Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor, coordonaţi de procurorul desemnat al Parchetului de pe lângã Tribunalul Mehedinţi, au efectuat percheziţii în localitatea Strehaia, la domiciliul a doi administratori ai unei societãţi comerciale, care au prejudiciat bugetul de stat cu peste 350.000 Euro, prin activitãţi ilicite. Cele douã persoane au fost conduse la audieri fiind indisponibilizate douã autoturisme şi ridicate documente contabile precum şi suma de 12.000 lei.
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor, sprijiniţi de luptãtori ai Serviciului de Intervenţie Rapidã şi sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângã Tribunalul Mehedinţi, au efectuat zilele trecute douã percheziţii la domiciliul a douã persoane de 33 şi respectiv 51 ani, din localitatea Strehaia, care au prejudiciat bugetul de stat cu aproximativ 350.000 Euro, prin comiterea infracţiunilor de evaziune fiscalã.
În fapt, cele douã persoane, Daniela Mihai, de 51 ani, şi Biriţã Mihai, de 33 ani, administratori ai unei societãţi comerciale din localitatea Strehaia, în perioada 2009 – 2010, au înregistrat în evidenţele contabile ale societãţii cheltuieli nereale, în baza cãrora au dedus ilegal TVA-ul şi impozitul pe profit, sustrâgãndu-se de la plata obligaţiilor fiscale.
Cei doi administratori au fost conduşi la sediul IPJ Mehedinţi, pe numele acestora fiind emisã ordonanţã de reţinere pentru 24 de ore şi introduşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi.
Câteva ore mai târziu magistraţii au dispus arestarea preventivã a lui Biriţã Mihai pentru 29 de zile, iar în cazul mamei acestuia s-a luat mãsura interzicerii pãrãsirii ţãrii pentru 29 de zile. În urma percheziţiilor efectuate, poliţiştii au indisponibilizat douã autovehicule, totodatã fiind ridicate mai multe documente contabile şi peste 12.000 lei, bunuri gãsite într-unul din autoturisme.
Poliţiştii continuã cercetãrile pentru documentarea întregii activitãţi infracţionale a celor douã persoane, stabilirea cu exactitate şi recuperarea prejudiciului provocat, în cauzã fiind luate mãsuri asiguratorii.



