* A început, fraţilor şi voi, cumnaţilor, reabilitarea strãzii Traian (Strada Mare) din Drobeta Turnu Severin. A crãpat, cum s-ar spune, ceasul, dupã atâta amar de vreme cât aceastã arterã se transformase din mândria în ruşinea Severinului. Un moment, aş zice salutar, în reaşezarea urbanisticã a oraşului. Chestiunea pãstrãrii tradiţionalei pietre cubice mi se pare oarecum supralicitatã şi aici trebuie sã recunosc cã primarul Gherghe are dreptate. În scop muzeistic, ar putea fi pãstrat un segment de 40-50 de metri, la unul din capetele arterei, pavat cu piatrã cubicã, dar asta doar dacã şi clãdirile din zonã au un coeficient relativ ridicat de valoare istoricã şi arhitecturale. Problema cea mai serioasã este legatã de zona verde aferentã. Teii, indiferent cã tineri sau bãtrâni, au fost tãiaţi cu o rapiditate şi o înverşunare care dau de gândit. Gherghe urãşte teii, ãsta e lucru dovedit. Argumentul cã rãdãcinile lor ridicã asfaltul de pe trotuare nu ţine. Nu ţine deloc. Sau ţine doar de acoperirea unor interese nu tocmai curate. Deocamdatã, ne oprim aici.
* A reînceput sesiunea de stenograme, rod al ascultãrii, mai mult sau mai puţin legale, a cetãţenilor români. Persoane oficiale sau nu. Cu aceastã ocaziune, am aflat cã pânã şi Traian Bãsescu (şeful statului, nu?) a fost, cu vreo doi-trei ani în urmã, ascultat. Pãrerea mea este cã în mod intenţionat au fost date publicitãţii aceste stenograme, ca sã se afle cã şi preşedintele Traian Bãsescu este ascultat. Prin urmare, de ce ne-am mai şifona, noi, restul muritorilor, cã suntem ascultaţi?
* Dupã ce au defilat glorios pe podiumul suprapus gazonului de pe Arena Naţionalã, cei 452 de candidaţi la alegerile parlamentare din partea USL, despre care se spunea, cu o vorbã cam… sinistrã, cã „sunt bãtuţi în cuie” au intrat din nou la griji, cum se spune. Şi asta, fiindcã maestrul Crin Antonescu, liderul PNL, a crezut de cuviinţã sã decapiteze câteva organizaţii liberale. Printre ele, şi pe cea din Mehedinţi. Ca urmare, dl. Liviu Mazilu a rãmas şi fãrã funcţia de preşedinte al filialei, şi fãrã candidaturã.
* Cauzele acestui nou „taifun” din PNL nu au fost aduse la cunoştinţa publicului. Explicaţiile date de Antonescu sunt mult prea caricatural schematice pentru a fi luate în serios. Prima reacţie a comentatorilor de serviciu ai televiziunilor de ştiri bucureştene a fost aceea de a-l indica pe Gigi Becali drept cauzã esenţialã a „rãzboiului” din PNL. Pe undeva, cam aşa ar pãrea sã stea lucrurile. Prin tradiţie, nasurile „fine” ale liberalilor nu ar fi tocmai compatibile cu esenţele cât se poate de iuţi emanate de lâna reavãnã a oilor şi de cãcãrezele lor uitate la dospit, pe care oricând le-ar putea evoca prezenţa lui Gigi Becali. Şi apoi, vorba unui vechi prieten, cum sã rişti transformarea, în cine ştie ce moment… propice, a celebrei devize liberale („Prin noi înşine!”), în varianta ei cât se poate de concret mioriticã – „Prin oi înşine!”?
* Dar sã redevenim sobri. În realitate, liberalilor le-o fi îndoind nasurile mirosul reavãn de cãcãreazã ovinã, dar mirosul banilor îi atrage ca un magnet. Aşa se face cã, în organismele de conducere ale PNL, înscrierea lui Gigi Becali în partid a fost votatã cu o majoritate convingãtoare (ca sã nu zic de-a dreptul impresionantã!) de voturi, la fel ca şi candidatura acestuia, pe listele USL, pentru un loc în Senatul României. Ceea ce a provocat turbulenţele din PNL, mai exact decapitãrile organizaţiilor amintite, a fost o realitate cât se poate de prozaicã. Sau, dacã vreţi, meschinã. Anume cã un numãr, se pare, destul de semnificativ de clienţi politici au rãmas, vorba unui celebru personaj caragialean, „fãrã coledzi”. Şi unde sã le facã loc? Pãi, în judeţe „din lumea a treia”, ca sã zic aşa, conduse de nişte capete etern plecate în faţa „Centrului”, în schimb, extrem de inflexibile în materie de „politici interne”, dacã mã înţelegeţi ce vreau sã spun. Revenind la cazul particular al d-lui Liviu Mazilu, impresia noastrã e cã, în jurul domniei- sale, a fost ţesutã, în timp, cu extremã minuţiozitate, o plasã, precum cea de pãianjen, în care i-au fost agãţate hibe dintre cele mai diverse (de la o anumitã tendinţã de nesupunere, pânã la gesturi de nerecunoştinţã şi mici pãcate personale). O plasã în care, iatã, a fost prins, într-un moment când se aştepta cel mai puţin. Şi, uite-aşa, USL Mehedinţi intrã în competiţia electoralã cu nu mai puţin de patru candidaţi de import. Şi, din pãcate, nu dintre cei mai fãţoşi sau cu cine ştie ce greutate în viaţa publicã. În sfârşit, ce-şi face partidul cu mâna lui…
* Totuşi, unde sunt oamenii de adevãratã valoare şi de real prestigiu, cu care atât PSD cât şi PNL Mehedinţi, pânã nu de mult, se mândreau? De ce nu se regãsesc ei pe listele de candidaturi ale judeţului lor? Ne poate oferi cineva o explicaţie sincerã şi corectã?
