(sau despre… O scrisoare gãsitã)
Un bãtrân rabin, bolnav şi uitat de cei mari, a fost vizitat de trei ucenici. Primul a spus: Ce înţelept a fost în viaţã! De la Solomon n-am întâlnit aşa înţelepciune. Cel de-al doilea a completat: Şi credincios… de la Avram nu ştiu sã fi fost un om atât de credincios! Cel de-al treilea a mãrturisit: Era atât de rãbdãtor rabinul nostru… de la Iov n-am întâlnit un om mai rãbdãtor.
***
Pe pãrintele Alexandru Stãnciulescu – Bârda îl cunosc de când eram copil. Venea dimineaţa şi îşi lãsa bicicleta în curtea Protoeriei, de pe strada M. Vasilescu nr. 10, sub nucul cel mare, azi nu mai este, pleca apoi la biblioteca judeţeanã… se întorcea seara, îşi lua bicicleta… cred cã era elev seminarist pe atunci. În 1988, la câteva luni dupã ce primisem taina preoţiei,i-am înmânat Arhiva Parohiei Eşelniţa (nu a Protoeriei Mehadia, aşa cum eronat afirmã peste tot, cultivând voit o eroare… ştiinţificã). Nu aş vrea sã intru cu nimeni într-o polemicã pe aceastã temã. Pãrintele Bârda şi-a obţinut un titlu de doctor în teologie pe seama acestei arhive, eu am fost chemat în repetate rânduri la Securitate, ameninţat cu închisoarea, în fine, fiecare cu titlurile şi arhivele lui…
În urmã cu puţin timp, pãrintele Bârda mi-a înmânat o carte de 710 pagini, format A5, intitulatã Scrisoare Pastoralã, vol. V. În câteva zile am lecturat-o cu plãcere şi interes. Am gãsit aci multe pagini de prozã curatã (Oaia lui Dumnezeu – p. 15, Vizitã pastoralã – p. 244, Promisiunea Popii – p. 294, Tãcerea satului – p. 295, Prima lecţie de religie – p. 415, Îngerul toreador – p. 481, Abecedarul – p. 496, Cenzura – p. 510, Hoţul – p. 528, Bãtaia – p. 548, Negocierea – p. 561, Trãgacia – p. 661); adevãrate pagini de mãrturii bisericeşti (Preţul unei mese – p. 30, Boul şi porcul – p. 60, Parastasul primarului – p. 87); pagini de mãrturii istorice (Cãpitanul Zoican – p. 383); pagini de atitudine eclesiologicã (Între Est şi Vest – p. 82, Preşul bunicii – p. 163, Tãmbãlãu în Postul Mare – p. 299, Sinuciderile, p. 410). Sunt şi foarte multe pagini luate de pe Internet, fãrã a se cita sursa. Din cele peste 700 de pagini ale cãrţii, 50 meritã reţinute, dintre acestea douã – trei fiind fiind litraturã curatã, chiar demnã de a fi recomandatã elevilor. Restul… zadarnic. Strângerea scrisorlor pastorale între copertele unei asemenea cãrţi hrãneşte inutilitatea cu bani.
S-au împlinit recent 160 de ani de la naşterea autorului Scrisorii pierdute şi 100 de ani de la plecarea acestuia din rândul celor pãcãtoşi. Pãrintele Bârda redescoperã modalitatea de a-L dezbrãca pe Dumnezeu de Sfinţii Sãi (precum pãrintele Buga) şi de a-L îmbrãca în vorbe (rareori frumoase, deseori pline de otravã) tot printr-o scrisoare… greşit numitã pastoralã. Are, autorul, pe lângã mult curaj şi totalã sinceritate (sine – cera, p. 465), ajungând sã-şi spele rufele intime (personale şi ale Bisericii din care face parte) în scris, ceea ce ni-l poziţionezã lângã un Damian Stãnoiu, doar ca intenţie, însã. Totul este un amalgam de adevãr, minciunã, rãutate, mândrie, frumuseţe, sinceritate, urâţenie tipiconalã. De la suprafaţã (adicã de la depãrtare, detaşat) cititorul poate sesiza axa Bârda – Târtea – State – Pãunescu. Circul de la mânãstire (p. 253 – 255) este descris mincinos, unilateral, tendenţios şi exagerat. Am cunoscut-o pe stareţa de atunci, Filoteia, i-am fost câteva luni duhovnic. Cele ce îi sunt puse în spate pot sã-i fie spre mântuire. Atât vreau sã spun.
Pãrintele Bârda îi plânge de milã lui Nicolae State. A fost dat afarã din preoţie?! Nu ştiam, nu ştiu, nu este treaba mea, dar, l-am cunoscut pe State (dacã nu mai este preot nu-i pot spune pãrinte, nu o puteam face nici înainte) în Cabinetul Mitropolitan de la Craiova. Era şef al Sindicatului preoţesc Pãstorul cel bun, Vâlcea. Cea mai cumplitã aberaţie din istoria Bisericii Ortodoxe Române, aberaţie pe care, din fericire, sunt convins cã istoria nici nu o va menţiona. Am şi acum nisip în preoţie de atâta aroganţã, mândrie, falsitate, întâlnite la Nicolae State.
S-a stins un mare om şi un mare poet… al naţiei… Nu este adevãrat, pãrinte Bârda! Adrian Pãunescu nu a fost un Mare Om şi nici un Mare Poet. Dumneavoastrã, ca preot, nu-i puteţi minţi pe enoriaşi în acest hal (p. 564 – 565). Prin 2001 eram la Herculane, la Congresul Românilor de Pretutindeni care trebuia sã înceapã la ora 10 în sala de conferinţe a unui hotel. De la 9.30 sala era plinã. Erau şi preoţi, chiar şi mari ierarhi. Lucrãrile nu au putut începe pânã la ora 11, pentru cã nu ajunsese domnul senator Adrian Pãunescu. A intrat în salã, s-a oprit dupã trei paşi, a aruncat asupra tuturor o privire tulbure şi întrebãtoare: cum, nu ştiţi ce onoare vã fac? şi abia dupã ce sala s-a ridicat în picioare, şi-a continuat triumfãtor drumul la Prezidiu, trist însã pentru cã nimeni nu-l aplaudase.
Cam atâtea ar fi de reţinut din aceastã Scrisoare Pastoralã, de peste 700 de pagini (cât douã – trei tomuri din Arhiva Parohiei Eşelniţa). Nu vreau sã mai citesc şi volumul VI. Volumele I, II, III, IV nici atât. Mi-ajunge. Este sigur cã dacã adevãrul deranjeazã pe mulţi (vezi textul de pe coperta IV), minciuna deranjeazã pe cei puţini. Deranjul este acelaşi. Îi recomand, frãţeşte, pãrintelui Bârda sã se opreascã doar asupra celor aproximativ 50 de pagini care îi fac cinste. Dacã nu, va risca sã se spunã despre dânsul: 1. a fost un preot din Malovãţ care fãcea pe scriitorul, sau 2. a fost un scriitor din Malovãţ care fãcea şi pe preotul.
Ar fi pãcat sã nu fi fost nici una nici alta.
***
Dupã ce au plecat cei trei ucenici, rabinul a fost întrebat de soţie, de ce este atât de agitat. A rãspuns: cum sã nu fiu, dacã nimeni n-a reţinut modestia mea?
Pãrintele Alexandru Stãnciulescu – Bârda este un Preot agitat. Sã fie din cauzã cã nimeni nu-i reţine modestia? Sau… sã nu fie? de Pr. Sever NEGRESCU
