Misiunile jandarmilor mehedinţeni în perioada 29 aprilie – 1 mai

            În acest sfârşit de săptămână, peste 100 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mehedinţi vor acţiona atât independent cât şi în cadrul în dispozitivul integrat de menţinere a ordinii publice din zona de competenţă, având ca misiune principală protejarea persoanelor şi prevenirea oricăror incidente care care ar putea afecta ordinea şi liniştea publică.

Jandarmii vor fi prezenţi alături de poliţişti atât în mediul urban, în zonele aglomerate, parcuri, centre comerciale, zone de agrement, cât şi în mediul rural unde  vor avea loc manifestări religioase şi activităţi cultural- artistice,  acţionând pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional.

De asemenea, pentru asigurarea unui climat de ordine si siguranţă publică,   jandarmii vor avea în atenţie competiţiile sportive din perioada următoare ce vor avea loc în zona de responsabilitate teritorială.

Pentru ca acest sfârşit de săptămână să fie unul fără incidente, Jandarmeria Mehedinţi recomandă cetăţenilor:

- să nu se implice în acţiuni care pot conduce la tulburarea ordinii publice;

- să manifeste atenţie în ceea ce priveşte asigurarea bunurilor personale;

- să supravegheze copiii care se pot rătăci în zonele aglomerate;

- să aibă un comportament decent în conformitate cu normele de convieţuire socială;

- să respecte măsurile stabilite de organizatori si forţele de ordine,  iar în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să solicite sprijinul celei mai apropiate patrule de jandarmi  sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.

INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN MEHEDINŢI

Compartimentul Informare Relaţii Publice şi cu Publicul

About autor