Sosirea vaccinului în România a fost… salutatã de instituţiile guvenamentale şi de presa aservitã cu surle şi trâmbiţe, cum numai “Armata Roşie” a lui Stalin, în 1945, a fost întâmpinatã la sfârşitul Rãzboiului al II-lea Mondial! Sau, mai antãrţ, cum fuse Iisus primit pe uliţele Ierusalimului, cãlare pe mãgãruşul tradiţional din cultura timpului, cu frunze de laur, ca un învingãtor ce era! Ori, vaccinului Pfizer, ce “învingãtor” este, şi al cui? Al bolii numite Covid-19, boalã pe care, însã, se spune cã n-o “învinge” decât pe o perioadã bine determinatã, de 8 luni, dupã unii, de vreo zece, dupã alţii, sau cel mult doi ani, dupã alţi virusologi! Dincolo de asta, rãmâne marea mascaradã… dedicatã sosirii în ţarã a primelor doze, vreo 10.000, întâmpinate, cum spuneam, cu emfazã şi trompete prezidenţiale de parcã sosise Columb dintr-o nouã cãlãtorie peste mãri şi ţãri, şi descoperise o nouã Americã, una aflatã sub zodia Pfizer! Un transport de doze, în definitiv, care a reuşit sã se şi facã de ruşine, autospeciala transportatoare defectându-se în plin traseu, traseu marcat ca la o defilare de 23 August pe vremuri, în care, acum, nu au lipsit decât tablourile “tãtucilor”, Iohannis, Arafat şi, Cîţu, varianta sub acoperire a lui Orban!
Mascarada afişatã cu ostentaţie a fost de un ridicol evident, partea de populaţie convinsã deja de utilitatea acestui vaccin nu mai avea nevoie de ea, iar cea care nu este convinsã, a primit apã la moarã spre a slobozi noi contra-argumente şi a face caterincã, la greu! Iatã una dintre parodii, cuprinsã în editorialul revistei “Caţavencii”, intitulatã “Vaccin fericit!”, semnatã de Doru Buşcu, 30 dec. 2020, din care redãm un fragment: “Cine crede cã Mântuitorul se mulţumeşte sã ni se arate sub un singur chip, se înşealã. De Crãciunul acesta, de exemplu, a luat forma sticluţei cu dop de cauciuc, ţinutã la minus şaptezeci de grade, în gerul cosmic al creaţiei, şi transportatã de camioanele armatei române la ordinul comandantului ei suprem. Naşterea mântuitorului vaccin în ieslea Big Farma, vegheatã de cei trei magi de la Asfinţit – Pfizer, Moderna şi Astra Zeneca – a fost cântatã de dimineaţã pânã seara la televizor, la radio şi pe Internet mai abitir ca Viflaimul, Steaua, Capra şi Sorcova, înmulţite toate cu o mie şi adunate cu colindele lui Ştefan Hruşcã din ultimii treizeci de ani, fiindcã a benficiat de corul presei cu contract la Guvern”.
Drept urmare, totul a fost propagandã ieftinã, dar – contradicţia este iminentã, dar acceptabilã! – cu costuri uriaşe de oriunde vor fi fost ele decontate. De ce joacã guvernanţii noştri acest teatru derizoriu, expunând şi România întreagã la ridicolul acestei tragi-comedii? Dacã ar fi vorba doar de dorinţa guvernanţilor de a se afişa în salvatorii naţiei, în grijuliii peste mãsurã în privinţa noastrã, a plebeilor, în nişte Herculi care se luptã cu minotaurul numit Covid-19, ori în nişte gardieni cosmici ai planetuţei numite România, dincolo de faptul cã se înşealã, este clar cã ştiu şi ei cã sunt ridicoli, nu-i putem bãnui de aşa retard în faţa evidenţei situaţiei ca atare! Prin urmare, nu ar rãmâne decât sã concluzionãm cã sunt siliţi sã joace în aceastã regie ştiind sau nu ce este dincolo de ea, şi care ar fi urmãtorii paşi pe aceastã cale a unei “noi ordini mondiale”, ca sã folosim sintagma binecunoscutã. Gradualitatea instituirii regulilor, apariţia unor elemente noi fie de agravare, fie de atenuare, ritmul oficial (!?) de decese din cauza infestãrilor, accentuarea din mass media a crizei, uniformitatea comunicatelor şi a statisticilor provenite din medii sociale diferite, toate acestea şi altele indicã clar o… regie generalã, planetarã, în care, desigur, intrã şi România. Acestei “regii” i s-au demontat slãbiciunile de cãtre comunitatea de bunã credinţã (sau, mã rog, care nu a împãrtãşit viziunea indusã la modul general), dar au fost fie ignorate, fie bagatelizate de propaganda de sprijin a pandemiei (apropo, însuşi conceptul de pandemie a fost contestat, de aici, şi declararea bãnuitã a fi falsã a multor cazuri de decese drept Covid-19 din spitalele româneşti, de fapt fiind vorba de comorbiditãţi, falsuri care veneau/vin sã justifice/amplifice… pandemia, dar şi mãsurile pe plan intern, plus alocãrile de fonduri internaţionale!).
Şi atunci, ce rãmâne din toate astea? În furtuna de scenarii şi variante de continuare a acestei crize mondiale – provocate de cine-ştie-cine, sau derivate din activitatea umanã, care, se ştie, modificã ambientul, de aici, şi propria sa naturã, umanã – poate este valabilã aceasta, care ne spune cã urmeazã un aşa-numit “val al doilea”, primul fiind cel al purtãrii mãştii faciale, val care va fi mult mai violent decât primul, şi care se va institui cu intervale de detensionare, aşa, ca sã ne pregãteascã pe îndelete de ce va urma. Acest plan – de unde şi termenul corcit de PLANdemie – va dori sã ne obişnuiascã cu criza, cu traiul sub spectrul fricii, cu masca pe figurã, cu ideea unei salvãri care vine de undeva, de la cineva dintr-un necunoscut devenit drag doar pentru cã ni se induce, gradual, ideea… mântuirii prin ceea ce ne va da el: vaccin, spitale dotate, tratamente, medicamente, slavã Pfizerului şi puterilor lui vindecãtoare!
“PLANdemia” merge mai departe, dar nu mai insistãm aici, ideea celor care au întocmit acest documentar-avertisment este sã ne trezim, sã luãm atitudine, sã nu ne lãsãm manipulaţi atât de ordinar, chiar deloc, cum este firesc, sã facem ce se mai poate face spre a ne salva şi sãnãtatea, şi credinţa, şi natura! C. OVIDIU
