şcolar, jandarmii vor desfăşura activităţi informativ-educative şi campanii de informare în domeniul prevenirii delincvenţei juvenile, absenteismului şcolar, consumului de substanţe cu proprietăţi psihoactive, precum şi cunoaşterii prevederilor actelor normative cu aplicabilitate în domeniul ordinii publice.
INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN MEHEDINŢI
Compartimentul Informare Relaţii Publice şi cu Publicul