Încã de la primul sãu volum de versuri – „SÃ VISÃM” (1970), VALERIU ARMEANU s-a impus prestigios generaţiei sale, ca un poet cu vocaţie, cu o distinctã notã de originalitate, capabil sã-şi contureze o operã rezistentã la dintele nimicitor al timpului.
Prin ani, VALERIU ARMEANU n-a scris pentru a mãri numãrul volumelor tipãrite, el a aşteptat numai momentele divine ale inspiraţiei pe care le-a transpus, meticulos, în vers armonios şi fascinant. Are deja o operã care îl aşeazã, pe drept, între lirici de seamã ai timpului nostru: „IMN LA CETATEA LUMINII” (1974); „NEGUŢÃTORUL DE TRILURI” (1974); „ODIHNA LACRIMII” (1977); „LANUL CU VEDENII” (1978); „VANITÃŢI” (1980); „AZILUL DE CUVINTE” (1983); “POEME” (1989); „REPULSII” (1997); „LANUL CU VEDENII” (Antologie de autor, 2001); „PERIPEŢIILE LUI CARAPANCEA ŞI CARAGANCEA” (2005); „DRUMUL SPRE EMAUS” (2012); „HOŢII DE FULGERE” (2012).
VALERIU ARMEANU a mai publicat masivul şi solidul roman „VIOLETE DE PARMA” (2004) şi cartea pentru copii „TREI BASME PENTRU MÃRIUCA” (2003).
Şi, totuşi, VALERIU ARMEANU, prin structura sa psihicã şi sufleteascã, rãmâne poet în toate fibrele fiinţei sale. Ne-o dovedeşte, cu prisosinţã, şi cel de-al 14 –lea volum al sãu de versuri – „ELEGII”- (2012), apãrut recent. Observãm, la prima lecturã, cã VALERIU ARMEANU este capabil sã ducã arta cuvântului la perfecţiune, cãutând şi gãsindu-i nebãnuite sensuri şi semnificaţii pe care le transpune, cu rãbdare, meticulos, în vers.
Convingãtoare, în acest sens, sunt poeziile: „VISCOLITE SATE”; „MEMORIA VÂNTULUI”; „PASTEL”; „URMELE ASTRULUI”; „VÂNTURI”; „CUVÂNTUL”; „DREPTUL VÂNTULUI”; „MESAGER”; „FII OMUL CEL MAI BUN”; „EUPHOS”; „CONVULSII”; „FUGA DIN EDEN”; „ÎN ZORI”; „FEBRUARIE”; „GLASUL PÃSÃRII”; „VÂNÃTORUL DE VÂNT”; „VITRALII” şi altele.
Poetul este asaltat de gânduri, vrea sã stabileascã „parabola dintre haos şi fatalitate” („PARABOLA FATALITÃŢII”), sã facã „din dragoste un regat” („VÂNTUL ÎN RADÔ).
Pe VALERIU ARMEANU viaţa l-a trecut prin multe cumpene, însã el a rãmas un optimist, atras irezistibil de luminã, frumos şi adevãr. Ne-o spune frumos în poezia „INVOCAŢII”: „O, DE-AŞ FI AVUT/ DOAR ATÂTA PUTERE/ CÂT SÃ OPRESC ÎN CAVALE/ TROPOTUL CAILOR/ DOAR ATÂTA PUTERE/ CÂT SÃ OPRESC ÎN PUMNI/ VUIETUL MÃRII/ ALTE CORÃBII/ AŞ FI ADUS LA ŢÃRM/ ŞI ALTE CÂNTURI/ LA URECHE DE FAUN/ AŞ FI ADUS ATUNCI/ ALTE IMNURI LA GEAM/ IAR PLOILE/ ŞI-AR FI GOLIT TÃLPILE/ ÎN ALTE PROCESIUNI/ O, DE-AŞ FI AVUT/ DOAR ATÂTA PUTERE/ CÂT SÃ OPRESC ÎN PALMÃ/ FOŞNETUL IERBII”.
Multe de poeziile de dragoste ale lui VALERIU ARMEANU îşi pot gãsi, oricând, locul cuvenit într-o antologie a genului. Din acest amplu ciclu, cu deosebire se reţin: „MÃ ÎNTREBI”; „ALBIE DE RÂU”; „ASCULTÃ CUM NINGE, IUBITO”; „MARIA”; „NU ŞTIU DE CE MÃ ÎNTREBI”; „PROBA ALIENÃRII”; „PARACLIS”; „ADIO”; „PRISACA CU SUDALME”.
Mai mult decât convingãtoare este „ELEGIE PENTRU MARIA”: „EU ÎN ARENÃ LUPT CU MOARTEA/ ŞI MOARTEA ARE OCHI FIERBINŢI,/ DE MINE DACÃ-ŢI ESTE MILÃ,/ SÃ NU-MI DAI VIAŢA PE ARGINT.// M-AM SÃTURAT DE-ATÂTEA FALSURI/ ŞI DE MINCIUNI M-AM SÃTURAT,/ PE CAPUL MEU SE PUN PARIURI/ ŞI SE SCOT FRAZE LA MEZAT.// M-AM SÃTURAT DE-ATÂTA URÃ,/ EU ÎNSUMI FIIND ZÃLOGUL EI,/ PURTAT PRIN TÂRG CA UN ERETIC/ ŞI TRAS PE ROŢI DE FARISEI// EU ÎN ARENÃ LUPT CU MOARTEA/ ŞI VIAŢA SIMT CUM MI SE DUCE,/ TU STRÂNGE-MÃ CÂT POŢI DE TARE/ ŞI FÃ-MI DIN ŞOAPTÃ LEMN DE CRUCE.// MARIA, SUNT ABSURD, DESIGUR,/ UN OBSTINAT DIN TATÃ-N FIU,/ ŞI DE-AŞ MURI LA TINE-N BRAŢE,/ AŞ FI CHIAR MORTUL CEL MAI VIU.// AŞ FI MAI BLÂND CA O NINSOARE/ ŞI N-AŞ MAI FI MEREU VÂNAT,/ DEŞI EU ŞTIU CÃ DIN GREŞEALÃ/ VOI FI-NTR-O ZI DECAPITAT”.
Pentru VALERIU ARMEANU iubirea nu este doar un gest declarat, ci puritate sufleteascã, trãire profundã a fiinţei, deplinã comuniune de simţuri, gânduri şi idealuri, statornicie în sinceritatea sentimentelor.
Dacã vreţi sã-l cunoaşteţi pe poetul cu vocaţie VALERIU ARMEANU, citiţi „ULTIMA ELEGIE”: „AZI ÎNTRE PLOI ŞI MOARTE/ S-A PUS UN SEMN DISCRET/ ŞI MI S-A PUS SECHESTRU/ PE PLÂNS ŞI PE REGRET.// AZI TOT MAI MULTE VÂNTURI/ S-AU SCURS DIN VEŞNICIE/ ŞI PARCÃ SUNT UN CLOPOT/ DE VRÃJI ŞI DE TÃMÂIE.// ÎMI ESTE DOR, IUBITO/ SÃ TE MAI VÃD O CLIPÃ,/ DIN ANII CE-AU SÃ VINÃ/ SÃ NU MAI FACI RISIPÃ.// ÎN SCURTA NOASTRÃ VIAŢÃ/ AM SUFERIT PREA MULT/ ŞI RÃNI AVEM DESTULE/ DIN ANII CE-AU TRECUT.// O, CE SFÂRŞIT DE VEAC/ NE STÃ ACUM PE GURÃ,/ PRIN IARMAROACE TRISTE/ DOAR CAII SE MAI FURÃ.// DOAR PRIN BISERICI ARSE/ CURG RÂURI DE DURERE/ ŞI TE-AŞ SPÃLA ÎN LACRIMI/ DAR NU MAI AM PUTERE.// MI S-A PÃRUT AZI NOAPTE/ CÃ TE AUD CUM PLÂNGI,/ CÃ RÃTÃCEŞTI PE DOCURI/ ŞI TOT MEREU MÃ STRIGI.// MI S-A PÃRUT AZI-NOAPTE/ CÃ NINGE PE CLAVIRE,/ ŞI-NTR-ADEVÃR A NINS/ CA-N CARTEA DE CITIRE.// A NINS FRUMOS, IUBITO,/ (TE UITÃ LA FEREŞTI)/ A NINS CU CAI ŞI PAJURI/ CA-N CARTEA DE POVEŞTI.”
Cele 68 de poezii din volumul „ELEGII” sunt creaţii ale unui artizan al cuvântului, mereu fericit inspirat, care contureazã, în linii sigure, personalitatea celui mai reprezentativ poet mehedinţean din ultimele patru decenii, care este VALERIU ARMEANU.
