Medalia de argint la capitolul dezastru
Cine are curiozitatea sã se uite pe sinteza Institutului Naţional de Statisticã la principalii indicatori social-economici privind Mehedinţiul pentru perioada primelor opt luni din acest an – deşi manifestarea unei astfel de curiozitãţi e greu de presupus din partea autoritãţilor locale şi judeţene într-o epocã în care superficialitatea, impostura şi dispreţul faţã de specialişti fixeazã norma – nu poate decât sã se întristeze. Datele statistice nu invitã la optimism, iar realitatea e una cât se poate de descurajantã. Cam totul (indicii producţiei industriale, turismului, comerţului, ai câştigului salarial) e în descreştere faţã de perioada similarã a anului trecut. Rata şomajului în judeţul Mehedinţi la sfârşitul lunii august 2012 a fost de 8,9 % (10,1 % la bãrbaţi şi 7,7 % la femei). Faţã de luna anterioarã rata şomajului a crescut cu 0,1 puncte procentuale. Faţã de luna august 2011 s-a înregistrat o creştere de 0,1 puncte procentuale. La nivel naţional, în judeţul Teleorman se înregistreazã cea mai mare ratã a şomajului 9,1%, fiind urmat de judeţul Mehedinţi cu o ratã de 8,9%.
Aşadar ocupãm primele poziţii în acest clasament trist şi regretabil al deprecierii nivelului vieţii. Ne dãm seama cu toţii, toţi cei care am mai reuşit sã ne pãstrãm cumva bunul simţ raţional, cã problemele noastre reale sunt cu totul altceva decât aratã agenda de rãcnete, mugete şi grohãituri a politicienilor, cã dincolo de sporovãielile lor şmechere şi adesea prosteşti nu existã soluţii reale, adevãrate, la o situaţie cum nu se poate mai problematicã. Politica – şi se pare cã tinde sã devinã cea mai veche profesie din lume, în detrimentul celei deja consacrate – nu reprezintã la noi metoda de bunã cârmuire a interesului cetãţenesc, ci, dincolo de lungul prilej de vorbe şi certuri insane, doar o cale de parvenire personalã, de familie şi de clan.
Te întrebi, pe bunã dreptate, de ce sã mai votezi? Şi mai ales pe cine? În condiţiile în care, tot rotindu-se între ei, ne apar în faţã cam aceleaşi mutre, vorba lui Mircea Dinescu. Realitatea e tristã nu doar la nivelul judeţului nostru. Nu facem noi figura vreunei excepţii. Aceastã stare de lucruri o poţi regãsi cam peste tot. În general pluteşte în aerul României de azi o atmosferã de nevrozã socialã acutã, de frustrare şi lipsã de încredere în prezent şi viitor. Falimentul moral al clasei politice este unul evident iar o mânã providenţialã care sã ne scoatã din marasm nu se întrevede la orizont. Alegerile parlamentare nu vor aduce nicio rezolvare a lucrurilor. Nu vor aduce pâine, poate pixuri, brichete şi gãleţi de culori felurite. În schimb circul e garantat, ca şi cum de circ aveam noi nevoie. Vor trece, cum au trecut şi altele, şi vom fi nevoiţi sã o luãm de la capãt, sã sperãm, sã disperãm, sã ne enervãm şi sã cãutãm, la modul individual sau colectiv, soluţii de ieşire din aceastã crizã profundã. Sã dea Dumnezeu sã le şi gãsim.
Tranşeele primarului prin centrul oraşului
Pentru cã tot vorbeam de iminenţa alegerilor parlamentare ar fi cazul sã aruncãm o scurtã privire în curtea din spate a politicii mehedinţene, şi sã ne dãm şi noi cu pãrerea (acesta fiind deja un sport naţional) despre ce şi cum. Poate nu înainte de a privi cu neîncredere, cu un scepticism ce poate pãrea nefondat, de nespecialist în asfaltãri, cum a fost fãcutã varzã celebra noastrã stradã, strada Mare, adicã Traian, taman în prag de noiembrie. Au scos vechea piatrã cubicã, copacii, fostul covor asfaltic. Sincer, nu mi s-a pãrut cã strada Traian are mega-probleme la acest capitol. Nu mã pricep dar efectiv nu înţeleg de ce acum, când deja a venit vremea ploilor. Şi nu înţeleg cât de urgentã şi de imperios necesarã era aceastã lucrare. Aşa cum nu înţeleg de ce domnul primar reales nu a pãstrat mãcar o fâşie de piatrã cubicã, pentru semnificaţia istoricã, pentru respectul cuvenit trecutului. Ne-am dori, aşa, în spiritul transparenţei, ca domnul primar reales sã facã publice sumele alocate pentru aceastã lucrare, din ce surse bugetare şi cãrei sau cãror firme le-au fost adresate. Mãcar sã ştim şi noi, dacã de întrebat cetãţenii, domnul primar nu mai întreabã. Cã doar nu e pe moşia dumnealui, ci e pus acolo sã reprezinte severinenii. Vorba vine.
Cu parul în politicã, prin Mehedinţi
Campania a început. E lucru cert. Luni searã zapam în cãutarea National Geografic şi, pe trei posturi de televiziune, în acelaşi timp, era în discuţie rãzboiul interminabil, deja clasic, Mihai Stãnişoarã – Adrian Duicu. La B1 TV, pe RTS, pe Tele 2. De ani buni încoace aceşti vajnici bãrbaţi politici se ceartã de mama, tata, nepoţii şi copiii focului. Amploarea conflictului depãşeşte cu mult altele ce au animat cândva, şi chiar au delectat, scena politicã din provincia noastrã altfel prea liniştitã.
Pe vremuri Eugen Nicolicea şi Mihai Stãnişoarã luptau la baionetã, cu mici fandãri ale fostului şef social-democrat spre Doiniţa Chircu sau Ion Mâţu, cel mai cool prefect pe care l-am avut noi vreodatã pe aceste meleaguri folclorice. Acum prim-planul e ocupat de un altfel de rãzboi, mult-mult mai înverşunat, mult-mult mai lipsit de scrupule, uneori cu accente incredibile, dincolo de limita oricãrei înţelegeri. Nimeni nu mai ştie cine a început. Nici nu mai conteazã. Problema e cã nimeni nu se mai opreşte. Din “dialogul’’ dumnealor de pânã acum nu vãd cum ar mai merge pe acelaşi trotuar multã vreme de acum încolo. Conflictul s-a radicalizat şi cronicizat şi, din pãcate, e foarte greu de crezut cã se va gãsi vreodatã o cale de mijloc, de conciliere. În consecinţã şi electoratul fidelizat de fiecare, şi partenerii sau apropiaţii fiecãruia şi-au radicalizat poziţiile. E aproape un rãzboi civil. Avem de a face cu un climat de o intoleranţã extremã, de pândã permanentã la colţul strãzii, şi de argumentaţii incongruente dar contondente, cu parul. Cu parul, în politicã. Aşa se poartã pe la noi. Glumim, dar nu e de glumã. Apropierea zilei de 9 decembrie, dar şi recentele scrutinuri electorale (alegerile locale, referendumul) au creat o atmosferã de intensã vrajbã în mediul nostru politic. Terenul e numai pregãtit pentru bãtalia din 9 decembrie.
Adversarul lui Mihai Stãnişoarã nu e Rodin Traicu, ci însuşi Adrian Duicu
Sã rãmânem în aceiaşi notã mai relaxatã şi demi-maliţioasã şi sã privim poziţiile de azi celor doi lideri politici judeţeni. Adrian Duicu, copreşedinte al USL Mehedinţi, a câştigat toate bãtãliile electorale – în faţa lui Mihai Stãnişoarã, preşedintele PDL Mehedinţi (A.R.D.). Chiar unele pe care nu se aştepta nimeni sã le câştige, odatã ce, de exemplu în 2009 la alegerea preşedintelui guvernator, Mihai Stãnişoarã şi PDL dominau politic şi administrativ acest judeţ. Cu toate acestea Adrian Duicu a câştigat atunci, culminând anul acesta cu adjudecarea şefiei Consiliului judeţean, în condiţiile în care, tot aşa, PDL pãrea sã aibã toţi aşii în mânecã. Adrian Duicu a câştigat nu pentru cã este un tip norocos, ci pentru cã este un excelent organizator, un politician pragmatic, meticulos şi energic, locvace şi autoritar. În 2012, cã ne place sau nu de Adrian Duicu, a dat clasã PDL-ului. Adrian Duicu are o tenacitate şi o determinare pe care numai un papã-laptã în politicã le pot ignora.
De exemplu a reuşit sã-l scoatã din joc pe deputatul Eugen Nicolicea care acum candideazã taman la Buzãu unde probabil cã va fi ales. Vi se pare puţin lucru? Cumva e amuzant şi ciudat sã-l ştim pe deputatul Eugen Nicolicea (figurã centralã a politicii noastre) reprezentându-i pe buzoieni şi nu pe mehedinţeni, dupã ce totuşi omul acesta a avut un rol major în viaţa politicã în Mehedinţi ani la rând. Dar uite cã politica e o… damã ingratã.
Singurul care nu e scos din joc rãmâne Mihai Stãnişoarã. Cam aceste trei nume conteazã în politica de la noi în ziua de azi: Adrian Duicu, Mihai Stãnişoarã, Eugen Nicolicea. Mai era şi Liviu Mazilu în aceastã ecuaţie dar, dupã cum ştim, a fost… mazilit de mult iubitul şi stimatul Crin Antonescu, la ceas de nervi şi conspiraţie liberalã. Cu Eugen Nicolicea “exilat’’ în Buzãu, cu Liviu Mazilu coleg de USL lãsat la vatrã chiuar de ai lui, Adrian Duicu rãmâne faţã în faţã direct şi în reluare, la orice orã din ziua şi din noaptea politicii judeţene cu liderul dreptei judeţene, Mihai Stãnişoarã.
Miza mehedinţeanã a alegerilor din 9 decembrie asta şi este: va ieşi din joc liderul democrat-liberal sau va rezista? Va reuşi Adrian Duicu sã-l reducã la tãcere, politic vorbind, pe Mihai Stãnişoarã? Dacã votul pentru şefia consiliului judeţean nu a fost pentru unii suficient de concludent, votul din 9 decembrie va fi, certamente.
Mihai Stãnişoarã candideazã pe colegiul nr. 1 din Drobeta Turnu Severin. Aici va fi şi epicentrul confruntãrii, chiar pe colegiul unde candideazã Mihai Stãnişoarã, în Drobeta Turnu Severin. Adversarul senatorului Mihai Stãnişoarã nu e Rodin Traicu, sã fim serioşi, ci însuşi Adrian Duicu. Noi asistãm acum la meciul lor, restul sunt partide de liga a ll- a. Ce face Marius Bãlu, Doiniţa Chircu, Petre Daea, Şerban Nicolae devine, prin forţa împrejurãrilor, un aspect mai degrabã secundar.
E un meci determinant pentru turnura ce o va lua viaţa politicã localã. Mihai Stãnişoarã a pierdut alegerile locale, şi în consecinţã referendumul, doar pentru cã, vorba ceea, s-a culcat pe o ureche şi a lãsat frâiele din mânã, ameţit de zecile de voci adulatorii şi servile din jur, fãrã un prea bun simţ al electoratului. Dar acum lucrurile stau altfel, ca atitudine, şi se simte. A intrat deja în campanie. A luat startul în mod subtil şi ireversibil. Şi nu a fãcut-o deloc rãu. A mers pe un colegiu în care are şanse maximale de audienţã şi argumente edilitare din perioada vechii echipe cu Constantin Gherghe. În campania pentru alegerile locale din varã nu a fost inspirat. Campania de atunci, şi se vedea cu ochiul liber, era una artificialã, prost gestionatã, construitã de oameni încrezuţi şi cu bani. A fost o campanie ratatã, lipsitã de tact, cu multe accente patetice, deloc echilibratã ca strategie de mesaj şi ineficientã dupã cum s-a vãzut. O mânã de consilieri locali ai USL au reuşit sã ţinã în şah toatã maşina electoralã a MNMH, când unii se aşteptau la o victorie zdrobitoare a MNHM. Mã rog, asta e deja istorie. O istorie din care Mihai Stãnişoarã a învãţat clar nişte lucruri şi de data aceasta puncteazã aşa cum trebuie. Debutul campaniei e chiar unul inteligent, fãcut cum trebuie. Mihai Stãnişoarã are acum o atitudine categoric diferitã, relaxatã, încrezãtoare în sine, naturalã, convingãtoare, departe de vechea imagine. A intrat primul pe teren şi acest lucru s-ar putea sã fie foarte important în ecuaţia partidei.
Se bat, pentru 9 decembrie, douã imagini publice, douã strategii electorale diferite, opuse, care au fiecare atuuri şi minusuri şi va fi foarte interesant sã le vedem la lucru în perioada ce urmeazã. Fapt este cã abia pe 9 decembrie se poate pune concluzia finalã a lungului rãzboi politic dintre Adrian Duicu şi Mihai Stãnişoarã.
Dacã am sau nu dreptate dumneavoastrã decideţi.
