Euro a crescut în trei şedinţe cu 0,0008 lei

Leul s-a menţinut stabil faţă de euro, în condiţiile în care nu au apărut date economice noi din partea economiei româneşti iar BNR veghează asupra evoluţiei lui.

Tranzacţiile se realizau joi în culoarul 4,947 – 4,951 lei iar media monedei unice a urcat de la 4,9488 la 4,9491 lei, mai sus cu 0,0008 lei faţă de începutul săptămânii.

Reducerea temerilor privind posibilul impact economic al variantei Omicron a Covid-19, a permis euro să se aprecieze la 1,1310 – 1,1347 dolari. Cursul monedei americane a scăzut de la 4,3820 la 4,3743 lei.

Pieţele aşteaptă publicarea vineri a datelor referitoare la inflaţia din Statele Unite dar şi şedinţele de politică monetară ale Rezervei Federale, a Băncii Angliei şi a BCE.

Cursul francului elveţian a rămas stabil la 4,7448 lei.

Posibila introducere a certificatului verde în Marea Britanie a provocat deprecierea lirei faţă de euro iar media a scăzut de la 4,7881 la 4,7689 lei, minim al ultimei luni.

Menţinerea inflaţiei la cote ridicate, care fac ca dobânzile la depozite să se afle în teritoriu negativ, dar şi perspectiva ca BNR să opereze noi majorări ale ratei sale de politică monetară, afectează indicii ROBOR care se situează la valori care se mai înregistrau în martie 2020.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat joi la 2,71%. Indicele la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 2,90 la 2,91% iar indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, a crescut de la 3,01 la 3,02%.

Preţul gramului de aur a coborât de la 252,5141 la 250,8061 lei, evoluţie determinată de scăderea unciei la 1.782 – 1.787 dolari.

Creşterea inflaţiei din Polonia la maximul ultimilor 20 de ani a pus banca centrală în situaţia de a majora dobânda sa de politică monetară la 1,75%, pentru a treia oară în trei luni. Mişcarea nu a surpins pieţele, care anticipau o astfel de măsură, iar media monedei poloneze s-a depreciat de la 4,5941 la 4,6226 zloţi/euro. Media monedei maghiare s-a apreciat de la 367,62 la 365,85 forinţi/euro.

Bitcoin se tranzacţiona joi între 49.000 şi 50.850 dolari iar ether fluctua în culoarul 4.275 – 4.490 dolari.

Sunt folosite date şi informaţii disponibile până la ora 14:00

About autor