Politicienii au o mare rãspundere faţã de poporul pe care îl conduc. Aşa este de 30 de ani în ţara noastrã. Este un fel de democraţie şi se mizeazã pe alegerea conducãtorilor prin vot popular, secret şi liber exprimat. Este o mare rãspundere sau ar trebui sã fie pentru a conduce poporul. Nu este o meserie, nu este slujba de opt ore pentru care mulţi bugetari nu au dat concurs şi au intrat fie prin pile, prin şpagã sau prin alte modalitãţi nelegale. Sunt mulţi politicieni şi candidaţi care nu au avut niciodatã contact cu plebea şi mai ales cu problemele acesteia.
Unii pur şi simplu nu vor sã ştie ce se întâmplã cu sãrãcimea, cu zona de unde vin cele mai multe voturi. Îşi pun o lunã de zile cizmele de noroi, îşi iau Logan-ul dupã care pleacã la cules de voturi de la fraieri sau de la oameni oneşti de bunã credinţã, de la proşti, de la şmecheri care vor şi ei ceva. Chiar şi un mic sau un pix. Orice, dar sã iasã ceva, dacã tot are nevoie politicianul de votul plebeului. Politicienii au o mare responsabilitate faţã de sãrãcimea care îl voteazã. Sunt în continuare foarte mulţi sãraci care ies la vot pentru cã ei chiar cred cã tot ce se promite va fi pus în practicã. De regulã doar 10% se pune în practicã. În rest candidaţii care sunt şi aleşi îşi vãd de problemele personale sau fac tot ce le spune partidul. Aşadar, plebeii care i-au votat şi problemele lor nu mai sunt importante sau cad în plan secund.
Sunt politicieni care nu au niciun fel de valoare şi tãrie sã lupte la Bucureşti pentru comunitãţile lor. Au dat valiza sau au cãrat valiza şefului sau i-au ţinut umbrela, dupã care au primit ce şi-au dorit: un post bine plãtit, un loc de unde pot sã se îmbogãţeascã.
Ce pretenţii sã ai la un asemenea personaj gãunos care uitã ce a promis şi îşi schimbã foarte repede stãpânul. În campania electoralã stãpânul ar fi plebea, alegãtorul. Este în slujba comunitãţii, face legi pentru popor. Dupã alegeri face ciocul mic şi pupã poala şefului de partid sau de grup. Nu mai conteazã interesele oamenilor care l-au votat şi care i-au permis accesul la un post care îi îndestuleazã familia şi haita. Prioritate au acum ideile partidului, nu nevoile comunitãţii locale din care provine.
Se apropie de final campania electoralã pentru alegerile parlamentare. Înainte se întâlnea om cu politician şi altfel se propaga minciuna. Candidatul se uita în ochii alegãtorului şi îi spunea cã îl iubeşte, cã îl ajutã, cã îi va rezolva problemele din parlament, deşi acolo se fac legi, se mai doarme, se mãnâncã bine şi ieftin. Acum s-a terminat cu legãtura directã între credul pe de o parte şi mincinos pe de altã parte. Acum minciunile şi promisiunile, multe fãrã acoperire se propagã prin media, dar mai ales prin noile mijloace de informare, manipulare sau dezinformare în masã. Este vorba de internet.
Pe feisbuc, pe iutub se transmit non stop mesaje din partea candidaţilor. Jumãtate dintre români nu ajung sã vadã cine cum se promoveazã, pe unde s-a nãscut, pe unde a fãcut şcoala; ce familie minunatã are şi copii şi pãrinţi, bunici şi cã are un CV impecabil, cã a lucrat ba numai în privat, ba numai la stat. Mesajul tuturor este cã au de toate şi subliminal cã ar urma sã nu mai fure. Deci putem sã stãm liniştiţi, cã vor lucra şi pentru popor.
Treaba este cã o mai fi şi unii pe bune, dar când ajung la Bucureşti intrã în malaxor şi de acolo scapã cine poate. Sunt puţini care îşi pãstreazã capul pe umeri şi care au curaj sã spunã şi NU şi sã cearã pentru comunitãţile lor. Dar sunt foarte puţine exemple de acest gen. În general toţi îşi vãd de treabã şi le spun celor de acasã cã ei fac legi şi nu pot sã ajute la dezvoltarea comunitãţilor lor.
Cam aceştia sunt parlamentarii şi cam cu asta ne pot ajuta. O sã facã patru ani de zile la legi pentru noi, de o sã ne îndoaie. Câte o lege pentru fiecare român. Nu spune nimeni cã acesta va fi ultimul parlament cu 500 şi de parlamentari şi cã peste 4 ani vom avea un parlament cu 280 de parlamentari. Adicã 80 de senatori şi 200 de deputaţi. E nevoie şi de o altã organizare administrativã ţãrii. Aşa ar fi pe bune.
