Finanţele s-au împrumutat cu 2,4 miliarde dolari

Leul a avut o şedinţă calmă, modificările cursului principalelor monede fiind de mică amplitudine, după ce Ministerul de Finanţe s-a împrumutat miercuri pe pieţele financiare internaţionale.

Finanţele au atras 2,4 miliarde dolari, din care 1,35 miliarde de dolari prin obligaţiuni cu scadenţa la cinci ani, respectiv 750 milioane dolari prin titluri pe 10 ani.

Pentru acest an sunt planificate împrumuturi ale României în valoare de circa 145 miliarde lei, care vor fi realizate atât pe piaţa internă cât şi pe cea externă, cu scopul finanţării deficitului bugetar, respectiv refinanţarea datoriilor anterioare în condiţiile în care este previzionat un deficit bugetar de 5,84% din PIB

Cursul euro a crescut uşor de la 4,9447 la 4,9452 lei iar tranzacţiile se efectuau în culoarul 4,943 – 4,947 lei.

Nivelul dobânzilor interbancare nu a mai cunoscut creşterile din a doua jumătate a anului trecut iar indicii ROBOR se menţineau la valori comparabile cu cele din martie 2020.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 3,05%. La rândul său, indicele la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 3,20% iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, a revenit de la 3,30 la 3,29%.

Lipsa unei direcţii în pieţele internaţionale, cu câteva zile înainte de şedinţa de politică monetară a Rezervei Federale, a stabilizat euro la 1,1331 – 1,1369 dolari. În piaţa locală, media monedei americane a crescut de la 4,3575 la 4,3585 lei.

Moneda elveţiană s-a stabilizat la 1,038 – 1,04 franci/euro iar cursul ei a crescut de la 4,7586 la 4,7614 lei.

Cursul lirei sterline a stagnat la 4,9366 lei.

Reducerea apetitului pentru risc şi amplificarea tensiunilor în jurul Ucrainei şi Rusiei au făcut ca metalul galben să crească până la 1.844 dolari, maxim care nu a mai fost atins din noiembrie. Preţul gramului de aur a urcat de la 254,8024 la 257,4507 lei.

În regiune, media monedei poloneze s-a apreciat la 4,5201 zloţi/euro iar a celei maghiare s-a depreciat la 357,05 forinţi/euro.

Bitcoin creştea joi la 41.670 – 42.230 dolari iar ether urca la 3.080 – 3.155 dolari.

Sunt folosite date şi informaţii disponibile până la ora 14:00