2020 sau 20-20 a fost un an foarte greu pentru toatã lumea. Şi mã refer la oamenii de rând, nu la cei 2% care stãpânesc 90% din resursele planetei. Şi nu este niciun fel de teorie a conspiraţiei. Lumea este croitã social în felul acesta de când se ştie. Şi totul provine din resorturile intime ale umanitãţii. O specie dominatã din pãcate de conflict, de lãcomie, de a avea în loc de a trãi. Sunt şi teorii care spun cã omul este bun de la naturã şi societatea îl perverteşte. Alţi teoreticieni şi filosofi spun cã este invers şi cã omul se naşte rãu şi datoria societãţii este sã îl facã mai bun. Cert este cã de-a lungul civilizaţiei se pot constata o serie de constante în ceea ce îl priveşte pe om. Cea mai importantã este lãcomia şi dorinţa de acumulare. Este ceea ce ne ghideazã în viaţã şi cu greu putem sã renunţãm la ceea ce este înscris în ADN.
Unii ar face o trimitere la religie şi la resorturi metafizice, dar nu este cazul. Bunãtatea, altruismul şi mila nu prea existã în Univers. Mai sunt şi câteva excepţii în regnul animal, despre care se zice cã e inferior omului, care e pe cea mai înaltã treaptã… Dar cu o floare nu se face primãvarã. Ce altruism sau moralã are leul pentru gazelã sau asteriodul pentru o planetã locuitã? Sunt lucruri care se întâmplã şi care par fireşti. Nu o sã vedem niciodatã un leu vegetarian sau un asteroid care pune frânã din motive de conştinţã, sã nu distrugã o frumuseţe de planetã albastrã.
Ei bine, de la om, care tocmai pentru cã are conştinţa de sine şi se iubeşte pe sine, ai aştepta sã procedeze altfel. Din acest motiv spunem cã omul este un miracol pentru univers, pentru cã este o trestie cugetãtoare, care, deşi este cea mai slabã din naturã, prin faptul cã are raţiune, se adapteazã şi evolueazã.
Dar evoluţia la om este încã într-o fazã primarã. Încã suntem în zorii umanitãţii din punct de vedere spiritual şi sufletesc. Dacã existã aşa ceva. Omul încã este marcat de infantilism şi de o lipsã de maturitate. Iar acest lucru se vede în viaţa de zi cu zi, în modul în care am construit societatea şi în care am împãrţit resursele. Este un melanj între moralã, eticã, liberalism, evoluţionism şi de toate. Cert este cã rãzboiul este în continuare vãzut ca o cale de evoluţie. Conflictul este promovat ca motor al dezvoltãrii. Dar ar trebui sã se punã accentul pe conflictul pozitiv, nu pe cel care genereazã moarte şi tragedii. Omenirea pare cã se aflã la un capãt de drum. Sau poate cã impresia asta a avut-o orice generaţie. A avut senzaţia cã este ultima şi cã urmeazã judecata finalã. Cert este cã în perioada actualã sunt aceleaşi teorii şi mentalitãţi, însã de data asta generaţia actualã mai este responsabilã de ceva. De modul în care a influenţat starea Planetei. Un studiu recent aratã cã greutatea construcţiilor realizate de om a depãşit greutatea lucrurilor care nu sunt fãcute de om.
Omul este un animal care face, creeazã, inoveazã, gândeşte, dar nu tot timpul îi reuşeşte. Este cu adevãrat un capãt de drum, cel puţin pentru planeta pe care o ştiam pânã acum. Cu patru anotimpuri, previzibilã şi care reuşea sã ne hrãneascã pe toţi şi sã ne ofere adãpost. Este cu adevãrat o generaţie care se poate considera diferitã de tot ce a fost pânã acum prin faptul cã îşi distruge casa, planeta şi acest lucru ar putea fi ireversibil.
Cine îşi distruge propria locuinţã ori este nebun ori este pe o cale care nu îl caracterizeazã. Ce persoanã îşi distruge casa, fiind conştient cã într-o zi ar putea sã doarmã sub cerul liber? Undeva este o fracturã de logicã. Nu putem sã trãim pe o planetã ca şi cum nu ar conta ce îi facem, cã o afectãm zi de zi, cã îi furãm plantele şi îi otrãvim apele şi aerul. E ca şi cum cineva te-ar primi la el în casã şi tu te apuci sã îi distrugi încãperile, acoperişul, instalaţiile. Este ilogic ca un chiriaş, precum este omul, sã procedeze aşa cu planeta care îi este casã. Dacã ne luãm dupã evoluţionişti planeta a trãit foarte multã vreme şi fãrã chiriaşi şi nu a mai plâns nimeni. Fiecare final de an ar trebui sã fie un moment de reflecţie, sã ne propunem sã fim mai buni decât am fost. Nu cã aşa e moral, ci pentru cã nu se mai poate altfel şi ar putea sã fie ultima şansã pe care o mai avem.
