A devenit tradiţie ca în fiecare an, în ziua de 1 martie, la mãnãstirea mehedinţeanã Topolniţa sã fie sãvârşitã o slujbã cu totul deosebitã.
Cu acest prilej, chinovia de pe apa Topolniţei a devenit şi anul acesta, în prag de primãvarã, loc de pelerinaj şi de rugãciune. Astfel, creştini din împrejurimi şi nu numai şi-au îndreptat paşii spre sfântul aşezãmânt monahal, pentru a participa la tradiţionala slujbã. Cei ce s-au învrednicit a fi prezenţi în aceastã zi la ctitoria Sfântului Nicodim de la Tismana au trãit momente unice de rugãciune.
În mijlocul obştii cãlugãreşti a fost prezent ierarhul locului, Preasfinţitul Pãrinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, care a sãvârşit Sfânta Liturghie împreunã cu un sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi. Rãspunsurile liturgice au fost date de membrii Grupului Psaltic “Sfântul Nicodim de la Tismana”, al Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu Severin.
În cuvântul de învãţãturã rostit, Preasfinţitul Pãrinte Nicodim a explicat semnificaţia acestei zile de sãrbãtoare, prezentând cum a fost aleasã ca zi importantã pentru creştinii mehedinţeni de cãtre Preacuviosul Pãrinte Graţian Rãdac, stareţ al ctitoriei de pe Valea Topolniţei.
Dupã Sfânta Liturghie, a fost sfinţitã Aghiasma cea micã şi s-au citit şi molitfele Sfântului Trifon pentru îndepãrtarea dãunãtorilor de la ţarinile credincioşilor, precum şi pentru binecuvântarea seminţelor ce urmeazã a fi semãnate, acum, la început de primãvarã. Aceastã rânduialã a fost instituitã imediat dupã cel de-al Doilea Rãzboi Mondial de vrednicul de pomenire, ieromonahul Graţian Rãdac, cel care a pãstorit şi a condus turma cãlugãreascã în perioada 1943-1990. Mutarea pãrintelui stareţ în veşnicia lui Dumnezeu s-a întâmplat chiar în ziua de 1 martie, în anul 1990.
Marian Gherghinescu Episcopia Severinului şi Strehaiei


