De ce sã ne temem mai mult: de Covid-19, care ne omoarã fãrã ca noi sã putem riposta în vreun fel, sau de perspectiva de a nu scãpa niciodatã de el?
Prima temere este forma concretã prin care teroarea a coborât în oasele şi carnea lumii. Imposibilitatea de a te apãra în faţa lui este de domeniul unei groaze inumane, desigur, mai mult, orice speranţã în gãsirea unei soluţii de apãrare – vaccin, tratament ambulatoriu, naturist etc – este repede anihilatã de o mass media de o asiduitate în a semnala dezastrul, de a-l întreţine isterizant, zdrobitoare! Par – fiecare canal informatic şi împreunã – un cor al bocitoarelor lovite de pasiunea magiei negre, care nu vor sã audã decât de moarte pe bandã rulantã şi de doliu la poartã.
A doua perspectivã este o dedublare a morţii înseşi, de fapt, o dublare mascatã – !!! – a acesteia. Covid-19 şi toate variantele lui sunt nu un substitut doar al morţii generale, ci o moarte psihicã, tãcutã şi feroce, care se lipeşte de inerenta “finitudine a fiinţei umane” numai spre a o face mai înspãimântãtoare. Cinism şi cruzime, denaturare şi diavolesc, acestea ar fi perechile de atribute ale acestui flagel mondial, creat de om împotriva omului, şi scãpat sau cu bunã-ştiinţã risipit de prin laboratoare unde etica medicalã, cea a ştiinţei cercetãrii este un slogan de mult dat la coşul istoriei moralei. Un produs al unor minţi virusate de putere, de o suprasaturaţie absolut nefireascã, inexplicabilã raţional, în faţa ofertei naturii umane perfectate de-a lungul mileniilor de evoluţie, de credinţe, aspiraţii şi cãutãri, de sacrificii, martiriuri şi eroism.
Oricum am cãuta un rãspuns logic la aceste nevolnicii de ordin planetar, doar spre un rãspuns ne putem îndrepta, anume acela al unei denaturãri abil mascate – !!! – care vrea sã ducã la profituri economice nu doar uriaşe şi exclusiv personale, ci şi inutile din postura nefolosirii lor spre un scop firesc, acela care ar fi în sprijinul omului şi civilizaţiei lui.
Teorie a conspiraţiei sau nu, acest scenariu, prezentul planetei este sub semnul unor prefaceri în faţa cãrora multe, foarte multe guverne par anihilate, vizavi de care deciziile marilor sau mai micilor puteri sunt figuraţie pe o imensã tablã de sah, faţã de care viitorul nici nu se poate intui, nici nu se poate evita dintr-o zonã a lui nefastã, cu prefaceri ce vor include un control amãnunţit al vieţii private, al liberului arbitru care va deveni, sãrmanul, un mãscãrici jalnic, cu pretenţii de personaj amuzant, care vrea sã binedispunã într-o lume canibalizatã, şi în care egoismul şi dezbinarea, delaţiunea şi trãdarea vor fi surse de existenţã la îndemânã.
În aceste condiţii, guvernul României îşi joacã, alãturi de altele, acel rol de figurant, cu actori aduşi la putere de-a lungul unor timpuri infestate cu minciuni strãlucitoare, cu promisiuni veşnic neonorate, amânate, reluate şi re-lansate ca mari obiective naţionale, strategice, de anduranţã, de consolidare a democraţiei, de bla, bla şi de bla-bla-bla…
Se moare ca-n documentarele despre febra tifoidã de pe frontul Primului rãzboi mondial, sau din cele despre febra galbenã, ori a celei induse de “musca ţeţe”, prin jungla africanã a anilor ’50, se moare doar de Covid-19, iar guvernanţii noştri ne spun cã noi suntem vinovaţi pentru cã nu purtãm mascã, cã nu stãm la 1,5 metri distanţã unul de altul şi cã nu ne spãlãm pe mâini. Se moare prin spitale de boli… naturale, dar unii morţi sunt înregistraţi la Covid-19, şi nu se autopsiazã, se închid ermetic în coşciuge şi sunt repede, repede coborâţi în morminte. Se moare în incendii prin secţii ATI, şi de vinã nu sunt gvernanţii, ci directorii de spital, şefii de secţie, medicii de gardã, electricienii, femeile de serviciu, paznicul de la intrare, acarul Pãun…
Da, guvernanţii sunt infailibili, imuabili, semi-zei cu certificate de eternitate! O ruşine naţionalã cât Carpaţii, dar care este abil acoperitã de tot felul de comisii de anchetã, care cautã sã descopere adevãrul incendiului din spitalul nemţean – şi pe bunã dreptate, adevãrul trebuie sã se afle! – dar se cautã a se eluda adevãrul prim, anume vina primordialã a guvernului, iar de aici, demisia ori demiterea lui, sau mãcar a primului ministru, şi-abia apoi, sã fie cãutat adevãrul din flãcãrile incendiului! Iar dacã acest al doilea adevãr îl absolvã pe primul, al incompetenţei guvernamentale, doveditã, astfel, doar presupusã, lucrurile pot fi repuse în fãgaşul anterior. Asta înseamnã demnitate şi responsabilitate guvernamentalã, politicã, prezidenţialã, compatibile cu o democraţie funcţionalã, feritã de autoritarism şi tendinţe de dictaturã personalã! Şi de sluj transnaţional!
