Când tradiţiile pot rezona cu sufletul micuţilor, mai existã o şansã! Când tradiţia se cere pãstratã şi datã mai departe, înseamnã cã suntem salvaţi!
Iatã cã miercuri, 24 februarie, atunci când ritualurile şi tradiţiile zeului românesc al iubirii ne suflã în ceafã, câţiva copii, plini de talent şi pasiune, au fãcut posibilã o reînviere a lui Dragobete, cel ce soseşte, de sute de ani, pe pãmânturile astea pline de legende unice.
“Şezãtoare de Dragobete”, un spectacol colorat ce şi -a dorit a scoate din uitare, lucruri pe care copiii nu le mai învaţã la şcoalã. S-a cântat, unii au învãţat sã joace dupã cei ce se pricep mai bine, s- au deznodat secrete, s-au fãcut ritualuri de renaştere a pãmântului, acum, în prag de primãvarã şi multe am putea sã povestim despre ce s-a întâmplat dar, teamã ne e cã v-am plictisi. Cu altã ocazie, atunci când ziua mai creşte, când soarele va zâmbi mai larg, vã aşteptãm la spectacolele noastre!
Juniorii – coordonator Manuela Vasilescu, Lãstãraşii – coordonator Ionuţ Iovanel şi Junii Mehedinţiului – coordonator, Sanda Stãnilã, trei “echipe” de lucru artistic care au avut ceva de spus. Iar seara nu s-a încheiat fãrã recitalul invitatei Nina Predescu, cunoscutã publicului severinean pentru cântecele unice, pentru colecţia impresionantã de costume populare dar mai ales, pentru dragostea pe care o are pentru copii.
Cã, dacã tot fu şezãtoare de sãrbãtoare, sã terminãm într-o notã optimistã, cu cântec, joc şi voie bunã, cã tot suntem împreunã şi, sãnãtoşi de-om fi, la anu’ vom sãrbãtori iarãşi, tradiţional, cum ne place!


