Cred cã ne-am convins cu toţii de faptul cã virusul acesta este unul foarte perfid. Silenţios, nevãzut, imprevizibil loveşte când nu te aştepţi, şi parcã o face selectiv, cu program. Nu vedem o infectare în masã, ci doar efectele, într-adevãr, ale unei rãspândiri intra-comunitare. Cum sã-ţi explici cã într-o familie unul e pozitiv, altul e negativ, odatã ce, prin natura lucrurilor, respirã acelaşi aer? Perfid şi ciudat, fãrã discuţie. Iar noi parcã din ce în ce mai vulnerabili, mai expuşi.
Desigur cã experienţa aceasta pandemicã va aduce mutaţii semnificative în comportamentul uman, şi mai ales în ceea ce priveşte felul în care ne raportãm unii la ceilalţi. Încet încet, aţi observat, distanţarea socialã şi teama de celãlalt devin automatisme sociale, atitudini reflexe. Vechea ordine a socializãrii e radical schimbatã în mai puţin de un an de zile. În întregul ei umanitatea intrã într-o nouã ordine, una în care aceste reguli şi temeri societale din ultimele luni vor da o nouã configuraţie raporturilor umane.
Dacã pânã mai ieri vorbeam de reţele de socializare cu oarecare detaşare şi bunã-dispoziţie, acum din ce în ce mai mulţi „socializeazã” de voie, de nevoie, aproape exclusiv online, ceea ce constituie în sine un fenomen copleşitor, pentru care nu cred cã suntem pregãtiţi cu adevãrat. Socializarea online nu e propriu-zis socializare, ci cam singura posibilitate, şi aceasta una precarã.
În timp, absenţa interacţiunii directe cu ceilalţi va lãsa urme, mai ales în rândurile celor tineri. Gândiţi-vã la studenţi, de exemplu. Au terminat liceul, se pregãteau sã plece de acasã, sã înveţe, sã experimenteze viaţa pe cont propriu, sã se distreze, de ce nu. Şi iatã-i, tot acasã, cursuri online, închişi. O întreagã perspectivã de viaţã nãruitã, cel puţin pentru acest an. Noua ordine mondialã va însemna pentru foarte mulţi şi un dezgust crescut faţã de tehnologie, şi o dorinţã de a regãsi natura, dialogul direct, plãcerea lecturii, teatrul. Tehnologia ne ajutã, iatã, sã comunicãm, sã ţinem legãtura, sã ne facem temele sau chiar sã muncim. Dar nu ţine loc de îmbrãţişãri, de şoapte, de frumos, de mângâiere, de cãldura apropierii umane.
La capãtul acestei teribile experienţe care e pandemia, ca sã parafrazãm o expresie celebrã, vom fi mai umani sau nu vom mai fi deloc. Vom şti mai multe despre noi înşine şi despre valorile cu adevãrat importante ale acestei vieţi.
E o experienţã grea, traumaticã, din care vom ieşi, cu siguranţã, mai întãriţi.
