Intervenţii ale pompierilor mehedinţeni

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta” al judeţului Mehedinţi au efectuat 32 de misiuni, în ultimele 24 de ore.

Pompierii mehedinţeni au acţionat pentru salvarea unei persoane, stingerea a şapte incendii, deblocarea uşilor a două apartamente, îndepărtarea unui roi de  gărgăuni, dar şi pentru acordarea asistenţei medicale unui număr de 17 persoane, care au solicitat ajutorul apelând numărul unic de urgenţă 112.

Totodată, pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, pompierii au efectuat patru misiuni.

În cursul zilei de joi, 23 septembrie, echipaje operative de pompieri din cadrul Detaşamentului Drobeta Turnu Severin au intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, o autospecială pentru intervenţie la calamităţi şi dezastre şi o autospecială de transport victime pentru extragerea unei persoane căzute într-un subsol de bloc. Salvatorii i-au acordat primul ajutor de urgenţă victimei, care căzuse de la o înălţime de circa patru metri, şi prezenta politraumatisme. Ulterior, persoana a fost transportată la spital, în stare de conştienţă.

Pompierii au intervenit şi pentru stingerea a şapte incendii, două dintre acestea manifestate la o locuinţă, în localitatea Piatra Scrisă, şi un autovehicul, pe raza localităţii Hotărani, iar alte cinci izbucnite la vegetaţie uscată.

Intervenţia promptă a pompierilor a redus semnificativ pagubele, incendiile fiind stinse în limitele găsite.

De asemenea, echipaje operative din cadrul Detaşamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin au efectuat patru misiuni, trei dintre acestea pentru decontaminarea unei ambulanţe SMURD şi a autospecialei de transport victime multiple, iar o misiune a constat în preluarea şi transportul unei persoane confirmate cu COVID-19.

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

About autor